Adamclisi, biserica omului pustiu

Daca ai curajul de a o lua de la Mangalia spre Negru Voda, si apoi spre Cobadin, vei ajunge dupa circa o ora de drum serpuit si pustiu pana la Adamclisi. Si nu ma refer aici la satul cu acelasi nume, aflat intr-o crunta saracie.

Ci la cetatea Adamclisi, si la monumentul Tropaeum Traiani. Mai precis, istoric vorbind, si cetatea insasi se numea Tropaeum Traiani, insa vremile si dusmanii au ingropat-o sub pamant, asa ca turcii care au ajuns mai tarziu pe aceste meleaguri i-au spus Biserica Omului. In turca, Adam Clisi.

Curajul iti va fi rasplatit de o priveliste cum nu poti vedea decat prin Grecia, si asta pe bani grei (acolo). Lasand la o parte monumentul refacut, care iti impune respect pentru miile de soldati care si-au pierdut viata pentru onoarea Imperiului, la Adamclisi cea mai importanta vizita se face la cetate.

Extinsa pe o suprafata de aproximativ 16 ha, cetatea Adamclisi are una dintre cele mai bogate si mai lungi istorii din zona Dobrogei.

Cetate getica, foarte bine protejata de ziduri si de sisteme de aparare ingenioase, a reprezentat tot timpul o zona incomoda ce trebuia supusa. Desi in cele din urma cetatea a cedat in fata numarului, experientei si a strategiei de lupta ale armatelor Imperiului Roman, cucerirea ei s-a lasat cu numar mare de victime in randul garnizoanelor romane, atat de insemnat incat Traian a considerat ca este cazul sa ridice un monument in amintirea soldatilor sai cazuti, cunoscut astazi drept Tropaeum Traiani.

Populata de bastinasi si soldati ramasi in acele zone, cetatea s-a intarit in timp, si-a dezvoltat sisteme de canalizare complexe, cu canale si sifoane de scurgere si si-a intarit paza portilor dinspre vest si est.

Daca iti arunci privirile pe dalele de piatra de langa intrarea Estica, poti vedea chiar si strategiile ingenioase de paza folosite. Locuitorii cetatii foloseau carute cu un ecartament special, care sa se potriveasca cu santurile special sapate in dalele de piatra de la portile cetatii. Daca paznicii turnului de veghe nu ar fi fost suficient de atenti la cine intra sau iese din cetate, zgomotul rotilor care nu se potriveau santurilor atragea atentia asupra strainilor care, evident, nu aveau in dotare carute specifice cetatii.

Nea Dorin, paznicul acestei pustietati, va fi mai mult decat incantat sa iti arate locurile cu pricina. Face cat 10 ghizi.

Vizibila este de asemenea si biserica, ‘baptiseriul’, care de altfel a reprezentat si punctul de plecare al arheologilor in descoperirea cetatii. A fost scos la lumina la inceputul anilor 1900 in timpul sapaturilor efectuate sub supravegherea arheologului Grigore Tocilescu, responsabil cu cercetarile. Practic, marca virful valurilor de pamant care au acoperit, in secole, cu pamant, uitare si ignoranta, frumoasa cetate a Omului.