Pasajul Macca – Villacrosse. De la Napoleon la Dambovita.

Daca intamplarea face sa te plimbi pe stradutele din Centrul Vechi al Bucurestiului, poti profita de 5 minute pentru a devia un pic directia dinspre Calea Victoriei taind-o spre strada Eugen Carada (latura stanga a cladirii BNR) prin galeriile Villacrosse-Macca, cel mai cunoscut pasaj bucurestean, sub ale carei lespezi sunt pastrate povesti vechi de vieti demult trecute, dar marcante pentru istoria urbei.

Intrarea dinspre BNR, strada Eugeniu Carada

La final de secol XIX, aici misunau negustori unguri si sarbi, soldati rusi si juni francezi trimisi de familii cu cine stie ce afaceri de incheiat, conite cochete cu insotitoarele lor, cu totii in cautare de petreceri si distractii, in timp ce evrei batrani jucau mahjong si fumau, privind trecatorii. Era practic locul in care hipsterii vremii (jeunesse doree e termenul vremurilor) veneau sa vada si sa fie vazuti. Caci intreaga zona reprezenta cea mai vie si cea mai centrala zona a Bucurestiului. Dar nu fusese intotdeauna asa…

Hanul Campineanului, traducatorul Imparatului si o Marie

Povestea noastra incepe acum 200 de ani, pe la 1812, cand un grec numit Petros Serafim cumpara terenul din marginea urbei de atunci. Acesta cuprindea o gradina si un han, al Campineanului. Cine era Serafim? Doar un dragoman, adica traducator si ghid, pentru unul mic si scund numit Napoleon Bonaparte, in campania din Rusia. Vremuri, deh!

Intors din dezastrul rusesc, Petros n-ar fi ramas in targul desuet numit Bucuresci, ci ar fi continuat spre Constantinopole, daca nu i s-ar fi intersectat drumurile cu o frumoasa bucuresteanca, Maria. Se indragosteste iremediabil de tanara romanca, astfel ca planurile sale se opresc pe plaiurile nostre unde decide sa se si casatoreasca.

Timpul trece, iar acum, ajuns om cu familie de 5 fete, responsabilitate si greutate atat la propriu cat si la figurat, Petros, romanizat intre timp in Petrache, incepe sa faca planuri cu hanul si zona care il inconjura, impartind o parte din el ca zestre pentru fetele sale, iar restul, pentru lichiditati, il vinde pe bani grei unui ungur evreu ajuns si el in targul valah. Acesta isi ridica aici un mic hotel cu cafenea la parter, local ce evident ca ii purta si numele orasului din provenea: ‚Stadt Pesth’. Cladirea se afla fix vizavi de actuala Politie a Capitalei, pe Podul Mogosoaiei (Calea Victoriei).

Intrarea dinspre BNR. In mijloc troneaza o cafenea… egipteana. Renovari succesive si prost facute…

Ei bine, la acest Stadt Pesth va veni mai tarziu crema tineretului bucurestean pentru atmosfera, muzica de cabaret, spectacolele si balurile de pomina! Apropo, de aici a plecat prin 1880 marele Raoul Gunsbourg, viitorul director al Operei din Monte Carlo!

Greci, catalani, evrei unguri si un pasaj in buricul targului

Una dintre fete, Polixenia, se indragosteste de un june catalan sosit in Bucuresti, Xavier Villacrosse pe numele lui, care primeste in 1843 ca zestre la casatorie jumatate din terenul hanului. Xavier face bani multi din cladiri ridicate cu arhitectura zvelta si bogat ornamentata, devenind chiar arhitect sef al Capitalei!

O alta fiica a lui Serafim, casatorita cu negustorul de blanuri grec Mihalache Macca, primeste o alta parte din terenul pe care il regasim astazi intersectat cu Calea Victoriei. Si iata cum, prin aliante ciudate de timpuri si intamplari, ajungem sa datoram o frumoasa parte istorica a Bucurestiului unor povesti de dragoste succesive care au tintuit pe pamanturi bucurestene oameni din toate colturile Europei. Dambovita, apa dulce, cin’ te-o bea… Dar povestea pasajului abia incepe.

