Tarii cat mai mult....BERLIN! (I)

Verkauf dich nicht, Berlin,
jung bist du nicht, du alterst so schnell…Berlin…
…
Crainica : Das ist ein leid von Klaus Hoffmann.

… Das ist ein leid von Klaus Hoffmann. Meine Name ist Mil. De la Emil. Ich bin Tourist. Ich bin…in drum spre Berlin si incerc sa ingras porcul in ajun cu niste cursuri de germana descarcate de pe net.

Asta asa, doar ca exercitiu de pronuntie, nu ca as avea nevoie, caci stapanesc o nemteasca destul de fluenta, mai ales cand nu am ambele maini ocupate. Si ca sa va dovedesc, o sa va traduc cantecelul de tocmai l-am auzit :

Nannanan nanaaa, Berlin,
Tanar nu esti, prea repede imbatranesti,
…Berlin

Asta cu nan nan na na merge la fix in mai multe limbi, iar daca nu va convine talmacirea mea, scrieti dupa lamuriri la Deutsche Welle, ca eu am alta treaba. Am de vizitat Berlinul in doar doua zile si spre binele meu sper ca domnul Klaus Hoffman sa se fi inselat si Berlinul sa nu fi imbatranit prea repede.

Cel putin nu in ultima suta de ani, caci unic ghid turistic imi este o scrisoare de-a lui Caragiale despre vizita lui Barbu Delavrancea la Berlin, acum fix un secol si cateva zile.

Daca nu stiati, Caragiale si-a trait ultimii ani ai vietii, ba chiar a fost inhumat la Berlin. Cum un clasic al literaturii romane atat de strans legat de limba si obiceiurile romanului a putut pleca in bejenie intr-o tara in care scriitorii de satira au o viata asa de grea…nu e greu de explicat.

Comedii ce astazi fac deliciul publicului ca : ‘O scrisoare pierduta’ sau ‘D’ale carnavalului’ au inregistrat in epoca virulente critici, sicane ale oficialitatilor liberale si uneori un esec de public. Partea scrobita a lumii literare il prigonea pe Caragiale cu patima si rautate. In ultimii ani aceasta pizma concretizandu-se in refuzuri de premii si chiar un proces de plagiat.

Otravit de ceea ce i se intimpla, Caragiale a incercat de citeva ori sa paraseasca Bucurestiul pentru a se stabili la Sibiu, Brasov sau la Cluj, orase aflate atunci in Imperiul Austro-Ungar. Din diverse motive, nu se hotaraste sa ramana niciunde… cand, povesteste marea pianista care a fost Cella Delavrancea, fiica numai putin celebrului dramaturg si scriitor Barbu Delavrancea :

« …Cand mostenind de la o matusa o buna suma de bani, Caragiale s-a gindit sa plece din tara. Tatal meu, pasionat admirator al Parisului, il indemnase sa se mute acolo si pornise cu el sa-i arate minunatul oras. Eram de 15 ani si eleva la Conservatorul din Paris… Caragiale mi s-a plins atunci ca Barbu ii vrea pieirea, ca Parisul este un infern cu perspective imense ce parca vor sa te inghita… iar francezii prea vioi, prea repezi la vorba.’

‘Nimic nu l-a convins sa ramina…nici macar masa buna intr-un restaurant unde se serveau toate soiurile de crustacee si vinurile alese.’

‘Firea lui nu suporta agitatia strazilor mari ale Parisului, el avea nevoie de liniste pentru a-si potoli necazurile si de discretia strainilor.’

La Berlin, Caragiale va gasi tot ce cauta plus un confort burghez tihnit in apartamente largi si mobilate cu gust din cartiere cochete unde va gusta placerile civilizatiei.

Prin comparare cu ceea ce a lasat in urma, nu contenea sa se minuneze de ordinea berlinezilor, de cinstea calatorilor care-si achita biletele de tramvai si autobuz introducind moneda in automate…de curatenia desavirsita de pe caile de comunicatie.

Admira poporul german dar bombanea impotriva limbii…vocabularul sau ramanand la un nivel abia suficient ca sa se inteleaga cu postasul si cu furnizorii. Expresivitatea gesturilor si a mimicii il ajuta sa suplineasca acesta lipsa, ba chiar sa improvizeaze mici scene amuzante cind trebuie sa schimbe citeva cuvinte pe nemteste….

Caragiale a stat cam 8 ani la Berlin, si nu vorbea deci nemteste, daramite eu, care abia daca am timp sa il vizitez in doua zile. Sa las naiba cursul de germana ca merge si asa… ia mai bine sa incep sa citesc scrisoarea lui Nenea Iancu despre vizita pe care i-a facut-o Barbu Delavrancea, suporterul fervent al mutarii sale la Paris:

«…O sa-ti para, desigur, prea lunga trista mea scrisoare; dar, ai, te conjur, rabdare si acorda-mi cîteva minute de atentiune. Am compromis Berlinul, compromis imperiul si natia germanilor, compromis pe mine, familia mea, în fine! Barbu!… Barbu, în trecerea lui spre Paris, a dat prin Berlin!… Eu! eu, lipsit de cel mai elementar instinct de conservare a reputatiei germane — eu l-am îndemnat sa treaca pe aici! …I-am iesit joi, 23 iunie întru întîmpinare la gara de le Breslau…»

Scrisoarea e datata 1905… Breslau era un nod de cale ferata important al Germaniei la granita. In urma razboielor purtate de atunci se afla acum departe de frontiera, in Polonia si se numeste Wroclaw. Dovada ca totusi ceva s-a schimbat de la Nenea Iancu incoace :

« Intram în vagonul-restaurant ca sa urmam drumul încoace. Berea…
– Iar calda!
De cînd a intrat (azi-dimineata) pe teritoriul german, nu s-a învrednicit sa gaseasca un pahar de „ber’rece!“ :
– Ah, mama lor de nemti!
Dar ce sa facem? Rece, calda, datoria ne calca s-o bem s-asa.. Am ajuns la Berlin!»

Asa e, am ajuns la Berlin… scoatem bagajele din cala autocarului si le punem pe caldaram in fata hostelului. Doi nemti pe biciclete se opresc si se uita la noi ca la niste picati din luna. Pana sa inchidem capota, grupul curiosilor pe doua roti crescuse binisor, insa noi, ca buni descendenti de latini…ne vedem de conversatie, pana cand unul dintre ei ne spune un pic iritat :
– Entschuldigung bitte. Das ist Fahrrad Weg!
Toti colegii de autocar se uita la mine… cica, eu fiind vorbitorul de germana. Si eu ma uit la ei cu aceeasi privire nedumerita. Weg inseamna parca drum, dar ce o fi Fahrrad? Pana la urma unul dintre nemti claxoneaza puternic… aha…bicicleta. Asadar ne-am pus valizele mot pe pista de biciclete !

«De acuma, tin-te! Administratie, armata, arte, stiinte, litere, tramvaie, drumuri-de-fier, birji, chelneri, frizeri, public, pravalii, case, monumente, mîncare, bere, tot, tot :
– Prost, stupid, imbecil!»

Tii ce tarziu s-a facut… si din poveste mult mai este. Musai sa gasesc timp sa scriu…dar acum nu mai pot, trebuie sa iau bagajele din drum: Entschuldigung… Moment… bitte!!!