Posts tagged Litoral
Delta 2011 in imagini (2)
Aug 18th
Si a fost a doua zi de Redescopera Romania in Delta, cea in care am mers incet pe canale, suficient de incet ca printesele sa se plictiseasca iar barbatii sa aiba chef de baie in Dunare, printre stufaris. Soarele sus ardea, apa jos racea, barca agale mergea si din barca noastra Augustin Radu zmeie inalta (e o intreaga discutie daca e zmee sau zmeie, dar o las pe alta data).
Delta Dunarii 2011 in imagini (1)
Aug 18th
As fi avut prea multe de scris despre cum arata Delta Dunarii in 2011, insa prefer sa zic doar atat: pasarile sunt la locul lor, chiar daca salupele cu turisti intra cu viteza fix prin mijlocul lacurilor unde stau ele, pestii sunt la locul lor chiar daca braconajul continua, stuful e la locul lui desi e plin de vaci pentru care se extind si pasunile, dar mai ales Dunarea e la locul ei, cu aerul sau de doamna batrana si linistita.
Dobrogea sub soare
Aug 14th
Dobrogea este acel pamant care, desi locuit din timpuri extrem de vechi de civilizatii remarcabil de avansate, apoi chiar de geto-daci, greci si bizantini, a contat cel mai putin pentru istoria romanilor. Atat de putin incat, atunci cand Rusia tarista ne-a tras teapa imediat dupa Razboiul de Independenta si ne-a oferit-o la schimb cu cele 3 judete din sudul Basarabiei, noi n-am vrut-o. Iar Carol I si Bratianu au acceptat-o doar in ultima instanta, pusi in fata faptului implinit de catre rusi si marile puteri si abia dupa ce oferta rusa scazuse simtitor (am fi avut, printre altele, si Silistra…).
Cazinoul din Constanta. Trista decadere…
Nov 22nd
Nici n-am cuvinte…
Un cazinou uitat……… from Dinu Catalin on Vimeo.
Cum e posibil ca zona cea mai frumoasa din Constanta sa fie lasata in voia sortii este mai presus de puterea mea de intelegere. Am fost in Istanbul pe chei si acolo era jumatate de oras, relaxandu-se. O zona vie, frumoasa, care iti arata ca viata merita traita din plin. La noi, falezele din Constanta, Mangalia sau Tulcea iti amintesc de un singur lucru: ca nu ne pasa…
Oare pana cand va ramane Cazinoul din Constanta in halul in care e lasat de atatea interese? Venisera niste evrei care batusera palma cu primarul-leguma pentru a renova Cazinoul, apeland la nu’s ce mare arhitect francez. Asta era prin 2008. Acum intram in 2011 si Cazinoul sta sa cada. Oare constantenilor nu le crapa obrazul de rusine?
Ma rog, poate se darama de la sine si scapam de inca un monument arhitectonic cum oricum nu prea avem.
Faleza Olimp-Costinesti
Jun 5th

Iata asadar o idee de plimbare cu bicicleta, masina sau piciorul intr-o zi linistita in care nu ai chef de plaja.
Cazare pe litoral, la unul dintre hotelurile de mai jos:
Chef de litoral in noiembrie
Nov 4th
Deja pentru omul modern notiunea de ‘iesire undeva’ este mult mai extinsa. Daca cineva are chef de plaja, se urca in avion si in doua ore se afla la Mediterana. Cine are chef de ski, da o fuga in muntii Austriei. Nu mai conteaza nici anotimpul, nici distanta.
Iar daca se vrea doar briza marii, atunci via litoralul romanesc! Eu pe bune daca inteleg de ce politica turismului romanesc mai foloseste termeni precum sezon sau extra-sezon. Oare nu isi dau seama ca asa ceva chiar nu mai conteaza?
Weekendul trecut am fost printre fericitii care s-au bucurat de un litoral cald la inceput de noiembrie. Am incercat sa facem abstractie de atmosfera de sfarsit de lume pe care o gasesti in statiunile romanesti, cu hoteluri si restaurante inchise deja de la sfarsitul lui august. Ne-am bucurat sa vedem cat de pline erau drumurile de oameni care veneau, pentru cateva ore, sa se plimbe pe malul marii. Cativa se relaxau pe sezlongurile puse in buza valurilor. A fost frumos.
Gandesc ca si cateva poze, asa, pentru rasfatul ochilor, merita puse.
Plaja, scoici, meduze, multe, pescarusi. Si valuri cu spuma.
Top 10 statiuni litorale europene
Aug 13th
Conform Tripadvisor, statiunile litorale europene cele mai ‘gustate’ sunt:
2. Fira, Grecia
6. St. Ives Cornwall, Marea Britanie
10. Cadaques, Spania
Tineti aproape, ca-n mileniul urmator vom fi si noi!
Mai avem de pus doar becuri in statiuni si… gata cu turismul in Romania!
Drumuri dobrogene
Jun 10th
V-am zis ca m-am indragostit de Dobrogea? Nu? Ei, va zic acum. Dar o sa va zic si de ce. Pentru ca altfel o sa-mi sariti in cap, bineinteles, zicand ca sunt atatea alte zone din Romania in care un sofer se simte ca in Paradis. Asta pe langa alea, multe, in care se simte putin mai jos, mai la smoala, da’ nu despre ele e vorba aici.
M-am indragostit de Dobrogea pentru ca are drumuri multe si bune. Dar mai ales pustii. Drumuri care o brazdeaza dintr-o parte in alta si care iti ofera surprize peste surprize. Daca este sa ai ghinon, vei da si peste unele dintre cele mai proaste drumuri romanesti ever. Pana si acestea sunt insa de o frumusete rara, care le separa destul de mult de celelalte drumuri romanesti. Pentru ca Dobrogea este un taram aparte. Cat de aparte? More >

