Căci timpul a trecut iar pe terenurile acestora edilii Capitalei de la finalul secolului XIX au dorit construirea unui pasaj ca in Paris. Insa pentru asta trebuiau cumparate si demolate doua cladiri: Hanul Villacrosse si Hotelul Pesht. Hanul a fost demolat, insa proprietarii hotelului au refuzat sa vanda cladirea, ramasa si azi intre cele doua pasaje, asa ca s-a adoptat solutia aceasta in potcoava, cu doua ramuri care se unesc la iesire, flancate de magazine si cafenele si legand Calea Victoriei de Strada Lipscani.

In fundal, cladirea unde era Hotelul Pesht, spre Calea Victoriei. Se vede diferenta de stil

Cele doua pasaje ce ne amintesc de numele ginerilor frumoasei bucurestence care a vrajit ghidul lui Napoleon Bonaparte au fost inaugurate in 1891 si au fost gandite dupa modelul pasajelor urbane care existau in marile capitale ale Europei. Arhitectul lor a fost Felix Xenopol, caci saracul Villacrosse murise intre timp (nu inainte de a ne lasa, printre altele, planurile cladirii vechiului Teatru National, al carui fronton refacut il puteti admira langa Palatul Telefoanelor).

Contrar parerii populare, nu Villacrosse a desenat pasajul, ci un un grec, Xenopol

Ca un fel de mostenire a viziunii flamboaiante a catalanului devenit arhitect-sef, cladirile din pasaj sunt prevazute cu orgamente din stuc iar acoperisul este din vitralii, care dau o lumina calda, placuta.

Basoreliefuri tipice finalului de secol XIX

Apropo, cand iesi spre BNR dai in strada Eugeniu Carada, care nu doar ca a fost unul dintre artizanii Unirii din 1859 si un mare publicist al vremii, dar a fost si bun prieten al lui I.C. Bratianu, calitate in care a finantat aducerea monarhiei in Romania, precum si razboiul de Independenta, pregatind cu bani si eforturi legale si eliberarea romanilor din Transilvania! A, si ne-a scris si o buna parte din prima noastra Constitutie…

Pasajul Villacrosse in 2013

As vrea sa pot spune ca plimbarea prin pasajul Villacrosse-Macca de astazi iti transmite emotii si te transfera in vechea lume bucuresteana a anilor 1800, cu iz frantuzit si oriental, impanzita de evrei, unguri, spanioli, nemti, francezi, italieni, oameni iubitori de aventura, iremediabil indragostiti de controversatul Bucuresti de pe Podul Mogosoaiei si de frumoasele fete ale acestor plaiuri. As vrea…

Cu putin noroc, poate aici vom avea doar cafenele…

Insa din pacate proprietarii si chiriasii acestor spatii nu au reusit catusi de putin sa inteleaga filosofia si istoria cladirilor si stradutelor, asociind tocaria veche de stuc cu atmosfera de-a dreptul marocana, cu afise tipatoare si mobilier de rachita, termopane si neoane, o lume a fumului de narghilea cu o Coca-Cola gratuita langa, cu baruri de karaoke si cafenele orientale si chinezesti, cladirile celor 2 pasaje fiind complet ignorate si lasate la indemana sau neindemana privitorului mai mult sau mai putin talentat observator.

Intrarea dinspre Calea Victoriei. In dreapta, plan apropiat, se afla fostul hotel Stadt Pesht

Insa iti poti propune, asa cum am facut-o si noi, sa rezisti atmosferei pestrite a pasajului Villacrosse-Macca de astazi, sa te burdusesti cu frumoasele lui povesti si, cu ele la bagaj, sa te arunci in privirea cochetelor cladiri si sa te bucuri de frumusetea lor in varsta si de incapatanarea de a exista. Doar au sange de greci, evrei unguri, catalani si romani in vene!

Citeste si:

4 Responses to Pasajul Macca – Villacrosse. De la Napoleon la Dambovita.

  1. Nu e cu nimic mai prejos, arhitectural vorbind, decat alte pasaje comerciale asemanatoare, vazute prin lume. Pozele sunt foarte frumoase.

  2. xplorio says:

    da, intr-adevar, daca s-ar reusi scoaterea arhitecturii in evidenta, ce grozavie ar iesi!
    multumiri pentru aprecieri, coplesitoare ca de obicei :*

  3. infit says:

    arhitectura e grozava, pacat ca nu e intretinuta! ar trebui bagata o lege, cine vrea sa renoveze sau sa faca modificari, sa le faca fara sa bage reclame de prost gust care nu au nici o legatura cu arhitectura!

  4. Pingback: Centrul Vechi al Bucurestiului in povesti | Xplorio

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close