Evian, pe urmele regilor

Inca de la descoperirea ‘miraculoaselor’ efecte benefice pentru organismul uman a apelor minerale din izvorul Cachat, aceasta localitate, numita acum Evian-les-Bains, a atras tot felul de altete si celebritati mici si mai mari, de la regi ai Angliei pana la printesa romanca Ana de Noailles (Brancovan) sau Marcel Proust.

Nu puteam rata, in micul nostru tur al Europei, aceasta localitate aflata langa Geneva, in sudul lacului Leman. Din pacate, am ajuns pe inserat, iar frigul inceputului de martie nu a ajutat prea tare, asadar ne-am perindat vreme de doar o ora pe strazile unei statiuni adormite, in asteptarea vedetelor care o umplu pana la refuz in timpul verii.

Surprinzator, cazarea in Evian nu este scumpa, desi gasesti mai ieftin in imprejurimi. Mancarea insa costa, bistrourile si restaurantele afisand meniuri care fac ca o masa normala de 2 persoane sa sara de 70-80 de euro chiar la un Resto simplu. Te afli aici in patria apei minerale, intr-adevar, insa si celebritatea costa.

In Evian poti admira atat Casinoul, cat si hotelurile construite in secolul XIX, aflate in piata principala a oraselului. Izvorul Cachat, cel de la care a pornit toata nebunia, era inchis cand am trecut noi, insa cladirea in stil Art Deco este splendida si merita prin ea insasi o vizita. Si aici portul este situat mai la fereala fata de ce intalnesti la Geneva, insa vara vei avea de-a face cu sute de iahturi si, evident, cu proprietarii acestora veniti la relaxare.

Mai poti admira si palatul fratilor Lumiere, iar promenada e de-a dreptul spectaculoasa seara. Inca o statiune in care relaxarea este cuvantul de ordine. Nimic nu e nelalocul sau, nimeni nu tulbura pe ceilalti, totul este calm, asezat, nobil chiar.

Lectura obligatorie: viata si cartile Anei de Noailles, una dintre romancele care s-au remarcat nu doar ca urmasa a Bibestilor si Craiovestilor (adica a celor mai nobile familii romanesti), ci mai ales prin statutul sau cultural uluitor de inalt intr-o Franta care inca urma sa-i primeasca si pe Cioran sau Ionesco.

Printesa obisnuia sa-si petreaca timpul langa Evian, participand la tot ce inseamna elita culturala franceza a primelor trei decenii din secolul XX. Un bulevard si un liceu din Evian ii poarta numele.

Informatii utile:
Puteti parca contra cost chiar langa promenada de la tarmul lacului, in rest este imposibil de gasit un loc de parcare fara plata sau fara carton care sa arate ora la care ati lasat masina acolo.
Va puteti caza la unul dintre celebrele hoteluri de secol XIX, multe dintre ele accesibile, sau, mai ieftin, in oraselele invecinate (noi am stat in Champanges).
De aici mai puteti vizita Thonon les Bains, Geneva, precum si superbele statiuni montane din Alpii Francezi (Chamonix fiind doar una dintre ele).

Citeste si:

One Response to Evian, pe urmele regilor

  1. Pingback: Alpii francezi. Tura de o zi

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close