Obiective Turistice in Venetia

Obiectivele turistice din Venetia sunt mult prea multe pentru a fi macar enumerate in mod complet, insa voi incerca sa punctez care sunt cele mai interesante.

Nu mai ma apuc sa argumentez de ce Venetia trebuie vazuta, caci daca te afli aici, inseamna ca deja ai trecut la etapa cu ce e de vazut si facut in Venetia. Asa ca intru in miez. Si incep cu…

Ce poti face in Venetia

– sa te perinzi cateva ore (mai ales spre seara ori matinal) pe canalele faimosului oras, plimbare care te va face sa simti din plin pulsul Venetiei
– sa bei un expresso la cafenelele venetiene asezate pe malurile canalelor
– sa mananci gelato dar fara a-ti mai pune problema cantarului :p
– sa incerci salatele de fructe de mare si lasagnia de la mamma ei
– sa gusti sardinele la gratar asezonate cu un sos dulce-acrisor cu ceapa si struguri
– sa te plimbi prin zona de puburi din Campo San Luca ori Santa Margarita
– sa incerci o plimbare cu vaporetto (dupa 21:00, cand aglomeratia incepe sa se disipeze ) – devine chiar o placere, nu doar un mijloc de transport
– cu tot riscul nebuniei, preturilor si aglomeratiei, sa gusti din atmosfera carnavalului din Venetia, din februarie. E un must. Cel putin la un moment dat.
– sa nu omiti, poate la o revenire ulterioara, vizitarea oraselor din apropiere, respectiv Padova si Verona.
Recomandabila este asigurarea cazarii din tara iar daca nu esti adeptul programului, mergi cel mai bine pe cont propriu.

Piete in Venetia

In piata San Marco ai ca puncte de atractie Turnul cu ceas, basilica San Marco, atmosfera cafenelelor, muzicantii, stolurile de porumbei, promenada insulelor San Giorgio sau Giudeca. Atentie la orele alese, preferabil cat mai matinale, caci e punctul principal de interes al Venetiei, de aici plecand si grupurile de turisti al caror loc de intalnire este, ai ghicit, da, San Marco.

Piata de peste Rialto Mercato te primeste la ore matinale cu o diversitate a pestilor si fructelor de mare cum rar mai intalnesti. Iti poti stinge pofta in localurile din piata, cu meniuri ce costa in jur de 10 euro/persoana.

Zona San Marcuola-Guglie (statia San Marcuola) este o zona cu greutate istorica si de referinta, fiind fostul ghetou evreiesc Il Ghetto.

Palate in Venetia

Palatul Dogilor sau Palatul Ducal – 12 euro/ persoana, iti ia pe putin 3 ore vizitarea si probabil inca pe atat coada la bilete daca nu iti rezervi din timp biletul prin tichetul de museum pass.
Palatul Dogilor a fost candva locuinta dogelui care conducea Republica Venetiana sub supravegherea consiliului celor zece. In 810 e.n. dogele Angelo Partecipazio a decis sa-si mute scaunul de guvernare din insula Malamocco in Venetia, oferind dispozitii privind ridicarea unui palat ducal.
Curtea interioara este foarte spatioasa si prezinta o alternanta de scari, galerii si bolti. In salile palatului sunt exponate tablouri, fresce si picturi murale cu nume celebre. Langa fatada care da spre un canal mai mic se afla renumita “Punte a suspinelor” ce face legatura dintre palatul dogilor si inchisorile construite in secolul al XVII-lea. De aici si atatea suspine…
Pot fi vizitate curtea interioara, apartamentele dogilor, salile, inchisorile – cu trecere peste Podul suspinelor, expozitia de armuri si arme de razboi.

Muzee si Teatre in Venetia

Teatrul Fenice, aflat pe una dintre stradutele de dincolo de Muzeul Correr, poate fi vizitat pentru 8 euro/ persoana, pret care include si audioguide. Este un teatru elegant si grandios, renovat si infrumusetat dupa doua incendii care aproape l-au distrus. Impresionante sunt sala de spectacole, loja regala, sala de ceremonii. Si cafeneaua 🙂

Complexul constituit din Muzeul Correr, Muzeul Arheologic National si camerele monumentale ale Bibliotecii Nationale Marciana, sunt incluse in museum pass. Vizitarea complexului dureaza aproximativ 3 ore. Exista si o sectiune temporara ce gazduieste galerii cu tablouri ale pictorilor vestiti, cu pret de intrare ce variaza intre 8-12 euro/persoana, in functie de exponate si artist.

