Aflasem intamplator de Cheile Rametului si de accesul putin mai aventuros si mai solicitant decat altele. Insa nici pe departe nu m-am asteptat sa ma surprinda cu atata frumusete neatinsa de ‘civilizatia’ iresponsabila.

Dai de ele mergand cu masina pana la intrarea intr-o asezare plina de case de vacanta cochete, o relaxare pentru priviri. Foarte interesant cum oamenii din partea locului au in sange turismul, intr-o zona care pana acum cativa ani ducea lipsa de asa ceva.

Un astfel de traseu, cu tot cu opriri, nu iti rapeste mai mult de trei ore. Cel mai usor se ajunge la Cheile Rimetului dinspre Teius, pe drumul asfaltat in excelenta stare DJ 750C, pe care il urmezi pana la Manastirea Ramet. De aici o tii tot inainte, nu o iei spre stanga, si intri pe drumul forestier.

Pe acesta vei merge cale de cateva minute, in principiu cu orice fel de masina, insa cu ceva atentie. Cel mai indicat este ca masina sa fie lasata mai departe de intrarea in Chei, langa vile, pentru a pastra cat de cat nealterata natura. In plus, daca recent a plouat, sansele de a te impotmoli sunt suficient de mari.

Se intra in Chei pe o poteca ce insoteste firul raului Geaogiu cu un traseu de ’incalzire’, dupa care esti blocat de peretii stancosi ce strajuiesc amenintatori Cheile. De aici inainte, inaintarea se face pe niste manere metalice ancorate pe perete, iar senzatia de mic alpinist este eclipsata poate doar de splendoarea desfasurata continuu in jurul ochilor.

Partea cu micul alpinist este de mic-foarte mic, ca sa nu se supere pe noi iubitorii sportului, orice om cu o conditie fizica cat de cat decenta fiind in stare sa parcurga Cheile pana la cel mai interesant punct al lor.

Dupa aventura pe stanci ce dureaza vreo doua sute de metri, cu opriri si extaz necontenit, Cheile Rimetului iti prezinta un al doilea obstacol, pentru multi, ultim: o arcada de calcar inalta de 8 metri, care marcheaza inceputul parcurgerii traseului prin albia apei. Acest din urma traseu se adreseaza mai ales temerarilor bine echipati, sau dispusi sa o ia la picior prin apa in sus.

Mai exista insa o alta poteca ce ocoleste traseul prin apa, parcurgand Brana Caprei, cu traseu suspendat deasupra apei la 100 metri si cu privelisti cel putin la fel de impresionante. Dureaza aproximativ o ora, oferindu-ti o zona absolut pitoreasca.

Imediat dupa iesirea din Cheile Rimetului apare si o asezare izolata, aproape parasita. Satul, locuit candva de peste 60 de familii, a suferit in timp exodul. In prezent nu mai este locuit decat de 3 familii ce-ti dau impresia transportarii in secolul XIX. Daca aceasta asezare ar fi existat in oricare alta tara iubitoare de turism, in mod cert ar fi devenit un muzeu etnografic in aer liber, unde cele cateva familii ramase ar fi avut responsabilitatea pastrarii sale nealterate, oferind servicii turistice contra cost. Asa, mana de oameni ramasa traieste sub pragul subzistentei, oferind ospitalitate de multe ori gratuita.

Noi am plecat de aici spre Rosia Montana, prin drumul care leaga Alba Iulia de Abrud, pentru a ne continua aventura cu Koleos. Abia asteptam insa sa ne intoarcem pentru a parcurge acelasi drum linistiti, cale de o zi, direct prin satele motilor din aceasta zona.

Pentru ca am scris pe larg pe celalalt blog despre Rosia Montana, aici ne vom margini doar la a lasa imaginile sa vorbeasca de la sine. Un sat care poate fi inviat doar cu un foarte mic efort, dar care e lasat sa se sufoce din cauza unor interese financiare foarte mari.

Un sat care te farmeca instantaneu daca ajungi aici intr-o dupa-amiaza linistita, departe de zgomotul festivalurilor hippie. Un sat aflat in inima zonei in care s-a nascut poporul asta. Si un sat inconjurat de niste munti amenintati de prea multa lacomie.

Ajungi la Rosia Montana foarte usor, pe drumul dinspre Alba Iulia prin Zlatna, cu zone de o frumusete aparte. Asfaltul pe DN 74 e bun pana la Zlatna, mai putin bun intre Zlatna si Abrud (dar practicabil), si foarte bun de la Abrud spre Rosia. Din Abrud ai asfalt bun spre Campeni, macadam pe drumul DN 1R spre Belis si Huedin si asfalt prost spre Stei si Oradea, pe DN 75.

Cazare in Rosia Montana nu prea poti gasi, desi poti intreba la magazinul din centrul vechi, pentru ca dezvoltarea turistica e interzisa de autoritatile convinse de aurul canadian care ar urma sa pice din cer. Interesant, nu?

Ce poti vedea in Rosia Montana. Strict in localitate poti admira arhitectura caselor minerilor de alta data, majoritatea bogati si mandri de meseria lor. Te poti plimba pe stradutele in panta, batute cu piatra de rau si poti sa admiri valea de sus. Ai acces la un muzeu al mineritului, la Minele Romane, la cetatea Alburnus Maior si la frumusetile muntilor dimprejur, inclusiv piatra Despicata si piatra Corbului, monumente ale naturii. Poti vedea, cu un ghid, si urmarile mineritului excesiv, inca nesterse de autoritatile responsabile pe motiv ca le vor estompa canadienii.

Daca te-ai caza aici ai avea la indemana pestera Scarisoara, pestera Ursilor, cetatile Ponorului si restul platourilor carstice din Parcul National Apuseni, Abrudul, cheile Rametului, cheile Galditei, iar daca ai un SUV, chiar si satele motilor, de un autentic de neintalnit in alta parte. Toate intr-un areal cu o raza de circa 30 de kilometri cu centrul in Rosia Montana. Mai pui inca 20 de km si ai acces la cetatea Bologa, la Alba Iulia, la Cheile Valisoarei, la superba comuna Rimetea, ca sa nu mai vorbim de zona din sudul Abrudului, mai putin cunoscuta.

In fine… am zis ca las imaginile sa vorbeasca. Asadar, galeria foto dupa salt:

Daca vreti sa stiti mai multe despre ce puteti vizita in si prin jurul localitatii, cititi descrierea exceptionala facuta istoriei Rosiei Montane.

Iata prima parte dintr-un triptic . Alegeti 720p si fullscreen pentru efect.

La mai putin de o ora de mers de la Cluj, ai langa Huedin o cetate ca-n romanele lui Jules Verne. Sufocata de vegetatia salbatica si ignorata de majoritatea romanilor, cetatea Bologa sta cocotata si astazi pe o culme greu accesibila, de unde poti cuprinde cu privirea vaile inconjuratoare. Greu de crezut privind zidurile acoperite de iedera, insa Bologa e una dintre acele cetati care chiar au simtit ce inseamna razboiul. Unde mai pui ca i-a apartinut la un moment dat lui Mircea cel Batran, aflat la sute de kilometri mai la sud?!

Dealul respectiv era predestinat locurilor intarite. Bologa (numele feudal este de Sebesvar) a fost ridicata de altfel pe langa ruinele unui castru roman care servise drept garnizoana in perioada secolelor I-II e.n. Mentionata documentar inca din 1304, fortareata i-a apartinut lui Sigismund de Luxemburg si era locul in care se refugiau localnicii in timpul invaziilor.

Mai tarziu, Sigismund a donat-o, impreuna cu Castelul Bran, lui Mircea cel Batran, dupa semnarea tratatului de alianta impotriva imperiului Otoman, in jurul anului 1395. Din cetate se putea supraveghea traficul de marfuri din zona, chestie care a prins de minune in urma cuceririi Oradiei de catre turci, moment in care cetatea a inceput sa impiedice colectarea taxelor in zona.

Culmea e ca nu turcii au distrus-o, desi au avut un ordin in acest sens, ci, secole mai tarziu, chiar lobonții, adica niste neispraviti care au luptat pentru mentinerea Imperiului Habsburgic intr-o vreme in care populatia se revolta contra Imperiului. C’est la vie…

Accesul la cetatea Bologa se face usor, din drumul national dinspre Huedin, pe un drum asfaltat. Odata ajunsi in sat, fiti cu ochii pe partea stanga, caci veti vedea un indicator spre cetate. E bine sa lasati masina exact langa semnul care indica urcusul spre cetate, caci nu poate fi urcat motorizat. De aici o luati la pas cale de vreo 200 de metri, iar in doar cateva minune veti dobandi senzatii de exploratori ai ruinelor amazoniene. Aceasta pentru ca zidurile si turnul sunt complet acoperite de tufe si iedera, iar de multe ori veti fi nevoiti sa le dati la o parte sau sa va ghemuiti pe sub ele. Atentie la urzici!

Cetatea se afla pe un deal, iar poteca care in mod normal te va conduce spre padure va avea o intrerupere la un moment dat, cu o carare ce duce printr-o mica liziera. Cu atat mai surprinzator apar ruinele cetatii cu cat aceasta, initial, nu te lasa sa vezi decat un turn vechi si atat. Va trebui sa fii ceva mai perseverent si sa nu te multumesti cu ce iti izbeste ochiul, intrucat batrana Bologa are multe de aratat!

Asadar, pe langa zidul turnului, la dreapta, incearca sa explorezi un pic mai mult pana vei gasi mici potecute ce te vor conduce in incinta cetatii. Deloc mica, cetatea trebuie sa fi fost impresionanta vazuta din interior, insa acum e foarte greu sa-ti dai seama exact de dimensiunile sale pentru ca, repet, practic intri intr-o mare verde.

Panoramele care ti se dezvaluie printre ochiurile de zid catre vale graiesc despre valoarea strategica pe care, candva, a avut-o cetatea. Azi ea este insa inconjurata de copaci falnici si batrani care parca incearca sa puna si ei o vorba buna unui asa vestigiu lasat uitarii. Apropo, in sat puteti vizita si o moara cu apa aflata inca in functiune! (valtoarea)

Cea mai mare comoara a locului sunt insa oamenii, dupa cat se pare descendenti indepartati ai unor oieri din Patros, revendicandu-si insa mandri statutul lor de moți si rostitori ai unei limbi dulci cu regionalisme descendente clar direct din latina. Sunt poate cei mai caldurosi si ospitalieri oameni cunoscuti de noi in ultimul timp, caci dupa ce ca ne-au scos cu masina din rapa in care intrasem incercand sa urcam pe roti catre cetate, ne-au mai imbiat si la o slana cu ceapa si la un pahar de vorba, desi le eram complet necunoscuti.

Ajunsi pe inserat, in cadrul celei de-a treia zi a aventurii noastre cu un Koleos prin coclaurii Romaniei, n-am avut cea mai buna lumina sa facem poze in jungla din cetate, plecand insa de aici cu inima si cu burtile pline. Daca insa aveti drum prin zona Clujului sau Huedinului, musai faceti o oprire si aici. Merita!

Vom reveni si cu un clip video, imediat ce ii dam de cap.

Accesul la Sarmizegetusa (Sarmisegetuza in pronuntia obisnuita de astazi a romanilor, insa dacii aveau alta parere, precum si alta limba) se face destul de usor, cu orice fel de masina, insa e preferabil sa ai un SUV sau o masina cu garda inalta. Pe ultima portiune din drum, de altfel, masinile cu garda normala vor avea mari dificultati.

Noi am apucat-o dinspre Orastie, pe drumul care merge spre Costesti. In Orastie exista indicatoare destule si mari care iti indica pe unde sa o iei. Apoi drumul, cu un asfalt foarte bun, incepe sa urce spre Costesti, printr-o zona cu un peisaj care iti da o stare instantanee de exultare. De la Costesti incepe madacamul, pe un drum neasfaltat aflat in stare destul de buna.

Cu Koku n-am avut niciun fel de probleme in a rula cu 60-70km/h insa daca mergeti cu o masina normala va trebui sa va deplasati atent, sunt si zone cu gropi sau sleauri. Drumul e practicabil pe orice vreme, inclusiv in partea sa montana, unde ar fi bine totusi sa nu va prinda ploaia cu cauciucuri de vara.

Sarmizegetusa, cetatea dacilor din padurea fermecata

Drumul in padure pana la cetate a fost de departe cel mai impresionant, pentru ca e strajuit de copaci seculari extrem de inalti, de o maiestuozitate absolut regala. Desi nu sunem catusi de putin impresionabili in general, zona are un aer aparte, aproape magic: pamantul straluceste datorita miilor de fluturasi de mica, trunchiurile acoperite de muschi iti arata ca acei copaci traiau si acum sute de ani iar cararea care coboara pe langa drumul pavat de daci iti infatiseaza in fata ochilor un sanctuar care daca ar fi pus in valoare ar fi la fel de important si de cunoscut in lume pe cat este Stonehenge astazi.

Zona era impanzita de yoghini, insa oricat de enervanta e treaba asta (mai ales faptul ca au campat intre vestigii), e singurul vector prin care aceasta zona devine cunoscuta. Daca la aura de mister se adauga legendele scornite si promovate tot de acestia (nu sunt doar romani), cu atat mai bine, poate asa afla si restul lumii de minunea din muntii Gradistei.

Impresionant este si faptul ca, desi exista zeci de speculatii care mai de care mai savante, despre vechii daci si rolul cladirilor din zona nu se pot spune cu siguranta destul de multe lucruri. E foarte ciudat ca romanii au ales sa distruga religia dacilor, avand in vedere ca in general erau mai mult decat toleranti cu credintele popoarelor cucerite. Oare de ce cultul dac a disparut atat de rapid, in timp ce galii si-au pastrat, cel putin o vreme, druizii, chiar si sub ocupatie romana?

Magic, ne-magic, ideea e ca locul in sine te cutremura. Acum mai bine de 2000 de ani dacii aveau sistem de canalizare, drumuri pavate, calendar solar si astronomic si un sistem economic suficient de avansat incat sa-si care piatra de la zeci de kilometri departare si sa sculpteze in andezit. Popor misterios, ale carui ramasite genetice nu le veti intalni aici, ci abia in Tara Motilor, care a ramas semnificativ mai izolata decat aceste meleaguri.

Pe cand un film despre Daci, facut cu americanii, care sa popularizeze zona asa cum o merita?

Apropo de turism, se poate campa in zona, dar va rog eu, indiferent in ce zeitate credeti, binevoiti sa campati mai jos, spre vale, dar mai ales sa va luati gunoaiele cu voi. Zeus, Khrisna, ba chiar mai marele Buddha se supara rau de tot daca lasati gunoaie in natura. Valabil si pentru Zalmoxes!

Pentru ca noi am vizitat Sarmizegetusa ca parte a unui circuit spre Muntii Apuseni, am apucat-o apoi spre nord. Spre Huedin am ales calea mai lunga si mai sigura, cu marcaj de drum national, DN 1R. Au fost 80 de kilometri de drum forestier, facuti noaptea in padure in 2 ore si ceva. Nu mai recomand nimic, cine aude sa inteleaga. Odata ajunsi la Huedin, drumul devine astfaltat si o incantare, mai ales dupa unul forestier interminabil. Am ajuns in jurul lui 12 noaptea la Remeti, unde gazda de la Casa Gornicului ne-a asteptat pentru a ne preda cheile.

Camerele sunt placute, cu mobilier rustic de bun gust, iar imprejurimile de vis. Nu va pot spune decat atat: curtea urca in munte, intr-o padure deasa, iar imprejurimile de un verde nebun te lasa fara grai. Ma duc sa miros aerul, sa simt soarele de munte si sa mananc in foisor.

Iacata visul pe lista de ‚aproape bifate’ , caruia i-am rezervat o saptamana si ceva de coclauri. Suntem in pregatiri, iar in plus ne vom lua si niscai provizii la noi pentru a nu mai avea surpriza anului trecut, cand ajunsi in Maramures am ramas infometati.

Unul din visele noastre pe anul asta a fost sa mergem pe Transalpina si sa batem la picior locurile salbatice ale Apusenilor.

Iacata visul pe lista de ‚aproape bifate’ , caruia i-am rezervat o saptamana si ceva de coclauri. Suntem in pregatiri, iar in plus ne vom lua si niscai provizii la noi pentru a nu mai avea surpriza anului trecut, cand ajunsi in Maramures am ramas infometati.

Singurul mare minus ar fi faptul ca nu mai avem decat echipamentul de munte, in schimb am ramas fara picioare si alte piese de rezistenta… Suntem dotati insa cu un Renault Koleos, pe care il va astepta un adevarat test de anduranta pe muntii Apuseni, apoi chiar pe culmile Carpatilor Meridionali. Hmm, trebuie sa ii gasesc un nume. Koku ar fi bine? Doar vom fi ditamai prietenii pe o asa bucata de drum!

Traseul?

Bucuresti – Pitesti – Ramnicu Valcea – Tg.Jiu – Petrosani – Orastie – Zlatna – Huedin – Remeti – Valea Iadului – Beius – Parcul Natural Apuseni – Campeni – Rosia Montana – Cheile Rametului – Rosia de Secas – Rasinari – Poiana Sibiului – Capalna – Ranca – Transalpina – Strategica si zonele alaturate – Polovragi – Bucuresti.

Desi harta e invadata de marcaje pentru opriri, vom pune accentul pe zonele mai degraba salbatice, cu mai putine opriri la monumente istorice. Vor fi si dintre ele cate ceva: cetatile dacice, biata Rosia Montana pe seama careia se tot dezbat mult discutate planuri, Capalna…

Insa punctele de rezistenta raman doua: drumurile de tara din Apuseni, pe care le vom parcurge pentru a vizita atat Parcul National Apuseni, unde vom vedea, uneori la pas, Cetatile Ponorului, Pestera Ursilor si Ghetarul Focul Viu, Cetatea Radesei, Cascada Moara Dracului (vom incerca si Valea Iadului – ca sa experimentam intreaga senzatie), Platoul Carstic Lumea Pierduta si multe altele. Toate acestea probabil se vor mai schimba pe parcurs. Bocancii sa ne tina, ca in rest…

Al doilea tur important este in zona Transalpinei. Ne vom stabili cartierul general la Ranca, de unde vom pleca timp de cateva zile in mai multe directii: Cheile Gilortului, Strategica, Cheile Latoritei, Cheile Oltetului, Pestera Polovragi, Pestera Muierii etc.

Ne-am rezervat si vreo 3 pensiuni, cu siteuri promitatoare – o sa vi le aratam si voua imediat cum ajungem la fiecare dintre ele.

Avem ceva emotii cu starea drumurilor din zona in caz ca ploua torential, insa de-aia am luat la munca un SUV, nu? In rest, sub un soare atotputernic, se pare ca o sa fie o luna de neuitat! Aventura incepe de maine, speram sa putem actualiza jurnalul in fiecare zi. