Florenta, Italia. Ce e de vazut. Preturi.

Cu origini romane si etrusce, Florenta s-a dezvoltat cel mai mult in perioada renanscentista a secolelor XIV – XV, si mai ales pe timpul lui Lorenzo Il Magnifico si Cosimo I (familia Medici) care i-au adus la curte pe Brunelleschi, Boticelli, Masaccio, Donatello, Michelangelo si Leonardo da Vinci.
Aflata in vestita Toscana, regiune vestita pentru podgoriile si vinurile sale, Florenta a trait zbuciumul oraselor toscane ce au purtat dese lupte intre ele, astfel ca zidurile care o inconjoara, odinioara de protectie, au devenit acum bariere pentru masini, facand din centrul vechi o zona pietonala. Din fericire.

Atractii turistice in Florenta


Asadar, ce poti face in Florenta cand ai o deplasare fulger in zona, fara mult timp la dispozitie? In primul rand, propune-ti doar cateva obiective turistice, 1-2 piete de vizitat si apoi o terasa la care sa te opresti pentru a-i simti pulsul toscan. Avantajul Florentei, ca in alte multe orase italiene, este faptul ca majoritatea cladirilor istorice sunt indesate unele in altele, astfel ca nu esti nevoit sa traversezi kilometri pentru a le vedea, fiind practic niste conglomerate de case, muzee, biserici.
Poti face o plimbare prin centrul vechi pentru a-i intelege arhitectura, apoi o vizita la faimosul Dom, un tur de galerii, luat in vizor biserica franciscana Santa Croce, si eventual o oprire in Mercato San Lorenzo.

In caz de reusesti sa-ti prelungesti deplasarea fulger pentru a-ti acorda macar 2 zile de picioare frante, arunca-ti ochii pe cazarea din Florenta. Nu este ieftina, insa cu putine eforturi poti reusi sa obtii un pret sub 50 de euro/ noapte.

Ceva cuvinte, pe scurt, despre cateva dintre obiective:
Domul din Florenta, simbol al Renasterii florentine, a fost construit intre anii 1296-1462.
Ideea construirii unui astfel de edificiu i-a apartinut prin sec. XIII unui respectat notar al timpului, Ser Mino de Cantoribus care, in generozitatea sa, s-a oferit chiar sa sprijine financiar lucrarea. Fondurile donate urmau sa fie obtinute insa de la populatia cetatii sub forma de taxe. Ce déjà-vu… 😛
Ambitiosul proiect poarta astazi amprentele catorva mari arhitecti si sculptori precum Arnolfo di Cambio (1294), Giotto (1334), Andrea Pisano (1337), Franceso Talenti (1349), Nanni di Banco, Brunelleschi (1402).
Elementele ulterioare, inclusiv decoratiunile exterioare in marmura, izbutesc sa creeze chiar o armonie in stilul arhitectural al catedralei.
Domul reuseste intr-adevar sa impresioneze atat prin dimensiunile sale, devenind al treilea ca marime in lume dupa catedrala St. Peter din Roma si St. Paul din Londra, dar si prin elementele sale decorative si sculpurile deosebite care pot fi gasite aici.

Galeria Uffizi este cel mai cunoscut muzeu florentin aflat intr-un superb palat din sec. XVI ce gazduieste cea mai mare colectie de arta renanscentista cu nu mai putin de 1600 de lucrari, unele apartinand celebri lor pictori ai epocii precum Michelangelo, Leonardo da Vinci si Sandro Botticelli.
Elegantul palat Uffizi a fost construit intre anii 1560-1580 sub ducele Cosimo I de Medici si proiectat initial pentru activitatile administrative ale familiei de Medici. Cladirea este gandita in forma de potcoava, iar piata creata astfel – Piazza degli Uffizi, a prilejuit reprezentatii stradale oferite de artisti, cantareti, pictori dornici de afirmare.
Intrarea la muzeu costa 14 euro/persoana pret intreg, sau 11 euro cu reducere.

