Ierapetra, Creta

Desi este situata pe tarmul sud-estic al Cretei, Ierapetra este cel mai sudic oras al Europei. Placuta la vedere, numita chiar ‘raspantie a civilizatiilor minoica si aheana’, Ierapetra are totusi astazi un aer paraginit.
La o prima vedere nici nu te-ai gandi ca orasul a fost candva o cetate infloritoare, cu vile, temple si amfiteatre.
De altfel, Ierapetra este un oras foarte vechi, locuit din timpuri preminoice, care a inflorit tocmai datorita schimburilor comerciale cu Africa de Nord si Orientul Mijlociu.

ierapetra

Initial a fost numita Cyrbas, dupa numele fondatorului sau, mai tarziu Kamiros, Pytna, Ierapytna si apoi Ierapetra.

Cetatea a fost puternic fortificata si a reusit timp de secole sa blocheze expansiunile invadatorilor. A rezistat chiar si in fata Imperiului Roman, pana in anul 68 i.e.n., cand, in cele din urma, a fost cucerita. Si practic distrusa.

Dar romanii au reconstruit-o dupa modelul lor, cu teatre si cladiri publice, cu stradute pavate si sisteme de canalizare. A urmat perioada bizantina, o perioada infloritoare pentru oras, dupa care in 824 e.n. a fost printre primele orase cucerite de catre puterea araba din acele timpuri. Au succedat apoi puterea venetiana, iar apoi cea turca, in 1647 e.n.

ierapetra4.jpg

ierapetra7.jpg

ierapetra9.jpg

Vechiul port este strajuit de o fortareata venetiana ce dateaza de la inceputul sec. XIII, iar in vestul orasului se afla un frumos cartier turcesc, in care domina o moschee restaurata si o fantana otomana. Pe una din strazile Ierapetrei, strada Samouil, se pare ca si-ar fi petrecut in 1798 o noapte vestitul Napoleon Bonaparte, in drumul sau spre Egipt. Informatii istorice amanuntite le puteti gasi aici

Muzeul de Arheologie din centrul orasului adaposteste cateva artefacte locale scapate de furia jafurilor repetate cu care s-a confruntat Ierapetra in tot timpul istoriei sale.

Exponatele muzeului dateaza din perioada minoica pana in perioada romana si includ urne funerare, vase, topoare din bronz, statui si sculpturi in piatra.

La est de Ierapetra se intind frumoase plaje de nisip marginite de hoteluri si restaurante moderne.

Din port se lua ambarcatiuni spre insula Chrysi, nelocuita, cu nisip alb si paduri de cedri.

ierapetra2.jpg

ierapetra6.jpg

ierapetra3.jpg

Daca ajungeti in estul Cretei, neaparat opriti-va macar o ora si in acest orasel. Veti avea ce vedea! Iar in cazul in care va ganditi sa va petreceti concediul aici, va atasez ofertele de cazare pentru Ierapetra.

Citeste si:

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close