Ofiteri, negustori, evrei, armeni si machidoni, functionari si doctori, ba chiar si foarte multi chiaburi si boieri scapatati abia veniti in Capitala unei tari care traia din plin in Marea Criza, iata o lume demult apusa care a construit poate cele mai frumoase cartiere din Bucurestii anilor ’30 ai secolului trecut.

O lume care poate fi gasita si astazi atunci cand te indepartezi de tumultul dement al miilor de masini de pe marile bulevarde si intri pe stradutele laterale, pline de umbra si de ciripit de pasari, inecate in verdeata si incremenite intr-o curgere mult mai lenta a timpului. Parfumul trandafirilor din gradini si agatati pe garduri te ameteste, teii inceputului de iunie iti mangaie narile iar mierea-ursului te determina sa rupi strengareste cateva flori pentru a le suge sucul dulce din codite, ca atunci cand erai copil.

Nu sunt niste Bucuresti pe care sa ii stie multa lume, desi ei sunt exact ceea ce ar fi trebuit sa fie orasul daca nu intrau buldozerele comuniste sa ii ‘asaneze’. Atatea strazi vechi cu case boieresti sau negustoresti, tot atatea povesti pe care nu le mai stie nimeni, sau pe care unii chiar vor sa le faca uitate cu orice pret…

Sunt Bucurestii aceia veritabili, ramasi ca niste enclave in oceanele de blocuri, niste insule de liniste si trai tihnit care inca mai rezista asaltului betoanelor. Dar tot atatea nume de strazi care te fac sa respiri altfel: Strada Plantelor, Diminetii, Popa Soare, Zefirului, Visinilor, Trifoi, Randunelelor, Turturelelor, Verdetei… un intreg paradis salvat deocamdata de la distrugere, o lume care asteapta inca sa fie descoperita si respectata pentru autenticitatea ei, dar care te si incarca cu energii pozitive.

Caci cum poti trece abatut pe strada Voinicului, sau cum poti sa te simti trist pe strada Invingatorilor? Cum poti sa nu chicotesti atunci cand treci pe strada Fetitelor, sau sa nu oftezi melancolic cand dai cu ochii de strada Medeleni?

Ba chiar si daca treci fluviul de asfalt ridicat intru sarbatorirea Victoriei Socialismului, ajungi in ultimul liman de normalitate al unui Bucuresti care se pregatea de comunism, cartierul de vilisoare pentru functionari marunti marginit de doua bulevarde cu nume de conducatori daci si de un aventurier oltean care a facut prima Unire.

Si aici ai de-a face cu strazi desprinse din Alice in Tara Minunilor: Rodiei, Cositelor, Cercelus, Levantica… Poti incerca si Intrarea Chiparosului sau chiar strada Diligentei, prilej pentru mine de amintiri din copilarie care nu trec asa usor…

E vorba de un oras al florilor, al pasarilor si pisicilor de casa, al detaliilor de arhitectura, al unui trai tihnit si asezat, un oras in care populatia venita din satele unei tari sarace era inca respectuoasa cu regulile nespuse ale urbei abia formate. E vorba de niste strazi ale caror nume arata o oarecare gingasie a functionarilor interbelici, dar si o bucurie de a trai care abia se mai regaseste astazi, si inca cu mare chin.

Ca sa descoperi acest Bucuresti o iei frumos la picior pornind de la Piata Rosetti, traversezi Calea Mosilor inainte ca aceasta sa isi inceapa drumul catre neantul centrului vechi, si o tii tot spre Sud-Est, dar fara graba, si nu cu o directie precisa, ci delectandu-te cu strada dupa strada, revenind chiar de cateva ori pe fiecare pentru a porni spre altele, ramase nedescoperite.

Si apoi, alta data, vei apuca la pas prin stradutele aflate la nord de Bulevardul Carol, apoi la vest de Dorobanti, ba chiar mai la vest de Lascar Catargiu, continuand spre Cotroceni si ale sale strazi cu copaci mari si gradini inca nestricate. In mod special n-am fotografiat casele, pentru ca sa le descoperi cu ochii proprii.

Asa vei putea spune cu mana pe inima ca incepi in sfarsit sa intelegi ce inseamna de fapt Bucurestii. Caci mai mult decat probabil Bucurestiul de care vorbesti si injuri zilnic este celalalt, pregatit noua de comunisti si servit rece de 20 de ani incoace de acei ce le-au urmat. Tot ei adica, fiii talpei iadului care au invadat acest oras din ’45 incoace.

Acei Bucuresti boieresti, asezati, boemi si verzi ti se vor deschide ca o carte si te vor imbia sa te relaxezi si sa te simti parte a unui organism aflat ce-i drept in suferinta, insa care inca traieste nederanjat prea mult. Hai, curaj, tot ce-ti trebuie sunt 2-3 ore de mers linistit, la pas, pentru a descoperi fiecare zona in parte! In 4-5 weekenduri ai terminat orasul.

Odata ce apuci sa-i cunosti, vei putea spune ca esti pe strada ta oriunde te vei afla in acest oras. Poate iti va fi starnita curiozitatea si vei lua de la un anticar Istoria Bucurestilor a lui Bacalbasa, sau Podul Mogosoaiei a lui Crutzescu, sau Cu Bastonul prin Bucuresti a lui Arghezi… Citindu-le, vei putea spune nu doar povestea strazii tale, ci si a atator altora…

Aceasta poveste de pe strada mea (mare cat un oras) participa la Concursul LG Electronics Romania, avand ca premiu un televizor LCD LG LH5000 , concurs promovat de Victor Kapra. O invit si pe Just Bride sa participe la acest concurs, cu o poveste pe care deja stiu ca o are :)

Citeste si: