Continuarea explorarii Berlinului, de Emil Popovici. Nu rata nici restul episoadelor 1, 3, 4 si 5!

Randul trecut am inceput sa istorisesc cum am plecat sa descopar Berlinul avand drept ghid turistic o scrisoare de acum un secol. In epistola respectiva Ioan Luca Caragiale, pe atunci locuitor al acestui oras, povestea vizita pe care i-a facut-o Barbu Delavrancea, celebru dramaturg si in acelasi timp foarte bun prieten.

Dupa cum scria Nenea Iancu, de cum a pus piciorul pe peronul garii din Berlin, Delavrancea, un fervent admirator al Parisului, a inceput sa bombane si sa trozneasca gasind numai cusururi …

« Administratie, armatã, arte, stiinte, litere, tramvaie, drumuri-de-fier, birji, chelneri, frizeri, public, prãvãlii, case, monumente, mîncare, bere, tot, tot :
- Prost, stupid, imbecil! »

Eu unul, de cum am pus piciorul in Berlin, am inceput sa invat ca regulile, stupide sau nu, se respecta. Si dupa ce m-am asigurat de un pat la un hostel curatel, am luat-o taras grabis spre centru, respectand cu strictete indicatiile semafoarelor, trecerile de pietoni si mai ales puzderia de biciclete inconjuratoare.

Sunteti de acord cu mine ca un lucru cam rar intr-o capitala e verdeata pe suprafete intinse. Asa ca, atunci cand orasul a inceput sa devina mai verde si aerisit, nu m-am alarmat stiind ca trebuie sa ii treaca…

Ei bine nu, cel putin in zona centrala poti spune ca iesi dintr-o gradina ca sa intri intr-un parc care devine pe nesimtite padure.

Va dati seama ca printre pomi cu harta in mana e mai greu sa te orientezi. Asa ca, dupa ceva zeci de minute de bajbaiala incepusem sa ma intreb cat de mare e samburele de adevar din povestea cu Hansel si Gretel. In jur, tipenie de om…am bajbait ce am bajbait, pana am auzit un zgomot prietenos de masini care m-a condus spre o poienita…ahhh…vreau sa spun…o piata. In mijloc trona o statuie cocotata pe o coloana inalta.

Uff, in sfasit un punct de reper…Pe harta scrie : Siegessaule – Coloana Victoriei. Hm bine. Dincolo de ea ce imi vad ochii ? Alta padure, marcata pe harta…Tiergarten…ah, da uitasem, … scrisoarea :
« Acuma, vezi-ne, mã rog frumos, în vestitul parc Tiergarten. Uite cum oprim trãsura
- Ho mai incet n’auzi ? »
Abia daca mai aud…muzica, oameni Tiergartenul e taiat in doua de o strada de cativa km pe care se gasea un soi bazar. La stanga si la dreapta sandwicherii ambulante, fotografi, calusei, zorzonele, ba pana si muzica imi aduce aminte de… Vitan.

Aveam de ales ori padurea deasa…ori bazarul. Patit, am mers darz vreun kilometru printre kebaburi, pui la rotisor, crenvursti aburinzi, cand…cand un turc cu niste ghirlande uriase de fructe atarnate de gat, mi-a strigat aproape in ureche:
- Frucht Cocktail…alles 1 Euro
Hopaaa..1 euro toata taraba. Turcul foarte simpatic avea sper mai toate fructele exotice comestibile. Am targuit si multumit ca am merindea asigurata chiar daca ma pierd in Tiergarten cateva zile, am decis sa parasesc strada si sa ma afund cu prada in codru…alaturi de ilustrul meu ghid :
« …Ca sã fiu eu supus la un examen de silviculturã, si cum d. profesor, triumfãtor asupra ignorantei mele, îmi aratã cu bastonul una cîte una toate deosebitele esente:
- Ãsta e brad, boule!
-:Ahaa
- Ei…asta e mesteacãn, ãsta e stejar, paltin, frasin, gorun, arin,
- Nhh
- Nu lasa-ma sa iti spun pana la capat..Uite ala e fag, otetar, plutã, pleop, alun, fag.. Uite e salcîm turcesc,..uite e tei popesc, uite nu vezi e lemn porcesc uita-te e lemn-cîinesc, lemn pãduchios e rîia-pãdurii… »

De data asta am avut noroc, mai dupa harta, mai dupa muschiul copacilor am reusit sa ies din padure intr-o imensa piata gazonata. Nu stiu ce au nemtii astia cu verdeata, dar ar avea loc sa construiasca pe peluza acesta din buricul Berlinului 3 stadioane olimpice si le mai ramane loc si de parking.
Hat in zare se vedea Reichstagul, o cladire importanta, daca ar fi sa luam ca reper numai coada de la intrare….

« …Mai vezi-ne de acolo d-ta ce figurã facem în fata Reichstag-ului (Parlamentul imperiului) Eu stau umilit, ca un scoler incapate, mã rog, iar d. profesor mã mustruluieste la esteticã:
- Uita-te, boule!
Si imi arata una cîte una toate ereziile artistice ale grandiosului palat.
- Il a voulu faire grandieux … Mprt!… Stup’pizi!… Nu vezi, mã, cã sunt imbecili! n-au talent, mã!… »
De atunci pana acum Reichstagul a fost distrus complet de doua ori. Insa nemtii l-au renovat sistematic respectand originalul. Cu o exceptie, la implinirea centenarului, acum cativa ani, au inlocuit cupola transparenta ce se gasea deasupra salii de sedinte, cu un foarte modern dom de metal si sticla, creatia a celebrului arhitect britanic Norman Foster. Saracul Delavrancea…bine ca nu a prins vremurile acestea.

Pana sa ma apropii, coada de care v-am vorbit s-a dublat in lungime. Ce moft o mai fi si asta ? Am adastat la rand rumegand la niste banane si portocale vreo 30 de minute, pregatit pentru ce e mai rau. Si, dupa controlul antitero de rigoare… ne-au suit pe acoperis sa le vedem luminarul.

Ei bine…sa stiti ca merita! Domul e constructie polivalenta: muzeu al parlamentului, loc de relaxare pentru turistul haituit ce are parte de un punct de belvedere spre toate zarile…si nu in ultimul rand, o realizare arhitecturala si tehnica de exceptie.

Si cum orice tort are si o cireasa, o platforma in spirala te conduce spre motul domului unde poti admira printr-o imensa ferestra plafon, cerul Berlinului stand intins comod pe un fel de pat de lemn inconjurat de panouri fotovoltaice.

Dupa o ora am iesit din parlamentul german cu memoria aparatului de fotografiat plina si seninul in priviri.

Apropo…stiti bancul cela cu badea Gheorghe, bicicleta si parlamentul? Nu ? Ei bine, intr-o dimineata badea Gheorghe isi reazema bicicleta de gardul Palatului Parlamentului si da sa plece in treaba lui. Garda il vede si ii spune :
- Bade, muta bicicleta ca pe aici trec parlamentari…ministrii
- No, nu-i bai, spune Gheorge, ca am legat-o cu lantul.
Reichstagul nu are gard si nici garda sa il sprijine, insa dand coltul cladirii era sa ma impedic de o bicicleta. Ba chiar de cateva, caci zidurile Reichstagului sunt strajuite de constructii metalice menite legarii bicicletei.

Asta ca un semn ca inscriptia ce sta pe frontispiciul cladirii… « Dem Deutschen Volke – Pentru poporul german » e luata in serios atat de cei de dinauntru cat si de cei de dinafara.

Si s-a facut iarasi tarziu …mai povestim de Berlin si data viitoare.