Tarii cat mai mult….BERLIN! (V)

Stimat public va anunt oficial ca serialul despre Berlin se incheie astazi … ca destul timp de cateva episoade (1, 2, 3, 4) si cu prezentul 5, l-am colindat de la Vest la Est si de la Est la Vest, cand calare … pe metrou, cand pe jos … urmarind faptele descrise intr-o scrisoare veche de un secol a lui Ioan Luca Caragiale, locuitor al Berlinului la vremea aceea. Fapte petrecute in timpul vizitei la Berlin a lui Barbu Delavrancea, un bun prieten al lui Caragiale si in acelasi timp mare iubitor al Parisului. Deci nu e de mirare ca, dupa cum spunea cu naduf nenea Iancu :
« Administratie, armata, arte, stiinte, litere, tramvaie, drumuri-de-fier, birji, chelneri, frizeri, public, pravalii, case, monumente, mîncare, bere, tot, tot : »
Ii starneau o uniforma reactie lui Delavrancea :
«- Prost, stupid, imbecil! »

Episodul trecut am profitat de mahmureala ghizilor mei si am purces pe cont propriu sa vizitez principala catedrala berlineza : Berliner Dom. Cum Duminica numai practicantii au voie sa intre in templu … am testat vigilenta paznicului cu cea mai pioasa figura de care am fost in stare si iata-ma-s intrat. Insa ca turistul cu narav, nu m-am putut abtine sa nu scot camera din desaga si sa incep sa imortalizez cand … am simtit pe umar o mana grea:
- Fotografieren sind forbiden während der Zeremonie !
Ehheeeiii … desi nu am inteles tot, ceva mi-a fost clar … camera si capul la cutie. In urmatoarea jumatate de ora am cantat la psalmi de mama focului si am iesit ferit bine de tot din Dom intr-un pachet de multime. Ufff … AM SCAPAT !!! Sunt pe scarile Domului fara amenda si fara sa ma fi oprit cineva la curatat cartofi. Si ca sa nu manii pe nimeni cu erezia mea … am decis ca tintele vizitei mele sa fie laice … Deci sa ma reconciliez cu ghizii din scrisoare, care parca s-au trezit intre timp :
« – Ia asculta-ma, nene, dar muzeuri serioase n-au magarii astia?
- Oho si inca ce muzeuri »

Cu nemiluita … insa timpul zoreste, pe harta vad ca in centru sunt concetrate nu mai putin de 5, pe o insula care se si numeste Museum Insel (Insula muzeelor). Primul muzeu e chiar in fata mea, bineinteles dupa peluza de rigoare. E vorba de Altes Museum (Muzeul de Antichitati). Intru obisnuit cu permanenta jupuiala a turistului cazut in mrejele unui muzeu occidental si ma indrept resemnat spre casa, sa platesc taxa de intrare, prima dintr-un lung sir … ei bine stimati cititori … e taman pe dos … adica e o singura taxa de intrare pentru toata insula, 8 euro/3 muzee si daca esti student chiar 4 euro, si sa nu credeti ca trebuie sa veniti cu adeverinta de student cu pecetea Primului Ministru ca dovada. Esti intrebat simplu:
- Student?
Student, zic … hehe dar fotografiatul intreb:
- Gratis, mi se raspunde. Dar cu audioghidul, cum sta treaba?
- Gratis …
- Alles gratis, intreb eu?
- Alles gratis! mi se raspunde, himmm, de unde atata lux?
Acu’ odata intrat vreau sa va zic celor ce iubiti antichitatea, ceramica, armurile, bijuteriile, statuile, mozaicurile, ca aveti ce vedea … basca absolute vedete de le stiu din cartea de istorie. Si ca sa nu va doara capul, totul organizat nemteste, cronologic si geografic cu un audioghid perfect sincronizat … basca harti si pliante de prezentare in fiecare sala … Perfekt.

