Restaurantul Chalet, Bucuresti. Recenzie

Update:
6 luni mai tarziu, restaurantul Chalet pare sa fi fost invins, probabil incapabil sa se administreze si sa-si promoveze bucataria frantuzeasca, selectandu-si clientela in functie de orientarea lui…
L-am recomandat incantati oricui dorea ceva diferit de omniprezenta bucatarie din Centrul Vechi, inclusiv unor prieteni care doreau sa-si sarbatoreasca aniversarea casatoriei.
Ajunsi aici (luna octombrie, acelasi an 2016), meniul oferit a fost cel de friptura, mici, cartofi prajiti. Cerand alte recomandari, ospatarul a dat din umeri. Nu mai servesc raclette, pierrade, fondue savoyarde…
E greu, in Bucuresti, sa gasesti un restaurant romantic, stilat, unde sa poti cina in liniste, cu muzica placuta, in surdina, o mancare buna si un vin asisderea, fara saloane ornate cu fundite, inimioare, baloane si mult roz.

Asadar, a fost odata…
_________________________________________________________________________________________________
Intr-o graba de foame, strabatand Calea Victoriei spre intersectia cu Lipscani, murmuram in minte deja meniul obisnuit din restaurantele din Centrul Vechi, nevrand sa pierdem timpul cu alegerea lui, odata asezati la masa. C-asa-i cu foamea…

Numai ca, deodata, vis-a-vis de noi, privirile ne-au fost atrase de un restaurant nou-aparut, langa IGP (si Casa Venus), intr-o atmosfera eleganta si linistita, mult diferita de nebunia Centrului Vechi. Fix ceea ce ne frigea noua pofta, dar nu ne permiteam sa speram si sa dorim sa putem gasi in zona aia…

Am traversat, am cascat putin ochii neincrezatori si… am intrat. Restaurantul Chalet este un bistro recent deschis, de aproximativ doua luni, iar ca el, sper eu, sa inceapa sa se deschida cat mai multe asemenea pe Calea Victoriei, caci e pacat de zona!
restaurant_chalet_2Desi cu pretentii de cabana si meniu frantuzesc muntenesc, Chalet ofera cu toate acestea un aer distins, cu o servire impecabila, curatenie luna si… doamne, o mancare-cinste-bucatarului!
Cu bucatarul, dealtfel, am dat si ochii la un moment dat cand, putin circumspect, a venit sa ne verifice fondue-ul pentru a se asigura ca totul e in regula. Un frantuz mignon cu ochi vii, obsedat de detalii.

Meniul se rezuma la cateva alegeri, asa cum se intampla in toate restaurantele si bistrourile care se respecta.
Am fost pana acum de doua ori, asa ca putem recomanda cu mana pe inima: raclette, pierrade, fondue savoyarde, laptele de pasare si coupe colonel care este pur si simplu (cu vodca 😛 )! Nu ratati nici nebunia de mousse bavarez.
Recomand Chateau Rubine pentru amatorii de rosu sec, iar pentru soferi, limonada 😀
Espresso rulz, de asemenea.

Exista atat incinta cat si terasa, foarte placut amenajate, asa ca puteti fara probleme sa le alegeti in functie de obiceiuri (tigara la cafea etc).

Preturile sunt cam maricele. Pentru doua persoane care-si vor alege din cele enumerate mai sus cate o specialitate, un desert si-o bautura, plus cafea, meniul ar costa in jur de 200 de lei. Adica 45 de euro. Daca nu vreti ceva specific frantuzesc, puteti iesi ceva mai ieftin. Dar ar fi pacat de bucatar!

Ce mi-au displacut: canapelele suferinde deja in urma unor clienti neatenti sau nepasatori, si muzica ambientala.
As fi preferat-o deloc, decat neinspirata.
Intr-un bistro ma astept la niste muzica frantuzeasca mai degraba, si slava Domnului, o poti gasi din plin pe youtube intr-o cautare superficiala.
Sau eventual un jazz-ceva, in surdina… dar in nici un caz radio cu muzica la voia intamplarii.

In concluzia acestei recenzii, Restaurantul Chalet poate fi alegerea perfecta atunci cand vrem sa facem o invitatie cuiva drag sau deosebit noua. Sau cand vrem sa ne simtim bine fara sa riscam experimente. Este un bistro unde nu se da gres nici cu bautura, nici cu specialitatile casei, nici cu desertul.

Asadar, nu sunteti dispusi sa riscati sau sa va ratati seara? Il recomand! 🙂

Citeste si:

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close