Sibiu, Cibinium, Hermannstadt, Nagyszeben.
Numele sau latin, Cibiniensis/ Cibinium, dobandit in vremea romana, deriva de la numele raului ce trece prin oras, Cibin.
Aflat undeva in sudul Transilvaniei, mai exact in depresiunea Cibinului, Sibiul are absolut de toate: centru civilizat si renovat, monumente istorice, turisti straini, spectacole, pensiuni cool si chiar oaze de verdeata in muntii dimprejur. Caci din Sibiu pot fi vazuti conturati muntii Cindrel si Lotrului si chiar muntii Fagaras.
Am ales Sibiul ca punct de plecare catre Sighisoara, Castelul Bran, Alba Iulia. Alegerea a fost cat se poate de inspirata pentru ca insusi Sibiul are foarte multe locuri de vizitat.
De cand e Capitala Culturala Europeana, au loc saptamanal evenimente culturale, muzicale, mai ales la sfarsit de saptamana. Sunt multe terase si restaurante unde poti manca sau bea ceva bun (insa, atentie, majoritatea sunt mult mai scumpe decat in alte orase, mai scumpe chiar decat pe litoral).
Asa ca ne-am cazat la o pensiune din Sibiu, Santa Maria, cu vedere spre muntii Fagaras, pensiune care chiar ne-a placut, foarte bine plasata, undeva la marginea orasului, spre aeroport, pe strada Livezii. Pentru variante si oferte de cazare gasiti link atasat.
Spre deosebire de multe pensiuni si hoteluri mai mult sau mai putin centrale, aici unde am stat preturile erau rezonabile, in jur de 55E dubla cu mic dejun, camerele foarte spatioase (echivalentul a cinci stele), placute si frumos mobilate. Insasi atmosfera pensiunii te imbie la calatorii. Din fericire este pusa la dispozitie si parcare. V-o recomandam cu incredere.
Un bucurestean s-ar astepta ca Sibiul sa nu-i rezerve surprize neplacute in privinta traficului. Ei as! Strazile Sibiului sunt aglomerate si intortocheate, multe cu acces interzis sau sens unic si, in conditiile date, iti trebuie ceva timp sa-ti gasesti loc de parcare in oras. In cazul in care vei alege sa te cazezi la vreo pensiune centrala, intreaba neaparat daca ofera loc de parcare. Altfel iti vei pierde timpul cu cautarile sau va trebui sa apelezi la un loc de parcare cu plata. In plus, soferi mai necivilizati ca in Sibiu am intalnit destul de rar, si am cam batut tara asta in lung si-n lat. Explicatii? N-am gasit.
Restaurantele si terasele sunt specifice zonei, adica cu ospatari lenti si distrati, salate nereusite si mancaruri fade si necondimentate. Nu recomand nici o pizzerie :D. De altfel, din punctul multora de vedere, in Ardeal gusturile culinare sunt … nesatisfacatoare. O mentiune speciala insa pentru gelato-ul care se gaseste la o terasa de pe partea dreapta, cum mergi din Piata Mare pe Balcescu in jos. 1 leu cupa, o nebunie!
Din fericire nu se va uita nimeni urat la tine daca preferi sa-ti cumperi doar o bere. Mai ales in Piata Mare, terasele, ca mai toate, sunt placute si te imbie parca la 10 minute de pauza cu un suc sau o bere. Asta in zilele in care nu sunt organizate spectacole sau concerte, care ar distruge (din nou) chiar si urechile unui surd. Nu am preferat un restaurant anume, dar merita incercate la intamplare, macar pentru atmosfera. Oricum, aerul medieval al orasului te transporta in alta epoca.
Obiective turistice in Sibiu
Trebuie sa iti rezervi timp pentru a strabate cu piciorul cele trei centuri de fortificatii ale Sibiului, sa o iei apoi prin Pasajul Scarilor, sa treci peste Podul Mincinosilor de unde ai o perspectiva superba a stradutelor, si sa ajungi apoi la Turnul Sfatului.
Tot pe langa zidul cetatii se poate vedea Bastionul Haller si Maternitatea veche construita pe Zidul Cetatii. In strada Cetatii, langa sala Thalia, a fost scos la lumina apeducul de alimentare a santului de aparare.
