Plecati din Timisoara destul de tarziu, in jur de 11:00, ne-am aprovizionat cu apa si dulciuri la un Petrom inainte de Cenad, ca sa nu mai oprim in Ungaria.

Pentru ca eram grabiti, ne-am luat vignieta imediat la iesirea din vama, chestie care nu a durat mai mult de un minut. Vignieta a costat 25E, cu valabilitate atat pentru Ungaria, cat si pentru Austria. Iar pentru ca ne-am trezit fara vesta reflectorizanta la trusa masinii, am mai spart putin mai tarziu inca 15E si pe ea. Tot de la unguri. Si sa nu rada nimeni, da?! stim ca le puteam lua pe toate mult mai ieftin, dar ne-a fost lene…

Traseul rezervat pentru ziua respectiva a fost Timisoara-Szeghed-Budapesta-Linz-Salzburg-Innsbruck. Cu cazare in Innsbruck. Pe neve. Mai tarziu am regretat, dar trebuia incercata si varianta “la plesneala”.

Autostrada ce traverseaza Ungaria este in foarte buna stare, iar daca prima suta de kilometri nu a fost impresionanta ca si peisaje, ochii nostri fiind destul de familiarizati cu stilul caselor si satelor regasit si in zona Ardealului, iata ca usor, catre Austria totul a inceput sa sufere transformare. In bine. Zonele au inceput sa devina mai umede, pasunile mai verzi si vitele mai grase; de asemenea au aparut si primele eoliene. Din pacate sunt multe limitari de viteza pentru autostrada la 80 si 100km/h, ceea ce ne-a dat putin programul peste cap. Oricum, in aproximativ 3 ore si jumatate reusesti sa traversezi Ungaria fara niciun fel de stress. Fata de cele 12 ore necesare parcurgerii Romaniei pe o distanta abia dubla…

In Austria, pe langa omniprezentele eoliene, ne-a incantat existenta pasarelelor de peste autostrazi din preajma padurilor, de fapt niste poteci suspendate, pline de flori si tufe amenajate special pentru animalele salbatice ademenite astfel sa le foloseasca, scazand riscul de a fi omorate pe sosea, si implicit riscul accidentelor.

Din pacate autostrazile din Austria sunt de multe ori placate cu panouri mari pe laterale, impiedicandu-te sa vezi si sa intelegi prea multe din aceasta tara de pe astfel de drumuri directe. Mergi ca prin tunel, iar treaba asta devine plictisitoare dupa un timp.

Avantajul insa este ca, odata intrati in Austria, pur si simplu poti merge constant cu 130-150km/h. Sa-ti tot permiti asa ceva pe o autostrada care are pe alocuri si 3-4 benzi. In schimb, pe autostrada care ocoleste Viena inca mai sunt locuri in care se lucreaza, si limitari asijderea.

La ora 20:30 am ajuns in Innsbruck unde, obositi fiind, am oprit langa gara centrala si ne-am cazat la hotelul Ibis situat fix fata in fata cu gara. 91E/noapte. Singura camera disponibila a fost una de fumatori care, credeam noi, putea fi un compromis acceptabil… Puah! Toate hainele desfacute nu au mai putut fi purtate, totul fiind imbacsit de mirosul persistent de tutun, inclusiv geamul de plastic al cabinei de dus!

Pentru o noapte insa nu avea rost sa ne stresam prea mult, asa ca am lasat toate geamurile deschise pentru aerisire si… fuga la plimbare.

Desi vazut intr-o plimbare de cateva ore, binisor dupa lasarea noptii, Innsbruck este un oras incantator cu cladiri superbe si foarte bine intretinute, cu o arhitectura tiroleza complicata, bogat ornamentata, stradute inguste si pline de terase, restaurante si pizzerii.

Preturile sunt accesibile sau nu, in functie de locatie si genul localului. Nu ne-am oprit la terase, pentru ca este inutil sa spun cat de pline erau de oameni incantati de viata si multe, multe beri. Insa chiar daca treceai printre grupurile exagerat de vesele, nici macar o clipa nu am avut senzatia de retinere sau teama in preajma lor. Pentru ca pur si simplu nu aveam motive. Erau oameni binedispusi, care au ales sa iasa seara la o terasa si sa bea o bere. Pana la capat. Deloc suparati pe viata, deloc tristi si deloc suparati pe tine, trecatorul. Pur si simplu isi vedeau de discutiile lor galgaite cu prietenii de bere si de mersul lor impleticit.

Noi ne-am oprit totusi la un local foarte interesant, amenajat intr-o combinatie de retro si disco, unde am mancat cea mai buna pizza ever! In vitrina erau expuse cateva roti enorme de pizza preparate atunci, si cand spun enorme ma refer la un diametru de 1m!, cu pret afisat de 3E/ felia. Felia era, ati ghicit, luata din acele roti enorme, si, in ciuda asteptarilor, era si ea enorma.

Asadar cu doar 10E poti sa halesti pana la refuz in Innsbruck, daca iti pui mintea. Recomand si Mezzomix, o Cola amestecata cu Fanta… Apropo, pizzeria era a unor turci. Totul curat, civilizat, modern si placut.

Pentru cei intarziati insa e bine de stiut ca mirosurile de bere si de altele vor deveni tot mai persistente pe ora ce trece, asa ca vrand nevrand e musai sa te retragi, daca nu agreezi genul asta de atmosfera. Da, si locuitorii Innsbruckului urineaza pe ziduri in centrul vechi. Nu ne intrebati de cristalele Swarowski, noi suntem oameni seriosi, da?

A doua zi dimineata parea ca nimic nu se intamplase. Oamenii erau spilcuiti si proaspeti, pregatiti pentru o noua zi de job, iar strazile curate luna. Enervant, nu?

N-am avut timp de mic dejun in oras, asa ca am pornit val-vartej pe drumul spre Elvetia. Despre aceasta etapa a calatoriei, intr-o insemnare viitoare.