DN 67C, Transalpina, este cea mai frumoasa amintire a acestei veri in care practic am batut Romania in lung si in lat. Este vorba de vechiul drum al romanilor, devenit astazi cea mai inalta sosea din Romania, care taie muntii si face legatura intre Gorj si Alba, intre Sebes si Targu Jiu.

Transalpina DN67C

Vechi coridor de transport construit din ratiuni militare de catre legiunile romane, soseaua a fost refacuta partial in timpul lui Carol al II-lea iar putin mai tarziu, in timpul celui de al doilea razboi mondial. Cu chiu cu vai, dupa 70 de ani in care nu s-a mai intamplat nimic, ea se asfalteaza in timpurile noastre.

transalpina23

Nostalgicii si ecologistii vor deplange acest lucru, insa nu drumul in sine e problema, ci civilizatia celor care vor merge pe el. Sa speram ca autoritatile vor sti cum sa curme inca din fasa gratarimea care se intampla putin mai incolo, pe Transfagarasan. Asta, sau macar frigul de la inaltime :)

transalpina

Munca pe aceste serpentine este colosala si, lasand la o parte carcoteala legata de calitatea proasta a lucrarilor din valea dinspre Sebes, chiar se munceste. Viteza lucrarilor nu este data de lipsa bunavointei muncitorilor, ci de greutatea fantastica a terenului: stancarii inaltate la peste 1500 metri altitudine pe mare parte din drum, cu portiuni lungi la peste 1800 de metri si varfuri la peste 2000 de metri! Nici conditiile meteo nu sunt dintre cele mai stralucite, motiv pentru care lucrarile se desfasoara doar in timpul verii.

Transalpina. Jonctiunea dinspre Dobarca

Calitatea lucrarilor e slaba, ziceam, drumul fiind deja cazut in rapa in mai multe locuri din vale si la trecerile peste torenti. De multe ori e vorba chiar de defecte de proiectare, pentru ca nu au fost gandite ranforsari suplimentare cerute de terenul extrem.

transalpina48

De asemenea, la Ranca, noua statiune montana aflata la circa 1680 de metri altitudine (in curs de construire, dar gasiti destule pensiuni in zona), soseaua a fost gandita inca de la inceput cu un singur fir pe sens si fara locuri de parcare. Nici nu vrem sa ne gandim ce se va intampla in sezon, cand vor veni aici sute de oameni sa faca ski! E tulburator sa vezi ca un drum de asemenea complexitate si construit cu un efort suprauman de muncitorii care lucreaza afara in frig chiar si in toiul verii este gandit inca de la inceput extrem de prost.

Transalpina in imagini

In sezonul de ski, pe masura ce statiunea va deveni cunoscuta, asteptati-va la ambuteiaje de 2-3 kilometri in sezon, si asta in rampe si pante care trec uneori de 20 de grade! In plus, drumul nu are aproape deloc rambleuri, aflandu-te in permanenta la mai putin de 1 metru de prapastie. Cu alte cuvinte, nu e un drum pentru incepatori si nici pentru cei care nu stiu sa foloseasca frana de motor.

transalpina35

Lasand acestea la o parte, soseaua este unica in Romania prin ceea ce ofera: imagini pe care nu le poti exprima in cuvinte, sau chiar captura cum se cuvine cu aparatul foto. Inaltimea fantastica pentru Romania a acestui drum cere totul de la sofer, asa ca nu plecati pe el cu masina in slaba stare tehnica. Pentru cei pasionati de sofat, Transalpina va detrona imediat Transfagarasanul prin spectaculozitatea virajelor si a peisajelor care ti se desfasoara in fata ochilor.

Transalpina_34

Cum ajungi pe Transalpina, DN 67C

Pe Transalpina ajungi foarte usor acum, avand in vedere ca este un drum nou, aflat in stare perfecta in zonele de contact cu DN 67 in Sud (intre Ramnicu Valcea si Targu Jiu) si DN7 in Nord. Din Sud ajungi ori apucand spre Novaci direct din DN67 inainte de satul Bengesti-Ciocadia (la 30 km distanta de Targu Jiu), ori, daca ai putin timp si vrei sa cunoasteti si superbul “Drum de sub munte”, apucand pe DJ 665 din Horezu. Acesta din urma e reparat de curand si serpuieste chiar la poalele muntilor, fiind relativ pustiu si incantator ca peisaje. De la Novaci urci spre Ranca si o tii tot inainte. Si in sus.

Transalpina_29

Dinspre Ardeal, apuci din Sebes spre Sasciori si, dupa ce faci o oprire la cetatea Capalna si eventual la castrul roman de la Sugag, incepi sa urci incet-incet prin valea Sebesului. Cu opriri de poze obligatorii la Lacul Oasa Mica, precum si la Obarsia Lotrului.

