Cismigiu, plimbare prin istoria lui

Bucurestenii trec pe langa (sau prin) el fara sa-i acorde prea mare atentie. Pare a exista acolo de cand lumea si pamantul, sau cel putin de cand fiinteaza insusi orasul asta cu nume de cioban vesel.
Cismigiul ramane insa un loc in care indragostitii isi soptesc de generatii cuvinte dulci ascunsi pe Movila, sau pierduti pe bancutele de pe aleile laturalnice.

Totusi, cel mai vechi parc din Bucuresti are o istorie proprie, o poveste care merita spusa. Numele lui vine de la Marele Cismigiu. Nu, nu de la un parc mai mare, ci de la individul care avea aceasta functie.

Totul a inceput pe la inceputul lui 1780 cand Alexandru Ipsilanti, domnul Tarii Romanesti, s-a gandit ca ar fi bine ca atunci cand in plimbarile lui devine insetat sa poata bea apa. De undeva. De la cismea, de exemplu. Asa ca i-a poruncit Marelui Cismigiu, adica mai marelui peste cismele 😀 (din turca vine de altfel si cuvantul cismea), sa faca doua cismele in zona care astazi le poarta numele.

Bineinteles ca pana la amenajarea locului ca si parc a trecut multa apa pe garla. Din Dambovita. Asta pe bune, pentru ca balta cu pricina avea izvoare subterane care ii mentineau nivelul, plus ca, din cand in cand, Dambovita isi mai revarsa si ea apele acolo atunci cand ploua mai mult.
Astfel ca balta era plina de trestie si papura in care traiau tot felul de pasari. Zona ajunsese din pacate o mlastina infecta din cauza deseurilor lasate de pantofarii care se debarasau de resturile muncii lor, aruncandu-le in balta. Astfel ca ecosistemul era imbogatit. Ca in multe zone astazi :D.

Ceva ani mai tarziu, prin 1830, generalul Kiseleff a dat dispozitii pentru transformarea acestui loc intr-o gradina publica. Initiativa s-a materializat ceva mai tarziu, sub domnia lui Gheorghe Bibescu: balta a fost secata, curatata, i-au fost intarite malurile, a fost dotata cu instalatii de canalizare si transformata intr-un frumos lac artificial, cu o cocheta fantana arteziana in mijlocul lui.

S-a curatat zona insalubra, s-au plantat flori, s-au amenajat gradini cu bancute, alei frumos incadrate de copacei indigeni, dar si de specii rare, chiar si o minigradina zoologica la un moment dat, toate aceste transformari facandu-se sub mana unui tanar arhitect peisagist venit tocmai din Viena, care a sfarsit prin a se indragosti de micul si frumosul Bucuresti de sfarsit de sec. XIX. Da, Cismigiul nostru poarta amprente arhitecturale vieneze 🙂

Iar doamnele si domnisoarele din inalta societate de atunci se plimbau sub umbrelutele lor cochete pe aceleasi frumoase alei pe care si noi pasim astazi . Putin mai grabiti 🙂

Cele doua cismele care au dat tonul amenajarii parcului se pierd din pacate in timpuri de mult uitate, insa chioscul pe care il mai vedem inca (la iesirea dinspre Primaria Capitalei), si unde astazi se vand biscuiti, sticksuri si pungi de seminte, s-a numarat printre primele si putinele chioscuri de ziare din Bucurestiul sec. XIX! Pacat ca nu este respectat si marcat ca atare. Dar, cine stie, poate i se va reda destinatia lui de odinioara, asa, de dragul istoriei lui …