Manastirea Caldarusani, un loc rupt de lume
…… la numai 40 km de Bucuresti
Afara, soare si zapuseala. Iti vine sa iti iei campii si sa fugi din Bucuresti cat vezi cu ochii sau cat de repede te duce masina. Dar nu poti, caci e mijlocul saptamanii si trebuie sa zburzi catre serviciu. Ufff … Dar nu vine el, weekendul? AMR 3 zile si gata. La revedere Bucuresti aglomerat si plin de praf.
Pana atunci insa trebuie sa te pregatesti. Macar moral si rutier
Iti pui in browser o portie de Google, un varf de “obiective turistice apropiere bucuresti” si un praf de “search”. Daca nu iti iese reteta din prima, atunci mai umbla putin pe la al doilea ingredient pana dai de Manastirea Caldarusani, manastirea din padurea cu acelasi nume. Cauta o harta si incepe sa iti faci traseul. Pune mana pe telefon si mai invita cativa prieteni, de suflet. Sfat: nu va duceti in grupuri mari. Esentele tari se tin in recipiente mici. Veti vedea de ce spun asta.
La Manastirea Caldarusani se ajunge usor din Bucuresti, luand-o pe DN 1 (sau E60 pe harta). Sunt doua trasee pe care se poate merge. Primul, pe care ar fi bine sa nu-l ratezi este prin Balotesti. Cum intri in Balotesti, de pe DN1 faci dreapta si te indrepti catre Moara Vlasiei. Al doilea traseu este prin Snagov dar ocolesti mult si, in plus, la un moment dat drumul este atat de rupt incat nu poti circula decat cu maximum viteza a doua si cu ceva talent de pilot de curse cu multe obstacole. Probabil ca drumul nu a vazut cum arata un asfalt nou in ultimii 17 ani. Daca totusi nimeriti pe al doilea traseu, veti ferici macar pasagerii care vor avea de cascat ochii la cateva satuce foarte pitoresti si, in final un drum care taie drept in doua o padurice extrem de … romantica.
O data ajunsi in preajma obiectivului veti avea de parcurs un drum, prin interiorul domeniilor Caldarusani, care duce direct la manastire. Gata, ai ajuns. Te dai jos de la volan, debarci si pasagerii, asta in cazul in care nu au tasnit ei de buna voie multumiti ca au scapat, in sfarsit, de teribilul sofer. Peisajul e superb si uiti ca afara sunt peste 30 de grade iar in Bucurestiul din care tocmai ai evadat e zapuseala si aglomeratie.
Putina istorie acum. Manastirea a fost fondata de catre domnitorul Matei Basarab iar construirea sa a fost finalizata prin octombrie 1638, dupa cum arata vechile hrisoave. Se mai spune ca pe locul unde este acum manastirea au fost odata Codrii Vlasiei. Manastirea are si un muzeu in care se afla o bogata colectie de arta medievala, carti si icoane vechi. Nu l-am vizitat pentru ca am preferat peisajul si linistea din afara manastirii.
Caldarusani este inconjurata de ape. In dreapta manastirii este o carare pe unde poti cobori chiar pe malul lacului. De acolo, printre salcii si stuf se vede malul celalalt al lacului si, din loc in loc, alti amatori de natura veniti sa pescuiasca sau sa faca un gratar.
Daca te mana curiozitatea, poti da ocol manastirii si vei descoperi un cimitir in care se afla o mica bisericuta foarte interesanta, marginit de o gramada de salcami care miros fantastic daca te afli pe acolo in perioada in care ei infloresc.
Langa manastire se afla o mica padurice cu copacii plantati destul de rar incat sa poti citit o carte stand tolaniti pe o patura, la umbra lor. In linistea de acolo, chiar si veveritele se simt ca acasa si umbla in voie printre copaci, in cautare de ghinde sau alte cele de rontait. Daca stai nemiscat si ai un zoom suficient de mare chiar poti sa le fotografiezi.
Pescuitul e interzis de pe domeniile manastirii. Cel putin pentru turisti. Dar daca ai chef doar de o plimbare si de zacut pur si simplu intr-un aer foarte curat, departe de traficul aglomerat din Bucuresti, atunci drumul pana la manastire merita cu varf si indesat. Noi ne-am intors cu bateriile reincarcate desi nu am stat acolo decat cateva ore.
Insemnare de Iuliana Butuc-Cerchez.
Citeste si:
- None Found
| Print article | This entry was posted by xplorio on April 14, 2008 at 12:52 pm, and is filed under Drumuri de 1 zi, Romania. Follow any responses to this post through RSS 2.0. You can leave a response or trackback from your own site. |







about 3 years ago
Manastirea Caldarusani este locul in care chiar simt lumea e mai buna ,cerul mai senin si Dumnezeu mai aproape…Ce mirare ca e……!
about 1 year ago
DE MULTI ANI MERG LA FRUMOASA MANASTIRE CALDARUSANI SI CU MULTA INTRISTARE VAD LIPSA DE IMPLICARE SI APROPE LIPSA SPIRITULUI GOSPODARESC A CALUGARILOR DIN ACEASTA OBSTE ,IN FRUNTE CU STARETUL EI ,LAVRENTIE.
PICTURILE DIN INTERIORUL BISERICII SE DETERIOREAZA PE ZI CE TRECE,ACUM LE ADMIR DIN FOTOGRAFIILE PE CARE LE-AM FACUT CU 7-8 ANI IN URMA.
SE SIMTE O NEPASARE SPRE LENE SI INDIFERENTA DIN PARTEA STARETULUI LAVRENTIE ,O SOMNOLENTA DELOC BENEFICA ACESTUI FRUMOS LOCAS ,MONUMENT ISTORIC DE PESTE 300 DE ANI .
AM VAZUT LA ALTE MANASTIRI STARETI CARE SE IMPLICA ATAT DE MULT IN BUNUL MERS AL CELOR NECESARE SI TREBUINCIOASE MANASTIRII INCAT CHIAR PERSONAL CARA MATERIALE DE CONSTRUCTIE,VOPSESTE,PLANTEAZA FLORI SI POMI FRUCTIFERI SI TOTUL ARATA FRUMOS,INGRIJIT SI CU DRAG VIN OAMENII SI SE ROAGA DAR SI ADMIRA RODUL MUNCII LOR .
CONSIDER CA PATRIARHUL DANIEL TREBUIE SA FIE INFORMAT MAI BINE DESPRE SITUATIA MANASTIRII CALDARUSANI SI,PANA NU SE DETERIOREAZA CHIAR TOT, SA IA MASURILE URGENTE SI NECESARE SALVARII SI REVIGORARII MANASTIRII CALDARUSANI CHIAR CU PRETUL SCHIMBARII STARETULUI LAVRENTIE.
DACA ACEST LUCRU NU SE INTAMPLA, CINEVA SE VA FACE VINOVAT DE DISTRUGEREA ACESTEI MANASTIRI IAR PLATA ,CA SI PRETUL VA FI MARE.
DUMNEZEU NU RAMANE DATOR !
DOAMNE AJUTA !
about 9 months ago
Manastirea Caldarusani cea mai frumoasa manastire pentru mine inseamna foarte mult,acolo ma simt foarte bine,liniste in suflet dumnezeu sa binecuvanteze acest cult!