Cele mai scumpe 10 tuneluri din Europa, preturi

Cele mai scumpe 10 tuneluri din Europa – Costurile unei călătorii cu mașina prin statele europene trebuie să țină cont și de costuri. În timp ce în unele țări nu există taxe de drumuri, precum Germania, care deține totodată și cea mai dezvoltată rețea rutieră din Europa, în altele, pe lângă viniete, trebuie plătite și o serie de taxe speciale.

Drum prin Norvegia

Drum prin Norvegia

Tunelul Mont Blanc (în imagine, intrarea de pe partea franceză) este nu doar unul dintre cele mai scumpe din Europa, ci și unul dintre cele mai lungi (puțin peste 11,6 km), scurtând drumul către Torino cu 50 de km și către Milano cu 100 de km.

Cele mai costisitoare taxe sunt cele pentru traversarea tunelurilor și podurilor, lucru explicabil prin costurile foarte mari de construcție și întreținerea lor. De multe ori, opțiunea evitării acestor rute nu există, ori necesită un ocol important, ceea ce presupune mult timp pierdut și creșterea consumului de carburant.
Așadar, este bine să știm de la bun început ce costuri implică o călătorie cu mașina, pentru că străbaterea unui tunel, cum este Mont Blancul care face legătura între Franța și Italia și care costă aproape 40 de euro, presupune, evident, costuri suplimentare. Și asta pentru parcurgerea într-un singur sens!

Numele tunelului, (Țara*) – Preț
1. Frejus, Franța – 36,8 euro
2. Mont Blanc, Franța – 36,8 euro
3. Saint Bernard, Elveția – 24,7 euro
4. Saint Bernard, Italia – 22,8 euro
5. Nordkapp, Norvegia – 18,68 euro
6. Lotschberg, Elveția – 18 euro
7. Munt La Schera, Elveția – 12,3 euro
8. Rennfast, Norvegia – 11,6 euro
9. Tunel del Cadi, Spania – 11 euro
10. Munt la Schera, Italia – 10 euro
Prețurile sunt pentru autoturisme.
*Pentru tunelurile care fac legătura între două state, este vorba de statul pe teritoriul căruia se află punctul de intrare în tunel

Autor: www.turistineuropa.ro

Citeste si:

One Response to Cele mai scumpe 10 tuneluri din Europa, preturi

  1. Pingback: Kevin08

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close