Posts tagged banat
Redescopera Romania etapa 1 – the video
Mar 18th
Asa cum am promis, iata si clipul video cu prima etapa a campaniei Redescopera Romania. Amatoriceste facut, da’ va prindeti voi
Am ajuns aici in cadrul campaniei Redescopera Romania, un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia,Romtelecom, Paralela 45 si Muzeul Taranului Roman.
Redescopera Romania, ziua 2
Mar 9th
Sa mergi cu masina prin Banat e o treaba destul de masochista: ai la indemana unele dintre cele mai frumoase privelisti si drumuri din Romania, dar si unele dintre cele mai infricosator de decazute si de distruse orase si drumuri, in special atunci cand intri in fostele zone industriale sau cand treci pe langa statiunile turistice pregatite pentru miile de muncitori care lucrau aici in urma cu 20 de ani.
Cea mai veche gara din Romania: Oravita
Mar 9th
Cea mai veche gara de pe teritoriul Romaniei (Austro-Ungariei pe vremea aceea) se afla la… Oravita, un orasel astazi prafuit si decazut, dar pe vremuri dotat cu tot ce-i trebuie: farmacie, teatru, o imensa primarie, mai multe biserici…
Cel mai frumos loc din Romania
Jul 21st
Am primit o leapsa de la Bobby Voicu, care ma provoaca sa spun care este locul meu preferat din Romania. Of… ar fi multe. Dar poate ca niciunul nu este mai frumos, mai salbatic, mai plin de oameni dintr-o bucata, mai trecut cu vederea si mai putin cunoscut de catre romani ca acesta de mai jos: Cazanele Dunarii.
Desi drumul pana acolo era in proasta stare anul trecut, este unul dintre locurile pe care vreau musai sa le revizitez anul acesta. Atmosfera de Riviera, privelistea Dunarii involburate, departarea de orice sursa de poluare si linistea atotputernica pe care o resimti acolo merita mai mult decat doar 2-3 ore de traseu, merita sa stai pur si simplu si sa te bucuri de toate acestea cel putin o saptamana.
Dar mai pe larg puteti citi in articolul initial despre Cazanele Dunarii.
Pana una-alta dau leapsa mai departe la JustBride si Sigheti
Turul Romaniei. 5 concluzii vesele si triste
Sep 23rd
Am terminat turul mare al Romaniei, in total 2100 de km parcursi in 5 zile. Am fi vrut noi sa ne permitem cel putin inca o zi pentru a ne delecta cu Bucovina, una pentru Maramures si Tara Oasului, si una pentru Cazanele Dunarii, insa asta este, sa fim multumiti cu ce am vazut
Concluzii ar fi multe, insa le-am limitat la cinci. Sper sa va dea de gandit, asa cum mi-au dat si mie.
1. Nu exista o sigura Romanie
Traim cu impresia falsa ca suntem un singur popor, cu identitate nationala clara si cu o istorie similara. Nimic mai fals. Citind despre istoria locurilor prin care am trecut ne-am reamintit de zecile de razboaie duse de romani contra romanilor, de jafurile, violurile si uciderile in masa facute de moldoveni contra ardelenilor si viceversa.
Dar si de frumusetea traditiilor diferite ale unor populatii locale despartite de multe ori doar de un munte, precum si de greutatile enorme la care au fost supusi inaintasii nostri intr-o zona tampon intre marile imperii.
A trece in doar 5 zile prin 6 mari regiuni istorice: Bucovina, Maramures, Tara Oasului (Satmar), Crisana, Banat si Oltenia te ravaseste, fie si numai prin faptul ca iti sar in ochi diferentele de port, de constructii si de gandire dintre zone pe care altminteri le numesti, cu aroganta unui bucurestean: provincie.

Exista mai multe Romanii, evident cu linii comune si cu o limba comuna, insa traiul in fiecare zona este diferit si inca mai curge intr-o cu totul alta viteza decat la oras. Chiar si orasele mari din ‘provincie’ sunt mult ramase in urma Bucurestiului ca viteza de dezvoltare, chiar daca de multe ori sunt de 2-3 ori mai frumoase cu centrul lor istoric redat pietonilor. Suntem o tara cu mai multe viteze, asta e clar.
2. Avem o tara de o frumusete inexprimabila
Natura este foarte bogata in Romania. Odata iesit din praful Baraganului mergi sute de kilometri pe dealuri si prin vai marginite de munti, dand peste tot cu ochii de verdeata, de paduri, de fanete verzi, de rauri nenumarate. N-o fi chiar Elvetia, insa orisicat…

Plimbarea pe Riviera Romaniei de la Cazanele Dunarii iti lasa un sant adanc in minte si in inima, trebuind sa te ciupesti ca sa iti dai seama ca nu visezi si ca esti in Romania. Doar starea jalnica a asfaltului te trezeste la realitate.
Chiar si casele din aceste zone sunt mari, bine ingrijite, renovate si pline de oameni gospodari. Si intr-un an de seceta ca acesta, fructele tot se fac, porumbul si granele tot cresc si apa tot e din belsug.
Ai crede ca esti intr-o tara cu oameni multumiti. Dar… More >







