Ce e de vazut si facut in Viena? Nu vreau sa fac un top al obiectivelor obligatoriu de bifat ci doar sa sugerez, din propria experienta, cateva “trasee” pentru doritorii de experiente vieneze.
Ca o paranteza, am ales Viena in defavoarea Amsterdamului pentru ca e mai aproape si poti ajunge acolo si cu trenul, si cu masina ori avionul. Cu avionul faci cam o ora si jumatate, cu restul intre 15 – 27 de ore – tren sau masina.
Cu trenul costa cam 450 lei drumul dus-intors la cuseta de doua persoane. Costul este insa pentru o persoana. De verificat la agentiile CFR. Cu avionul poti ajunge si la un 200 euro pentru doua persoane cu Austrian Airlines, daca rezervi si platesti din timp. Cauta redticket la ei pe site. E cel mai ieftin dar, atentie, nu poti schimba datele calatoriei si nici nu vezi banii inapoi.
Palatele din Viena
Schonbrunn e spectaculos. Chiar daca nu atat de spectaculos precum Versailles, spre exemplu, este totusi fosta resedinta imperiala a habsburgilor. Accesul este permis tot timpul anului incepand cu 8.30 dimineata. Daca nu vreti sa stati la o coada imensa, mai ales vara, ar fi indicat sa ajungeti acolo pana in ora 10.00.
Metroul U4 va lasa la statia Schonbrunn (atentie ca in toamna lui 2008 va fi inchisa pentru renovare). De la statia de metrou mai aveti de mers pe jos aproximativ 200 de metri. Exista si tramvaie care ajung acolo. Informatii amanuntite despre fascinantul sistem de transporturi in comun ale vienezilor le-am scris aici.
Intrarea pe domeniul Schonbrunn este gratuita. Biletele de acces la diferite obiective difera in functie de ce doriti sa vizitati. Un tur complet este inclus la Gold Pass. Optati pentru el doar daca aveti toata ziua la dispozitie pentru a vizita domeniul imperial. Altfel, incercati sa va orientati catre alt tip de bilet. Pe situl lor gasiti toate detaliile. Un Gold Pass este 30 euro (cu Viena card). Exista reduceri pentru copii si studenti.
De vizitat neaparat: apartamentele imperiale, gradina zoologica si gradina din stanga palatului (Privy Garden), cu orangeria. Probabil ca mai sunt si alte “must see” dar noi le-am lasat pentru urmatoarea vizita in capitala Austriei 🙂
Atentie, nu este permisa fotografierea in apartamentele imperiale dar puteti cumpara la iesire, din magazinul cu suveniruri, un CD cu imagini. Costa 10 euro mi s-a parut o investitie ok.
Fotografiatul este liber in parc si in Zoo. Daca vreti sa parcurgeti intregul domeniu intr-un mod mai odihnitor, faceti o tura cu trenuletul. E usor de identificat pe drumul catre Privy Garden. O harta a intregului domeniu de la Schonbrunn gasiti la intrare, la casele cu bilete dar si din loc in loc, la afisaje. E de mare ajutor 😉
Hofburg sau Palatul Imperial, situat in centrul Vienei, poate fi usor accesibil cu metroul. Coborati la Herrengasse sau chiar la Stephansplatz dar de aici va fi mai mult de mers.
Hofburg a fost epicentrul politic al monarhiei habsburgice pana in 1918. Acum gazduieste birourile presedintelui si ale altor ministri si secretari de stat.
Pentru 8,90 euro (pret valabil cu Viena card) puteti vizita Colectia imperiala de portelanuri si argintarie, Muzeul lui Sisi si Apartamentele Imperiale unde au locuit o mare parte din timp imparatul Franz Joseph si imparateasa Elisabeta (Sisi).
Fotografiatul este permis doar in camerele care adapostesc colectia de portelanuri, interesanta, de altfel, pentru ca iti fixeaza niste dimensiuni a ceea ce insemna monarhia, viata la curte, banchetele si toate petrecerile habsburgilor. Spre exemplu, poti vedea seturi de masa pentru banchete care puteau ajunge si la 30 de metri lungime, daca numarul petrecaretilor o cerea. De asemenea, tot in colectia imperiala se regasesc si o parte dintre cadourile pe care habsburgii le-au primit de la celelalte curti imperiale.
Peste tot, ghidul audio inclus in pretul biletelor este de mare ajutor desi, la un moment dat, informatia, deja in exces, parca nu mai incape in sertarele creierului.
Muzeul lui Sisi spune in imagini si obiecte povestea imparatesei Elisabeta, mult mai populara dupa moartea sa decat in timpul vietii. In muzeu este expusa si arma cu care aceasta a fost ucisa de catre un anarhist italian in 1898.
Apartamentele imperiale sunt ultima destinatie accesibila cu un Hofburg Ticket si includ aproximativ 20 de camere locuite pe vremuri de monarhii Imperiului Habsburgic.
Belvedere. Upper sau lower? Intrebarea aceasta am primit-o deunazi de la un prieten care voia sa viziteze Viena si nu stia care e diferenta intre Upper Belvedere si Lower Belvedere.
Upper Belvedere gazduieste o colectie de arta austriaca datand din Evul Mediu si pana in prezent, avand ca principal punct de atractie cea mai mare colectie de tablouri realizate de Gustav Klimt.
Lower Belvedere gazduieste apartamentele printului Eugen de Savoya.
Noi nu am reusit sa trecem in itinerariul nostru acest palat care, cu siguranta, este un obiectiv ce merita vizitat mai ales de catre iubitorii operei lui Klimt.
Cat despre turul muzeelor, imi gasiti relatarea in urmatorul post.
Iuliana Butuc-Cerchez
Citeste si:
- Viena – obiective turistice
- Viena, ce poti vedea intr-un tur al Muzeelor
- Internetul – cea mai buna agentie de turism
- VIENA, Austria
- 10 castele de vizitat in Europa
Pingback: Xplorio.ro » Viena, in pasi de vals, de ce nu? (ultima parte)
Pingback: Vacanta accesibila in Europa
Pingback: Viena - obiective turistice - Xplorio