Santorini, sau cum sa chinui cu sadism magarusi pe insula kitsch-ului

Croaziera catre Santorini poate fi considerata cheia de bolta a intregii excursii in Creta. Aceasta insa depinde cat de obiectiv sau subiectiv alegi sa fii. Si bolta aia s-ar putea sa-ti cada fix in cap.Pret unei excursii se ridica in jurul sumei de 90 EUR de persoana.

Daca esti cazat in Matala sau AgiaGalini, plecarea se face la 4 sau 5 dimineata cu autocarul, care te duce in portul din Rethymno. Aici se afla vasul care astepta in port, mare, aparent luxos; esti preluat alaturi de alte zeci de germani, olandezi, francezi, italieni, rusi, polonezi si alte natii, si condus printr-un labirint de coridoare si scari. Excursia include un mic dejun relativ ok, mai putin cafeaua si sucul de portocale groaznic de chimic.

Puntea vaporului este suficienta pentru numarul mare de turisti, in fata putand gasi locuri la masute, iar pe puntea din spate avand sansa ca, daca te grabesti un pic, sa prinzi sezlonguri de plaja libere. Noi am ales doua scaune pe care ni le-am tras cat mai aproape de balustrada sa putem admira Mediterana. Nu ai ocazie in fiecare zi sa strabati Mediterana 4-5 ore dus si tot atatea ore intors.

Dupa ceva ore (n-am cronometrat, dar cred ca sunt…. aproape 4??), se vad insulele. Prin megafoane se anunta ca urmeaza sa se explice ceva important, si se coboara pe rand, pe grupuri lingvistice.

Explicatia este simpla: vasul va opri la ora 12 in primul port, si la ora 13 in al doilea port. Cine vrea sa se dea jos in primul port (si sa castige astfel o ora) trebuie sa cumpere o excursie de 25 eur/persoana, in care va fi plimbat cu autocarul prin toata insulita, cu pauze in frumoasele orasele vazute doar prin vederi, cat sa se faca poze si shopping. Cine nu va dori ‘suplimentul’, va fi adus in al doilea port, drum care mai dureaza cu tot cu ambarcare si debarcare, inca o ora, unde va mai avea restul de timp la dispozitie din cele 4 cate erau dedicate insulei, sa faca… poze si shopping.

Mai exista o a treia varianta, si anume aceea ca, debarcat la al doilea port (principalul), sa inchiriezi un scuter (10E/ora) cu care sa traversezi insula in estul ei, pentru a ajunge la plaja de nisip vulcanic negru, unde sa faci o baie, sa-ti iei un pumn de nisip ca suvenir, sa te intorci si sa vizitezi in restul de timp portul.

O a patra varianta si cea mai proasta ar fi aceea de a merge cu un autobuz local cei 7 kilometri pana la vestita plaja. Bad ideea. Statia de autobuz este super-plina de americani burtosi echipati pentru plaja, iar pentru mirosurile si transpiratia pe care le vei indura se plateste tot 10E. De bilet.

Portul principal, Phira, cocotat pe varful stancilor, se vede magnific. Insa extazul se risipeste in momentul in care vei cobori din vapor, in functie de ce vei decide sa iei pana in orasul din varful stancilor: magarusi sau telegondola. Pretul este relativ acelasi (3,5E), cu diferenta de confort. Si senzatii

Noi am experimentat unul din cele mai cumplite momente traite vreodata. Si din cauza faptului ca nu am stiut de locatia telegondolei (de altfel, deloc departe de cocina de cretani cu magarusi unde am nimerit noi).

Odata debarcat, daca nu te indrepti spre stanga catre telegondola, lucru ABSOLUT RECOMANDAT, vei intra intr-un fel de culoar al mortii, intr-o capcana cosmaresca unde incep sa zbiere la tine niste mosi greci proprietari de magarusi, ca sa te convinga sa urci pe magarusi cele 750 de trepte cate sunt pana sus, pentru 3.50E fiecare.

Intr-un aer innabusitor si care pute ingrozitor a balegar, unde asteapta magarusi ca vai de ei, intr-o imbulzeala teribila (cativa zeci de oameni intr-un spatiu extrem de stramt), trebuie sa iei decizii rapide: vei killari un magarus pentru 3E jumate sau te vei intoarce in port sa cauti telegondola.

Ai impresia ca este imposibil sa te intorci spre telegondola din cauza imbulzelii, dar mai ales pentru ca grecul din Santorini, odata ce pune mana pe tine, nu-ti mai da drumul pana nu-ti ia banii. Nu-i nimic, da-i peste mana si intoarce-te, om bun, spre telegondola. Iar daca te gandesti sa ii depasesti si sa urci singur pe trepte, ei bine, iar bad ideea. Incercarea va esua mai mult ca sigur din cauza mirosului pestilential de urina si cacat de magar, precum si a faptului ca magarusii urca si coboara in turme pe acelasi traseu si risca sa te calce in picioare.

Si toate astea se deruleaza intr-o atmosfera de isterie facuta chiar de catre mosi, mai ceva ca samsarii din fundul Ferentarului! Iar turistul arata ca o curca plouata. Incapabila aproape sa faca altceva decat ce-i impune samsarul cretan.

Asadar, in pofida a ceea ce planuiseram, si pentru ca nu ne asteptam la capcana, am contribuit si noi la chinuirea sadica a magarusilor, care icneau din greu urcand cele 750 de trepte foarte abrupte, sub un soare coplesitor, si luand curbe periculoase la fiecare serpentina, de ne gandeam cum putem sari de pe ei mai repede.

Erau si magarusi si cai, care la rastimpuri se izbeau unii de altii ori incercau sa se muste, cu tot cu turistii de pe ei, apoi mai veneau turme de magari si cai de sus – in fuga, biciuite si grabite din spate de tarani, ca sa poata prinde pana la ultimul turist sosit in port – care se intersectau cu ai nostri si nu mai stiam ce sa facem cu picioarele sa nu li le prindem.

De fapt, cam asta este intreaga senzatie a urcusului, ca participi la un masacru in masa a unor magarusi, si asta dupa ce ai platit la suprapret. Senzatiile pe care le poti avea cand simti sub tine un magarus icnind si balanganindu-se pe picioare, ametit de soarele dupa-amiezii si insetat, si din 3 in 4 trepte biciuit de taran, sunt dintre cele mai oripilante. Intrec cu mult un cosmar.

Am ajuns sus in vreo 5-10 minute interminabile, si am avut nevoie de juma de ora sa ne revenim, atat din miros (toate treptele erau pline de un covor de balega si urina, pana sus), din caldura infernala, din zdruncinaturi si din senzatia de greata si sfarseala indusa de chinul acelor animale.

Cand reusim sa ne calmam un pic, incepem sa admiram Santorini-ul cel vestit. Stradute inguste, strajuite de case albe si puzderie de magazine inghesuite unul intr-altul. Nimic nou, cine a vazut Chania stie peisajul. Dar marea diferenta intre cele doua e ca aici toate vitrinele erau pline numai de kitsch-uri la suprapret, un fel de bazar de la Neptun la puterea a zecea. Preturi exorbitante, mii de americani, japonezi, francezi, italieni samd care se inghesuiau unii pe altii, calcari pe picioare, atmosfera de targ. Intr-o caldura naucitoare.

Am ales sa evadam catre orasul propriu-zis, care nu e vizitat de turisti, pe strazi pustii, unde poti vedea peste tot un amestec incredibil de lux ostentativ, cu BMW-uri ultimul racnet in fata portii, si de saracie lucie, cu case darapanate si muncitori din constructii lucrand pe o caldura infernala in plin soare la miezul zilei…

Reveniti in zona turistica, insa mai departe de haosul general, ne-am clatit privirile cu frumusetea insulei. Intr-adevar, este frumoasa. De fapt, frumoasa este putin zis. Dar ca sa ii intelegi frumusetea trebuie sa te indepartezi de centrul ei, si sa continui pe faleza, cat mai departe. Privelistea in jos este magnifica, iar combinatia de case albe, vase de lut si flori colorate, avand pe fundal marea azurie… mortala.

Din pacate Santorini nu e altceva decat o bomboana cubaneza in ambalaj de bomboane elvetiene. Este doar glazura. Nu are nimic real, este o imagine. Or daca vii sa vezi o imagine, si vederea standard iti este stricata de mizeria umana si animala de acolo, fara indoiala ca nu mai vrei nimic dupa aceea.

Noi am avut si fericita experienta de a vedea Creta in toata splendoarea ei naturala, nu kitschoasa. Si probabil ca asteptarile au fost prea mari iar Santorini nu a facut fata.

Asa ca, desi initial nu am stiut cum sa tragem de timp sa stam mai mult pe insula, am fost printre primii care s-au intors la vapor. De data asta, la coborire am folosit telegondola, tot 3,5Eur, dar foarte civilizata. Recomandam cu caldura a se folosi si la urcat.

Putem spune ca excursia la Santorini este o croaziera de 20 de ore din care doar max 5 sau mai degraba 3 ore vor fi petrecute pe insula…

Si masa de seara este inclusa in pret, a fost ok, cu precizarea ca bauturile nu pot fi decat cumparate, si acestea la preturi, spunem noi, destul de mari: o cutie de bere de 330 ml. costa 3E, apa plata de 0,5 ml. – 2E.

In Rethymno se ajunge la ora 22:00 de unde turistii sunt preluati de autocare. In AgiaGalini noi am ajuns la ora 23:00, iar cei din Matala o jumatate de ora mai tarziu.

Pentru noi, Santorini putem spune ca a insemnat inghesuiala, chinuirea sadica a unor magarusi, atractii turistice majore pline de kitsch-urile inevitabile, de preturile exorbitante si de comerciantii nemilosi.

Oricum, de apreciat ce au facut oamenii aceia dintr-o insula vulcanica si sterpa.

Citeste si:

• Santorini. Video
• Chania, Creta
• Preturi in Creta – ce si cat costa
• Platoul Lasithi, Creta
• 7 sfaturi pentru o vacanta reusita in Creta!