Corsa Cap Nord: ziua 4: Praga-Berlin-Sorenso

Si se facu ziua a 4-a… Pe un traseu de 14 ore in care am aveam programate una bucata de Cehia, Germania si jumatate de Danemarca, am ales doar o foarte scurta pauza cat sa ne miscam pentru o ora picioarele si sa ne racorim cu o picatura de Berlin.

Drumurile cehesti iti solicita dexteritate: strazile pragheze ar putea concura oricand cu craterele cartierelor marginase ale Bucurestiului, iar autostrazile cehesti ofera cu darnicie portiuni intregi atat de striate incat iti dau impresia ca treci peste marcajele pietonale. Oricum, sunt suficient de chinuitoare incat sa nu poti face imprudente si depasiri de viteze legale.

Autostrazile germane sunt in schimb frustrante. Daca in mod normal odata intrat aici iti programezi in minte ca iti pui masina la 170km/h si te relaxezi, ei bine, nu! Caci kilometri intregi de autostrada sunt in reparatii, limitandu-ti viteza intre 60-80-120. O dovada in plus ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de pe autostrada.

Desi cu intarzierea cat casa de mare, am taiat fulgerator Berlinul si am facut, asa cum spuneam, o pauza de plimbare pe malul raului, langa celebrul zid, sau ma rog, ce a mai ramas din el. Recomand East Side Gallery, e portiunea cea mai interesanta din zid care a ramas in picioare.

Chiar si invadata de turisti, expozitia de grafitti de arta de pe zidurile sale reuseste sa iti transmita zbaterea umana prin caricaturi extraordinar realizate ale zilelor traite candva, cele mai reprezentative ramanand trabantul german, sarutul sovieto-german si sufletul ingradit.

Este coplesitor si induiosator sa vezi germanii impacati cu consecintele dementei naziste si a dramei sovietice continuindu-si viata simpla, fara etalari, pastrandu-si respectuosi ruinele cladirilor istorice ramase dupa bombardamentul din ’45. Sau ma rog, bucurandu-se la maximum de viata 😀

Multi considera cladirile berlineze reci. Eu as spune ca sunt doar functionale, intr-un amestec de caramida cu sticla, indiferente la frumos, dar ne-urate. Fara pretentii estetice, acestea stau linistite alaturi de frumusetile arhitecturale medievale.

Podul raului care, alaturi de Zidul Berlinului, candva separa familiile estului si vestului, este o bijuterie arhitecturala pe care o mananci cu privirea.

Superba este si catedrala, mult mai recent ridicata decat colosii aflati in Paris si Praga. Pentru ca aici protestantismul se afla la el acasa, aceasta o face si mai putin inspaimantatoare ca mesaj – multe reprezentari ale iadului fiind inlocuite cu forme arhitecturale neutre.

Mi-a placut grozav si relaxarea germanilor, simplitatea cu care isi traiesc viata, bucuria de a fi cu familia si modul in care aleg sa isi ia copii cu ei oriunde, fara a face un capat de tara din asta.

Germanii mai sunt si biciclisti inraiti, de toate varstele, care isi agata servieta, cosuletul, scaunul de bebelus sau baloanele, isi ocupa banda si isi vad de drumul lor. Pe pista lor biciclistii devin zei cu drepturi depline. Asa ca atentie soferi sau pietoni, care va aflati pe pista lor din greseala! 🙂

Vom avea nevoie de cel putin o saptamana de revenire in Berlin nu doar pentru a-i vedea ruinele medievale ale cladirilor ramase in picioare, ce e drept, chiar si asa impresionabile prin frumusetea arhitecturii lor. Ci pentru a simti atmosfera unui oras ridicat din propria cenusa, care alege sa traiasca cu amintirea propriului trecut, sa si-l accepte si sa mearga mai departe, bucurandu-se de ceea ce valoreaza cu adevarat: bucuria vietii.

De la Berlin am plecat spre Danemarca, unde am ajuns la o incantatoare pensiune aflata pe langa Sorenso. Dar despre ea, in insemnarea viitoare.

Corsa North Cape Adventure este o expeditie de 11.000 de kilometri cu un Opel Corsa EcoFlex 1.3 95CP, de la Bucuresti la Capul Nord si inapoi, sprijinita de Opel Romania. Am fost ghidati pana aici de GPS-ul de pe Nokia N8, pus la dispozitie de Nokia Romania, smartphone cu care am si facut o buna parte din poze si filmele video. Am fost asigurati de Asiguratorii, ca sa avem o calatorie linistita. Care continua! 🙂

Citeste si:

3 Responses to Corsa Cap Nord: ziua 4: Praga-Berlin-Sorenso

  1. Ati reconfirmat ceea ce mai auzisem despre soselele cehesti dar nu-mi venea sa cred. Inseamna ca ii voi mai ocoli cativa ani…

  2. alex says:

    Confirm si eu. Mai bine cu niste gropi ce pot fi ocolite daca esti atent decat cu striatiile alea. Si nu sunt portiuni. Asa se merge ore intregi.

  3. Andrei C says:

    Dar ce autocolante aveti pe masinuta 🙂 Abia acum le-am vazut.

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close