Micul Trianon de la Floresti. Marca Cantacuzino.

La nord de Ploiesti, pe malul Prahovei, in comuna Floresti, se incapataneaza sa mai existe inca ruinele palatului Cantacuzino numit si Micul Trianon, ridicat dupa modelul palatului de la Versailles.

George Grigore Cantacuzino, boier de vita veche, poreclit si Nababul datorita averii sale fabuloase, a cerut sa i se proiecteze un palat pentru nepoata sa, Alice Cantacuzino, si care sa fie pe masura statutului sau.
Arhitectul I. D. Berindei s-a dovedit a fi cel mai potrivit ambitiilor sale boieresti, mai ales ca tot acesta realizase cu putin timp in urma si planurile palatului familiei Cantacuzino din Bucuresti de pe Calea Victoriei, astazi cunoscut drept Muzeul George Enescu.
Astfel proiectul si lucrarile au inceput in 1911, palatul fiind construit de mesteri francezi dupa planurile arhitectului I.D. Berindei, in stil eclectic francez, cu elemente baroc si neoclasice, inconjurat de gradini si fantani dupa modelul celor de la Versailles. Pe dinafara s-a folosit calcarul alb de Albesti, o materie la fel de pretioasa ca si marmura, iar in jurul palatului au fost plantati arbusti de esenta rara.

Din pacate, dupa vorba care spune ca tu iti doresti dar altcineva dispune, doi ani mai tarziu G.G. Cantacuzino moare, iar in 1914 izbucneste si Primul Razboi Mondial care stopeaza orice intentie de reluare a lucrarilor. Astfel ca Micul Trianon nu a fost locuit niciodata, constructia oprindu-se la stadiul finisajelor interioare.

In 1916 zona este ocupata de armata germana care s-a bucurat atat la vederea maiestoase arhitecturi a palatului, cat si la vederea invelitoarei de arama pe care au folosit-o la confectionarea de obuze.
Dupa germani au urmat sovieticii care i-au luat tabla din cupru de pe acoperis, sobele de teracota si piesele de mobilier.
Dupa razboi domeniul a ramas in proprietatea lui Mihail G. Cantacuzino care insa nu s-a preocupat de palat, lasandu-l inchis si nefinisat. In 1945 Alice Cantacuzino, proprietara Micului Trianon, a cerut Comisiei Monumentelor Istorice trecerea palatului sub protectie legala, si acceptata.
Imediat dupa venirea comunistilor la putere familia Cantacuzino a parasit tara, proprietatile lor ramanand la discretia acestora. In Floresti localnicii au devalizat tot, furand tot ce s-a putut fura si folosi – acoperis, tamplarii, geamuri, balustrade, caramida, bucati de fier din peretii palatului si gardul ce imprejmuia proprietatea.

Si-au mai adus aportul si unii regizori mult iubiti si protejati de comunisti care au facut sesiuni de filmari cu scene de razboi folosind explozibili fara pic de retinere, producand grave deteriorari constructiei (aceeasi soarta avand-o multe chiar si constructii medievale, din pacate…)

Din Micul Trianon, o minibijuterie arhitecturala a la Versailles, astazi au mai ramas niste ziduri exterioare de o tristete fara margini, practic un schelet de palat cu blazonul familiei distrus, bolti cazute, inconjurat de o pajiste invadata de turmele de oi, cativa copaci batrani ramasi parca stingheri, de a caror ramuri isi mai atarna streangul cate un sinucigas, bolnav fara scapare internat in spitalul TBC.

Acesta este gazduit in cladirea unui vechi conac boieresc despre care e greu de spus ce anume s-a mai pastrat din el, si care se afla pe domeniul Cantacuzino… De altfel, vecinatatea celor doua cladiri a fost una complet nefericita, multi potentiali investitori, inclusiv maretul Ceausescu, evitand proiectele de restaurare a Micului Trianon de frica norului de TBC ce plusteste ca o fantoma deasupra acestei micute bijuterii…

Ca un fel de edit later, pentru ca intre timp a aparut si acest filmulet pe youtube:

Daca te plimbi prin iarba uscata si muntii de gunoaie din jurul ruinelor, poti deslusi inca fundatiile fantinilor ce infrumusetau privelistea de la fereastra sau terasa palatului. Se mai poate vedea, de asemenea, inca in picioare, mirabil, carcasa turnului de apa. Candva fusese amenajat acolo si un lac…

Starea deplorabila a palatului, comuna multor conace si palate din Romania, reflecta din plin dezinteresul autoritatilor si localnicilor deopotriva fata de obiectivele turistice aflate in propria batatura, indiferenta si ignorarea de catre acestia a valorilor istorice si arhitecturale inundate fara pic de sansa, de iedera si caramizi ramase.