Transalpina_25

Odata ajuns aici apuci spre dreapta pe drumul proaspat renovat (pe bucata aia) si apoi, dupa circa 2km, la stanga, spre Sud, incepand urcusul abrupt ce duce la cel mai inalt punct din traseu, pasul Urdele (circa 2154m altitudine!).

Cai pe Transalpina

Tot dinspre Ardeal poti urma drumul pe care l-am parcurs noi in aventura noastra cu Koleos: din Sibiu mergi spre Miercurea Sibiului, apoi inainte de aceasta localitate faci stanga spre Dobarca, urci pe macadam pana la fenomenalele Poiana Sibiului si Jina, apoi continui drumul coborand abrupt si in serpentine spre Transalpina, pe un drum (inca) forestier largit, care va fi cel mai probabil asfaltat, intr-o zona salbatica, direct printr-o padure (inca) sanatoasa. Vei cheltui cam 1 ora si jumatate aici, dar privelistile sunt departe de orice altceva ai vazut in Romania.

transalpina45

In 2010 Transalpina se putea parcurge cu atentie cu orice tip de masina. Pana nu sunt terminate lucrarile pe cei circa 20% care nu sunt inca asfaltati, nu este recomandata pe timp ploios, iar daca cumva esti prins acolo, pamantul se trasforma intr-un clei care iti imbraca rotile. Ca sa fii confortabil cat de cat, e mai bine un SUV deocamdata. Noi am fost cu Renault Koleos si n-am avut niciun stress.

Transalpina_26

In cat timp ajungi pe Transalpina

De la Sebes pana la Obarsia Lotrului faceti cam 1 – 1.5 ore, in functie de opririle de pe traseu. Inca 1-1.5 ore faceti de la Obarsie pana la Ranca, iarasi in functie de opririle de pe traseu. Iar de la Ranca pana la Novaci, mai putin de 20 de minute, pentru ca e numai asfalt in stare excelenta. Toate portiunile cu asfalt erau in stare perfecta in septembrie 2010, de altfel, dar suntem foarte curiosi sa stim cum va iesi acest drum din iarna. Atentie insa ca marcajele nu sunt gata pe mari portiuni din drum, asadar nu e bine sa va prinda noaptea pe el.

Transalpina spre pasul Tartarau

De la Bucuresti faci 1 ora pana la Pitesti, inca 40 de minute – 1 ora pana la Ramnicu Valcea, alte 40 de minute pana la Novaci (1 ora daca te opresti 10 minute la targul de artizanat de pe drum) si inca 20 de minute pana la Ranca. In total, in circa 2 ore si jumatate  - 3 ore esti pe Transalpina, in functie de viteza ta.

Priveliste de pe Transalpina

Din Sebes faci cam 2-3 ore, in functie de opririle de pe traseu. Evident, timpii se pot dubla daca te vei opri sa faci poze din 3 in 3 minute cum am facut noi!

Koleos pe Transalpina

Ce poti face de pe Transalpina

Merita sa te opresti de multe ori pe acest traseu, parcand cu atentie in putinele locuri in care poti face asa ceva, pentru a aprecia frumusetea nebuna si incredibilul privelistilor, care sterg cu buretele orice necaz si iti rasfata ochii si inima! Un apus de soare privit de pe acesti munti iti taie rasuflarea.

Transalpina_31

Din Transalpina se rasfira ultimul traseu de mare altitudine ramas neasfaltat din Carpatii Meridionali: Strategica. Nu vom spune unde se intampla acest lucru, macar pentru a pastra cat mai neatinsa aceasta zona. Oricum, Transalpina va deveni din 2011, data cand va fi terminata 100%, un punct de atractie majora, asadar sfatul nostru ar fi sa va grabiti cat puteti la inceputul anului si sa profitati de topirea zapezii pentru a urca pe drum pana nu vine valul de nebunie rutiera intalnit deja pe Transfagarasan.

transalpina16

Merita sa stati 2-3 nopti la Ranca si sa faceti trasee montane pornind din mai multe puncte ale Transalpinei, fie si doar la 30 de minute departare de drum. Atentie insa, zona cere echipament specific de munte, da! De asemenea, luati 2-3 saci de plastic cu voi pentru a strange atat ce ati putea lasa voi in urma cat si sticlele si conservele lasate de cercopitecii din ce in ce mai prezenti in aceasta zona. Muntele este foarte fragil la peste 1500 de metri altitudine, nu uitati asta!


Citeste si: