Alpii francezi. Tura de o zi

O tura de o zi prin Alpii francezi trebuie musai sa inceapa la crapatul zilei, mai ales daca o faci pe timp de iarna. Noi am pornit din Champanges, acolo unde ne-am stabilit cartierul general pentru tura noastra, apoi am apucat spre Abondance, Chatel, Monthey, Martigny, urcand din nou apoi spre Chamonix, si intorcandu-ne prin Geneva (mare greseala, caci intri pe autostrada iar asta te costa 8 euro).

Sfatul ar fi sa iesiti de pe drumul national care duce spre Geneva imediat dupa Servoz si sa apucati pe soseaua care urca spre Morzine, pentru a cobori apoi in Thonon les Bains. Normal, daca aveti de gand sa faceti o tura mai mare, atunci o puteti lua de la Chamonix si inspre sud, unde va asteapta alte zone rapitor de frumoase.

Rezervati-va 4-5 ore pentru Chamonix, musai, caci de aici puteti urca (100 euro pt 2 persoane) la peste 3800 de metri altitudine cu telecabina, pentru a admira Mont Blanc-ul in toata splendoarea sa. Nu strica 1 ora oprire in Thonon les Bains si inca una in Evian, pentru a va patrunde de frumusetea zonei.

De prisos sa spunem ca soselele sunt in foarte buna stare, chiar si iarna, desi spre Chamonix puteti da de ambuteiaje daca veniti aici in sezon. Asadar, plimbare placuta!

Citeste si:

3 Responses to Alpii francezi. Tura de o zi

  1. Pingback: Chamonix, Mont Blanc. Ski in Alpii francezi

  2. catalin says:

    Cred ca e ceva in neregula cu pretul de urcare la Aiguille du Midi. Acum citiva ani am petrecut cateva zile cu sotia la Chamonix, cu 24 euro/persoana am avut abonament de 24 de ore la toate instalatiile pe cablu, inclusiv Aiguille du Midi, mai multi ghetari, tramvaiul Mont Blanc…

    Sigur, era vara, dar totusi pretul mi se pare exagerat de mare. Nu se mai vand abonamente?

  3. Pingback: Idei de weekend (1)

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close