Galeria Academiei (Galleria dell’Accademia) este vestita mai ales datorita celebrei statui a lui David lucrata de Michelangelo, ea cuprinzand insa multe opere de arta, inclusiv statui, picturi religioase si instrumente muzicale.
In 1563 deja cunoscutul duce Cosimo I de Medici a fondat prima academie de arta din Europa, Michelangelo fiind printre primii profesori ce au predat aici arta. Mai tarziu a aparut si Galleria, situata chiar in apropierea academiei, cu scopul de a fi oferite studentilor exemple de opere de arta drept material didactic.
Pretul unui bilet este de 6,5 euro, tinerii intre 18-25 de ani au reducere de 50%, iar pentru seniori (>65 ani) si tineri sub 18 ani accesul este gratuit daca guvernul tarii lor reuseste sa se mentina membru UE.

Palatul Pitti, aflat in Cartierul Oltrarno, isi datoreaza existenta unui bogat bancher florentin, Luca Pitti, care in 1458 a decis sa-si construiasca un palat ce sa rivalizeze cu cel al familiei Medici. Lucrarile au durat pana in 1465. Mai tarziu, ironia vietii face ca, din motive de finante, mostenitorii sa vanda palatul singurei familii dispuse sa plateasca pretul unui palat, anume sotiei ducelui Cosimo I de Medici, incantata de micul refugiu ‚la tara’, aflat la o oarecare-mica distanta de centrul Florentei, ce e drept, mai populat.
La scurt timp dupa achizitie, dar si pe parcurs, familia de Medici reamenajeaza si extinde palatul. Pe parcursul secolelor palatul intra in posesia Casei de Savoia, a Burbonilor si a lui Napoleon. Publicul datoreaza accesul sau in palat ultimul proprietar al acestuia, Vittorio Emmanuele al III-lea.
In prezent aici sunt adapostite mai multe muzee – Muzeul Portelanului, Muzeul de Argintarie, Muzeul de Portelan. Tot aici se mai gasesc Galeria Palatina – cu o frumoasa colectie de picturi renanscentiste si baroce, Galeria Costumelor din epoca famiilor de Medici si de Loraine, Muzeul de Trasuri regale si multe altele.
Biletele pot fi cumparate in combinatie, si foarte probabil ca doar la fata locului va veti putea decide, in functie de timp. Preturile variaza intre 6 euro – 8, 50 euro – 11,50 euro (valabil pentru 3 zile).

Santa Croce, cea mai mare biserica franciscana din lume, decorata cu fresce realizate de Giotto, este cunoscuta mai ales pentru faptul ca aici sunt ingropati 270 dintre cele mai de seama figuri ale orasului, printre care Galileo, Michelangelo si Machiavelli.
Constructia sa a inceput in 1294, iar astazi mai gasim langa biserica si un complex manastiresc format din 2 manastiri, o capela – Capela Pazzi, si o sala de mese astazi transformata in muzeu unde sunt gazduite exponate provenite din biserica si manastiri.
Intrarea costa 4 euro.

Mai pot fi vazute gradinile Villa di Castello, una dintre resedintele vechi ale familiei Medici cu exponate din antichitate si renastere, si elemente simbolice reprezentante de fantani si statui.

De asemenea, nu ar trebui omise nici pietele – de pilda Mercato San Lorenzo, sau palatul Davanzati si muzeul cu acelasi nume aflat intr-o cladire alaturata, avand un autentic stil florentin cu mobilier din secolul XVI, si a carui vizitare este gratuita.

Sfaturi pentru o vacanta reusita in Florenta

Daca vrei sa gasesti cazare mai ieftina, poti alege sa stai langa Florenta, unde hotelurile din Prato sau Pistoia au preturi mai mici decat in metropola.
Daca apelezi la transportul in comun, poti cumpara un abonament valabil 3 zile, contra unei sume de 12 euro sau unul valabil 24h. Taxiurile au preturi ridicate, dar daca totusi este nevoie de serviciile lor, ai grija sa fie unul cu licenta – sau cel putin sa arate a taxi cu licenta 😛
Preturile sunt tipice oraselor invadate de turisti, deci va trebui sa ai cardul bine burdusit.
De multe ori cel mai indicat este sa iti faci din timp rezervare la hotel si alte servicii (chiar si rezervare de bilete la muzee), pentru a evita surprizele date de fluxul mare de turisti mai ales din sezon.
Daca te intereseaza sa iti petreci sarbatorile de iarna, inclusiv revelionul, in Florenta, incepe demersurile cel tarziu din vara.

Imagini din Florenta

Citeste si:

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close