In Turnul Sfatului din Piata Mare e musai sa urci (chiar daca pentru unii ar putea fi greu, scarile fiind multe si inguste), pentru ca poti afla multe informatii, atat de la personalul care supravegheaza, cat si din documentatiile oferite la fata locului. Nu te lasa intimidat de inaltime si indrazneste!
Din Turnul Sfatului ai vederi splendide spre strada Centumvirilor, Podul Mincinosilor, Turnul Scarilor… In Piata Mare, pe zona pietonala pietruita sunt marcaje cu piatra rosie care indica locurile unde au fost decoperite vestigii arheologice in timpul sapaturilor.
In zona aceasta, locuita candva de nobilimea cetatii, erau privite niste minunate spectacole cu executiile celor care se faceau vinovati de te miri ce… Dealtfel, piata se mai numea si Piata Sangelui. Amanunt neaparat necesar in prezentarea facuta americanilor, da? 😀
Si un mic truc: daca ai trecut prin Pasajul Scarilor, nu o lua la stanga spre Piata Mare, ci continua-ti drumul pe langa zidul vechi al cetatii. E pustiu pe acolo si vei simti mult mai bine cum respira casele istoria.
Daca nu esti un adept al plimbarilor lungi, rezerva-ti doar doua zile, ai suficient timp pentru a vedea cate ceva din Sibiu. Daca insa ai la dispozitie o saptamana, atunci pune-ti pe lista si o urcare cu masina la Paltinis, o vizita la Miercurea Sibiului, o vizita la Cisnadie, inca una la Sebes si, de ce nu, la Medias…
Citeste si:
- Festivalul Medieval Cetati Transilvane Sibiu 2014
- Drumuri Transilvane: Cetatea Saschiz
- Muzeul Astra Sibiu: program, galerie foto
- Sighisoara in imagini
- SIGHISOARA – obiective turistice
As mai adauga: o vizita la “Muzeul Astra”, al “tehnicii populare” sau al “satului”, cum i se mai spune pe aici, prin Sibiu … Este un ‘must’ 🙂 !
Altfel, frumoasa prezentare …
cel mai frumos oras din europa
Pingback: Xplorio.ro » Brasovul, cu update :D
Pingback: Dobarca, Poiana Sibiului, Jina. Paradis! « Xplorio.ro
Sibiul este frumos insa la momentul actual este supra-aglomerat. Cel putin din punct de vedere al parcarilor este la pamant. Pe partea cu mancarea, am de zis un “da” si un “nu”. Pun pariu ca in orice oras ai merge in Romania sunt localuri unde mananci ceva delicios la un pret rezonabil, si sunt localuri unde mananci scump si deloc satisfacator. Sunt pizzerii destul de bune in Sibiu (nu dau nume), sunt si restaurante foarte bune in Sibiu (dau un singur exemplu, fara nume, pentru turisti: In parcul Sub-Arini, , este putin mai scump (acum depinde la unii ce inseamna scump si ieftin, ca nu prea mananci nicaieri de 5-10 lei omeneste) dar mananci aici ca un ardelean adevarat ((p.s. apropo cu mancarea din ardeal: Nu gasesti mancare ca aici, daca sti unde si cum sa o mananci). In rest de vizitat sunt o gramada de atractii turistice pe care nu le-ai incercat: Muzeul de Arme, Muzeul Brukenthal, Muzeul Astra (fiind unul dintre cele mai mari din Europa, si destul de frumos, cu plimbari lungi si multe de vazut). Si imprejurimile sunt superbe, o plimbare la Paltinis (cea mai inalta statiune din Romania) este necesara pentru eliberarea stresului de zi cu zi. Soferii aici nu sunt necivilizati, dar e un oras nu foarte mare, si nu toti au rabdare sa stea dupa cate unu care conduce ca melcul, cu avariile pornite, ETC 😀 ma intelegi…. Oricum frumoasa descriere, frumoase poze, si … te mai asteptam pe la noi.
P.S. Capitala CULTURALA Europeana Sibiu saluta periferia Bucuresti.
Bafta
Pingback: Revelion 2014-2015. 9 destinatii europene. - Xplorio
Pingback: Targuri de Craciun intr-un Top 10 - Xplorio
Eu as mai pune pe lista si Cisnadie. La intoarcerea spre Bucuresti merita o oprire 🙂