Posts tagged Marea Neagra
Cetatea Enisala (Heracleea). Fortareata genoveza de la Marea Neagra.
Jul 31st
Daca ai intreba un roman ce fortarete genoveze avem in Romania, este foarte posibil sa nu primesti vreun raspuns. Si totusi, se pare ca genovezii au fost cei care au construit acum 700 de ani o fortareata pe unul dintre dealurile masive de calcar care strajuiesc lacul Razim, langa Babadag.
Cetatea are numele de Enisala (mai e numita Heracleea) si a fost ridicata pe vremea Imperiului Bizantin pentru a strajui centrul Dobrogei. Mai multe detalii istorice puteti gasi in linkurile de la sfarsit. Tot ce pot spune eu este ca ea are inca ziduri si turnuri care stau in picioare, si ca peisajul dimprejur iti taie rasuflarea.
Interesant este ca Enisala nu e singura constructie genoveza din Dobrogea, mai existand un zid genovez in Constanta, si o ruina a Cetatii de jos de la Harsova. Pe care o vom vizita cat de curand. Am si filmat la fata locului, asa ca voi reveni si cu un mic clip video. Pana atunci, descrierea obisnuita… More >
Drumuri dobrogene
Jun 10th
V-am zis ca m-am indragostit de Dobrogea? Nu? Ei, va zic acum. Dar o sa va zic si de ce. Pentru ca altfel o sa-mi sariti in cap, bineinteles, zicand ca sunt atatea alte zone din Romania in care un sofer se simte ca in Paradis. Asta pe langa alea, multe, in care se simte putin mai jos, mai la smoala, da’ nu despre ele e vorba aici.
M-am indragostit de Dobrogea pentru ca are drumuri multe si bune. Dar mai ales pustii. Drumuri care o brazdeaza dintr-o parte in alta si care iti ofera surprize peste surprize. Daca este sa ai ghinon, vei da si peste unele dintre cele mai proaste drumuri romanesti ever. Pana si acestea sunt insa de o frumusete rara, care le separa destul de mult de celelalte drumuri romanesti. Pentru ca Dobrogea este un taram aparte. Cat de aparte? More >
Litoral 2008: Eforie Nord. Omniprezenta paragina.
Apr 14th
Aparuta datorita vestitului Lac Techirghiol, Eforie Nord a fost mai intai o statiune balneara cu regim permanent, transformata treptat in statiune orientata spre benefiicile aduse de apa si plaja marii.
In 1890 s-a ridicat hotelul Movila, pe malul Marii Negre si a Bailor Movila de pe malul lacului Techirghiol, luand nastere prima statiune balneoclimaterica de pe litoral, numita Movila-Techirghiol. Expansiunea sa continua incepand din 1920, mai ales datorita vilelor marilor personalitati ale acelor vremuri care s-au ridicat in vecinatate. Statiunea si-a tot modificat numele, ramanand in final cu cel de Eforie. Nord.
Plaja statiunii este vestita mai ales pentru faleza sa inalta, folosita ca si promenada, si care practic protejeaza zona de invazia marii. Plaja este destul de ingusta, mai ales in zona falezei, intrarea in apa se face lin, iar nisipul este destul de granulat. Placut insa, mai ales ca in aceste zone, daca vrei sa te feresti de vant, locul este perfect.
Si digurile dau atmosfera zonelor de plaja. Cel putin vacantele copilariei mele aici mi le-am petrecut si nu pot fi comparabile cu nimic in lume … Stiu ca parintii nostri preferau sa ne aduca in statiunea asta mai ales ca sa ne trateze bronsitele capatate prin gradinite. Impachetari cu namol ce duhnea ingrozitor…, plimbari matinale pe plaja pentru a respira un aer teribil de placut si de sarat, si apoi balaceala in mare, una singura dimineata si una singura seara. Fiecare durand, in medie, cate 2 ore
Revenind la lucruri de oameni mari: datorita aerosolilor salini, apei sarate si a namolului sapropelic extras din lacul Techirghiol, statiunea Eforie Nord se face utila mai ales in tratamentul afectiunilor reumatice, respiratorii, dermatologice si ale sistemului osos, precum si in problemele de crestere deficienta la copii, rahitism, decalcifiere, anemie.
Hoteluri? Nu foarte multe, sunt de 2 si 3 stele, foarte accesibile ca preturi (ai link aici pentru oferte), si vile si pensiuni aparute mai recent, cu mai mult sau mai putine conditii, dar preferabile conditiilor de ‘la particulari’ (link aici pentru exemplu).
Restaurante, pizzerii, autoserviri … functionale strict in perioada de sezon, si, la fel ca si atmosfera statiunii in ansamblu, scapatate …
O, da, pentru ca frumoasa si cocheta statiune Eforie Nord, candva o perla litorala pentru celebritati ale anilor 1900, inca mai este in asteptare de ceva investitori si investitii; si de ar fi putin mai grabiti ca sa mai poata gasi ceva bucati din ea …
Spun asta pentru ca statiunea arata destul de derapanata, mai ales terasele si restaurantele aflate de cativa ani ‘in renovare’, iar fasiile de plaja de la Eforie Nord se afla intr-un proces intens de degradare prin eroziune marina, asa cum de altfel a avertizat Institutul Naţional de Cercetare, Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină (vezi articolul). Fenomenul acesta are loc de ceva timp, ceea ce a si dus la surparea zidurilor de faleza. In plus, din cauza puternicelor inundatii din anii precedenti, nici apa lacului Techirghiol nu si-a mai pastrat proprietatile sale terapeutice. Astfel ca vestitul Complex pentru tratament in aer liber, candva plin de turisti straini ce isi goleau buzunarele la aceste baze de tratament, este lasat acum in paragina, cu un total dezinteres.
Si totusi cu ce ne mai laudam?
Statiunea dispune de doua baze de tratament conectate la reteaua de hoteluri, Centrul de Fizioterapie Efosan si baza de tratament a Hotelului Europa – Ana Aslan Health SPA, loc frecventat si apreciat de turistii straini. Si de cei dintre noi cu bani.
Baza de tratament Efosan functioneaza tot timpul anului si in cadrul ei se trateaza in special reumatismele si problemele locomotorii ramase in urma unor traume sau accidente.
Bazele de tratament ale sanatoriilor folosesc in tratamente pe langa factorii naturali oferiti de Marea Neagra si Lacul Techirghiol (ce-a mai ramas din el … apa, namol sapropelic) si alte proceduri: kinetoterapia recuperatorie, electroterapia de joasa, medie sau inalta frecventa, baile galvanice, fototerapia, ultrasonoterapia, magnetoterapia, masoterapia uscata sau sub jet de apa, dusul subacval, dusul scotian, masajul cu namol, sauna, inhaloterapia, baile cu plante medicinale si cu uleiuri eterice, baile si impachetarile cu namol si parafina, termoterapia.
Indiferent de scopul pentru care alegi Eforie Nord, atmosfera de litoral va compensa in mod sigur minusurile pe care le are deocamdata. Si cine stie, poate ca ii vom trai si noi alte zile de glorie