Chiar am cautat in scrisoare sa vad ce spune Delavrancea despre minunea de muzeu de istorie antica, dar tacere … caci … ’mnealui:
« – Vreau sa vaz de ce sunt dumnealor capabili astazi.
- Atunci, hai la National-Galerie — moderni.
- Hai Du-ma odata!
- Hai ! »

National Gallerie e chiar in spate … aici foarte multa pictura si sculptura germana … nationala cum e si cazul … cat despre celebrii pictori germani din secolulul trecut…

« – Arata-mi, domnule, pe celebrul Menzel al dumnealor, de care fac atîta caz.
- Uite-l, Barbule.
Un pas mare înapoi, o încruntatura, cu mîna la sprîncene, apoi o ricanare fieroasa:
- Asta e Menzel?… Hahaha! Ei, sunt ridiculi, pe onoarea mea!… Asta?… ma-sii de stup’pid!

Scuipam pe Menzel si iesim »

Ei bine, urmeaza Pergamon Museum si daca la oalele si ulcelele din Troia ma astept sa fiu contestat in aprecieri, aici nu admit : spectaculos, monumental, unic.

Cum intri, dai cu nasul de templul din Pergamon de unde si numele muzeului … templu cam de marimea Operei din Bucuresti.

Si desi l-au adus piatra cu piatra (trepte, lespezi coloane, statui, basoreliefuri) taman din Asia Mica, nu au avut loc sa expuna decat o treime in imensa sala. Asa ca au aglomerat piesele din altar si au taiat mult din spate, insa efectul rezista. Si daca asta nu va impresioneaza, luati de ascultati la audioghid istoria, sa vedeti cum pietrele prind viata. Si ce istorie cu zei, demizei, regi, regine, bastarzi, eroi, tradatori, animale fantastice, aventuri, tragedii, si daca mai aveti chef de aventurile lui Herc sau de Xena, printesa razboinica … sa imi spuneti mie Alcibiade.

Si daca nu era de ajuns Grecia, cotiti la dreapta si intrati in Imperiul Roman, o bucata dintr-un forum si uriasa poarta de trei etaje a pietii din Millet. Ia, inchide gura Mil ca intra musca.

Cand iesi pe poarta Milletului nu poti sa iti tragi rasuflarea ca pasesti in Babylon, pe sub poarta zeitei Ishtar.

Da, cea din Alexander … cea de o stiti de la Discovery, cea cu lei, sirushi si tauri, in marime naturala … si pentru ca nu a incaput toata poarta, de data asta pe inaltime, nemtii au facut un crop sa putem vedea si crenelurile, si daca tot le-a ramas loc pe hol, au adus si oarece zigurate mai mititele de pe Aleea Procesiunilor, cam vreo o suta de metri liniari.

Si cand am urcat la etaj si am vazuti totul in perspectiva, am ramas paf.

Chiar daca muzeul are si o parte de sculptura foarte interesanta, si bucati monumentale din palatele Asiriei, am epuizat inainte de a le vedea, memoria aparatului foto.

Pacat ca Delavrancea nu a apucat acest muzeu, terminat cativa ani dupa vizita sa … cred ca ar fi amutit pana si el … nici nu simti cum trece timpul.

Aoleuuuu … scap autocarul. Ma duc ca un vartej la garderoba, iau bagajul si o tund gimnastic spre metrou … ajung pe muche de cutit. Urc in uralele zeflemitoare ale colegilor de calatorie … care au fost la zidul Berlinului, la Point Charlie pe urmele lui James Bond … Imi arata poze cu saci de nisip, sarma ghimpata si gherete sa imi faca in necaz … necazul vostru … imi zic in gand … si citesc mai departe:
«Ora plecarii, ne pupam cu muci si ne despartim foarte lacrimosi … Plecat! … Pacat! … ne uitam lung unul la altul multa vreme, aiuriti de trecerea meteorica a acestui phénomane vivant, prin capitala germana …»
Da … mi se spune ca n’ajunge, ca trebuie concluzie ceva, un fel de BANG ca lumea sa stie cand sa aplaude … pai ce sa aplaudati, poate Berlinul si locuitorii lui, oras in care dupa 100 de ani, 2 razboaie mondiale si inca unul si mai groaznic, cel rece … prea putine s-au schimbat si daca s-au schimbat … nu mi s-a parut ca s-au schimbat toate in rau.

Al vostru, Emil Popovici

Citeste si:

• Tarii cat mai mult….BERLIN! (III)
• Tarii cat mai mult….BERLIN! (II)
• Viena in pasi de vals (II)
• Tarii cat mai mult….BERLIN! (I)
• Tarii cat mai mult….BERLIN! (IV)