Galeria de arta Peggy Guggenheim – 12 euro/ persoana, cu gradina exterioara si terasa spre Grande Canal. Picturile si sculpturile prezente aici fac parte din stilurile suprarealism, cubism, expresionism, avangardist. Din pacate nu toate exponatele aflate in catalogul de prezentare sunt si prezente.

Alte obiective incluse in museum pass:
Muzeul Sticlei, aflat la statia Museo, mititel si cu exponate putine.
Muzeul Ca’ Rezzonico– muzeu de arta din perioada secolului al XVIII-lea
Casa Carlo Goldoni
Muzeul Palazzo Mocenigo
Galeria de arta moderna Ca’ Pesaro ce include si Muzeul de Arta Orientala

Basilici/ biserici in Venetia

Picturile renascentiste pot fi admirate nu doar in cadrul muzeelor ci si in numeroasele biserici venetiene. Intrarea in general este libera, doar cateva dintre ele percep taxa de intrare 3 euro/ persoana. Daca intentionezi sa vezi mai multe, e posibil sa-ti foloseasca acest tichet. La intrarea fiecareia exista placuta cu numele pictorilor ale caror tablouri se afla in interior.
Si aici fotografiatul este interzis.

In basilica San Marco, desi intrarea este gratuita, exista mai multe sectoare cu plata. Muzeul sau de pilda costa 5 euro/persoana, iar de aici se poate ajunge pe o terasa cu vedere panoramica. Tezaurul care cuprinde doua camere micute cu exponate costa 3 euro/persoana. Unii considera ca nu merita.
Accesul la turn costa 8 euro/ persoana. Se urca cu liftul si de asemenea ofera, de la cei 98 m inaltime, vederi venetiene.

Basilica in stil baroc – Santa Maria della Salute (acces liber) aflata in zona portuara, este de asemenea una dintre bisericile de referinta.

Biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari sau pur si simplu I Frari cum indica anumite ghiduri turistice, costa 3 euro/ persoana si adaposteste monumentele funerare a unor dogi dar si cel al lui Titian.

Biserica Santi Giovanni e Paolo adaposteste mormintele a nu mai putin de 25 dogi precum si altor personalitati venetiene. In fine, are ce povesti.

Insule in apropierea Venetiei

Abonamentul pe vaporetto asigura si accesul catre oricare dintre aceste insule.

Insula San Giorgio – cu micul far din port si biserica San Giorgio Maggiore (acces gratuit).

Insula Murano. Sfatul e ca plecarea sa fie facuta de la Fondamente Nuove si nu din San Marco, pentru scurtarea timpului cu 20 de minute pe putin.
De pe insula poate fi admirat farul din port si Muzeul Sticlei (inclus in museum pass). In rest, senzatia e comparabila cu cea din Santorini, fiind intampinat de zeci de magazine cu accesorii din sticla de Murano la preturi fabuloase, mai mult sau mai putin kitchoase. Cele mai ieftine sunt fabricate in China sau apropieri…

Pe insula San Michele se afla cimitirul venetienilor unde zilnic la prima ora numerosi venetieni vin sa depuna flori.

Insula Burano are o cromatica deosebita a caselor care-ti dau impresia ca sunt scufundate in acuarele, oferindu-ti acea atmosfera intima care lipseste Venetiei. Si turnul basilicii e chic, stand parca sa cada. Aici pot fi vizitate Muzeul Dantelei (inclus in museum pass) si biserica San Martino. Si Casa Bepi este un obiectiv turistic interesant pentru bifare.

Insula Torcello iti da aceeasi liniste de insula rupta de vacarmul Venetiei sau insulei Murano, cu foarte multa verdeata, gradini, livezi, casute izolate si mai ales, preturi fabuloase justificate de vechimea insulei in laguna 😉

Insula San Michele
Insula Lido di Venezia

Ca sa nu te surprinzi picotind, restul informatiilor privind cazare, transport si restaurante in Venetia le-am pus intr-un post separat 🙂

Citeste si:

4 Responses to Obiective Turistice in Venetia

  1. Pingback: Cazare, transport si restaurante in Venetia

  2. LetsGO says:

    insula Burano mi s-a parut foarte frumoasa, o plimbare pe stradutele din Murano si Burano nu trebui omisa dintr-o vacanta la Venetia

  3. Pingback: Venetia sub tornada

  4. Pingback: City break in Europa. Venetia. - Xplorio

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close