Cum sa traversezi Germania pe autostrada

Am traversat de multe ori Germania pe autostrada, dar de data asta am nimerit intr-o primavara dementiala, cand florile au explodat iar mirosul lor il ametesc si pe cel mai treaz sofer.
Insotiti de o nemtoaica nervoasa si rosie, o GTC Astra, ne-am gandit ca cel mai nimerit traseu de iunie prin Europa trebuie sa fie pe masura unei sportive.

Asa ca am plecat din Russelsheim, locul de bastina al faimosului inventator Adam Opel (si tatal doamnei noastre Astra :P), am taiat Germania cu regretul lipsei unei beri la terasa (de, soferi suntem, cum altfel?!), si am ajuns sa ne jucam voiosi pe serpentinele Alpilor elvetieni.

Primele sute de kilometri le-am petrecut pe autostrazi alaturi de mii de corporatisti decisi ca musai vineri dupa-amiaza sa plece in munti cu familia, la o bicicleala. Asa ca am ales partea frumoasa a situatiei si ne-am delectat carcotas cu indisciplina soferilor germani si elvetieni deopotriva care in ultimul timp au goluri de memorie uitand de rostul primelor 2 benzi de autostrada si folosind-o in schimb pe cea de fuga pentru viteze de croaziera.
Am aplicat cateva tehnici romanesti, am constatat admirativ cat de utile sunt, dupa care, cuminti, am reintrat in puhoiul de tiruri, masini si motociclete, si am asteptat momentul de seara al unei pensiuni elvetiene unde, curioasa, ne astepta o frumusete de romanca.

A fost o zi specifica drumurilor aglomerate din Germania unde, in pofida autostrazilor, ai oricand posibilitatea de a te relaxa 15 minute intr-un refugiu complet izolat de nebunia motoarelor, bagat intr-un cuib de padure unde pasarile isi dezbat problemele iar copacii fosnesc linistiti. Nu stiu cum izbutesc aceste refugii sa fie atat de curate, verzi si silentioase, dar cert este ca sunt niste oaze intr-un desert: invioratoare si relaxante. Evident ca si oamenii isi au un mare merit in mentinerea curateniei, caci asa cum am mai vorbit si in alte dati, oamenii sunt la fel, insa aplicarea legilor e cheia – daca nu transforma, cel putin corecteaza atitudini gresite – astfel ca majoritatea vesticilor reusesc sa aiba reflexe in mentinerea curateniei, fara sa le mai treaca nici macar prin minte intentia de a-si arunca resturile printr-o zvarlire de mana. Automatism sau nu, face bine.

Regulile pe autostrazile Germane sunt simple: nu dai flashuri nici daca cel din fata ta merge cu 100 km/h pe banda a III-a (din pacate sunt tot mai multi), nu sari peste viteza legala cu mai mult de 10km/h (din nou, tot mai multi nemti o fac…), nu stai ca prostul pe banda III in zonele fara limita de viteza, daca nu vrei sa te spulbere baietii din grupa mare.

Prin Germania nu platesti absolut nimic, dar odata ajuns la granita cu Elvetia, lucrurile se schimba: dai 40CHF (apx. 33,2 euro) pe vigneta elvetiana, iar daca n-ai avut inspiratia sa bagi benzina in Germania, vei regreta amarnic, caci preturile sunt sensibil mai mari. A se evita benzinariile Shell, in special! Apropo, daca vrei sa bagi combustibil mai ieftin, fa-ti traseul astfel incat la un moment dat sa iesi de pe autostrada, pentru a profita de o benzinarie dintr-un orasel german, caci preturile sunt mai mici. In plus, peisajul face tot timpul ‚pierdut’!

Dupa mai bine de 600 de kilometri alergati si priviti, am ajuns in bratele unei Elvetii proaspat intrate in primavara. Asa ca ne-am retras in paturi calde, ne-am pus cate un pahar mare de vin rosu la indemana iar voua v-am lasat galeria foto la dispozitie. Mai avem zile pentru povestiri 🙂

Citeste si:

3 Responses to Cum sa traversezi Germania pe autostrada

  1. frumos roadtrip. mai ai cumva si alte poze? sunt superbe

  2. Apollo says:

    Ciudat, imi aduc aminte ca anul trecut benzina era mai ieftina ca in Germania, iar germanii stateau la coada la prima benzinarie elvetiana de dupa vama ca sa faca plinul.

  3. xplorio says:

    Aplicabil doar la vama, si nici acolo peste tot. Cele de pe autostrada sunt chiar foarte scumpe in Elvetia.

    In Germania gasesti mult mai ieftin in oraselele de langa autostrazi, dar merita doar daca ai drum lung si trebuie sa faci un plin. Diferentele sunt si de 20 de eurocenti pe litru.

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close