Sa ne bucuram de Bucuresti

Bucuresti – desi initial orasul nostru era unul timid cu inceputuri modeste pornite pe malurile Dambovitei, cu tendinte lejer orientale si nazuinte vestice, ei bine, undeva pe la finele secolului XIX Bucurestiul a avut bafta sa atraga in mrejele sale visatori si finantatori deopotriva care, prin intamplari fericite noua, au reusit sa creeze miniaturi pariziene – departe de a fi simple imitatii, ci mai degraba combinatii de elemente interesante preluate din intreaga arhitectura europeana.

Un motiv pentru care acesti iubitori de frumos au reusit transformarea Bucurestiului a fost preocuparea si straduinta lor de a aduce si a pastra langa ei arhitecti talentati si renumiti din Occident, aparand astfel cladiri ce puteau concura oricand cu ale Europei acelor timpuri. Poate ca unele, incercand sa adune laolalta tot ce era la moda, deveneau un kitsch, insa efectul general era unul de oras cochet si tanar, vibrant si vesel.

Plimbandu-ma in ultimele saptamani printre pagini intregi de istorie a Bucurestiului adunate de oameni despre care astazi nici nu se mai stie, si vazand pasiunea cu care acestia au strans informatii si fotografii, mi-am dat seama ca spiritul unui oras il gasesti in oamenii care-l locuiesc, nu doar in cladirile sale. Caci da, Bucurestiul a trait si timpuri in care edilii sai aveau idealuri legate de orasul lor si nu doar de buzunarele si conturile personale, erau oameni cu viziune, fie ea de durata mai lunga sau mai scurta. Viziune!

Incepand insa cu sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, Bucurestiul nu si-a mai regasit nici spiritul, nici sufletul. Pasiunile si viziunile s-au stins, caci dintre oamenii mutati cu forta la Bucuresti, putini au ales sa apartina realmente orasului. Iar putinii ramasi au tacut sufocati de o cultura comunista, creatoare de uniforme, constructii faraonice cu bulevarde anapoda si blocuri cenusii inghesuite, toate trase peste vechi cartiere superbe pline de verdeata si flori, care pana atunci se dezvoltasera organic, linistit. Viziunea devenise cosmar, iar urbanismul, un viol in grup.

Taranimea trimisa cu sutele de mii in oras a adus cu ea un spirit diferit, care nu respecta catusi de putin frumosul urban, nazuinta occidentala a creatorilor urbei, ca sa nu mai vorbesc de arta traitului tihnit, practicat de bucurestenii de pana atunci si mostenit din Orient. Caci frumosul celui care a apucat sa priveasca arta pariziana nu este acelasi cu cel care vine din namol, iar nazuintele europene ii sunt straine celui care isi dorea pana atunci doar sa treaca ziua de maine. In plus, traitul tihnit nu rima cu constructia comunismului pe verticala, in care stahanovismul era regula, iar tihna, un viciu burghez.

Peste violul comunist care a ras cartiere intregi in loc sa le dezvolte pastrandu-le spiritul, s-au adaugat primarii si edilii perindati de-a lungul ultimilor aproape 25 de ani, insi care nu au avut absolut nimic in comun cu bunastarea si infrumusetarea Bucurestiului. Toti acestia au fost preocupati doar de ridicarea bordurilor supraetajate si refacerea trimestriala a asfaltului, de defrisarea tacticoasa a parcurilor si cimentarea spatiilor verzi, de infigerea buldozerelor in palcurile de copaci si tufe de flori si inlocuirea lor cu un gazon atent frezat, innoit anual, traversat de adevarate labirinte de poteci supraasfaltate cu directii haotice doar de ‚arhitecti’ intelese, de construirea de cladiri fara nici o noima, cat si de pasaje inutile, toate la preturi demne de Guiness Book.

 

Pentru ca da, singurul atu al edililor capitalei veniti dupa 1990 este acela ca se pricep sa gestioneze in folosul propriu sau al apropiatilor cu un tupeu fantastic sume cu foarte, foarte multe zerouri, fara sa fie macar o data trasi la raspundere pentru jucariile lor degeaba, dar costisitoare. Dimpotriva, decerebratii adusi cu sila la oras ii voteaza senin, de fiecare data, caci in fond le seamana la uratenie sufleteasca.

Traversand strazile pustii ale Bucurestiului in zilele lui de odihna a sfarsitului de an, am ales totusi sa ne bucuram de arhitectura cladirilor centrale ramase inca in picioare, sa ne imaginam domnitele cochete traversand in graba Calea Victoriei pentru a se intalni cu prietenele lor la un tabinet si-o ciocolata calda, profitand de plimbarea lor pentru a-si etala fericite noile rochite, palarii ori botine aduse tocmai de la Paris, precum si pe domnii luand masa la Capsa sau sporovaind cultura in gradina Otetelesanului. Iar toate acestea ne-a dus imediat cu gandul la oamenii de odinioara care-l locuiau si-l carmuiau. La primarii si finantatorii care isi doreau un oras frumos, cu bijuterii de cladiri si arhitecturi deosebite, cu ulite pavate – probabil si atunci la suprapret, si mahalalele pline de verdeata si flori ale breslelor aparute odata cu Bucurestii.
Acest oras care traia normal este disparut astazi, si mai poate fi regasit cu greu, primavara, in cartierul Armenesc si in alte cateva oaze in care buldozerele comuniste n-au mai apucat sa intre. Din pacate, oamenii de azi sunt prea saraci sufleteste pentru a intretine cum se cuvine cladirile inaintasilor – de multe ori le lasa sa se darame ori le demoleaza chiar ei!

Daca insisti sa fii pozitiv, poti vedea pe alocuri semne de bunavointa – cu case renovate fie ele si in graba. S-ar putea ca in cativa ani, toate imaginile apocaliptice cu cladiri istorice ce stau sa cada, sa devina doar amintire. Insa asta nu datorita edililor actuali, ci tot a iubitorilor de frumos care incep sa investeasca in renasterea orasului. A celor care, odata ce au vazut cum arata cladirile vechi din Vest, vor sa aiba si aici la fel. A celor care inteleg ce inseamna un oras, o comunitate, nu o aglomerare de blocuri comuniste in care stam cu totii laolalta izolati unii de altii.

Daca mi-as dori ceva pentru 2013, mi-as dori sa ne putem bucura mai mult de orasul asta, indiferent de momentul aparitiei noastre pe potecile sale. Caci Bucuresti cica vine de la numele unui cioban valah ratacit prin codrii Vlasiei, caruia i se zicea ‚Bucur’, probabil un om vesel si ‚bucuros’, indragostit de drumurile intortocheate ale raului cu nume de foaie de stejar in care uneori mai lucea si nisip de aur, ramas si asezat pe locurile acestea. Cat de departe e numele orasului de starea de spirit a locuitorilor sai de azi!

Asta imi doresc eu…

 

Citeste si:

One Response to Sa ne bucuram de Bucuresti

  1. Mirel says:

    Foarte frumos. Din pacate stiu atat de putin despre capitala tarii mele…

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close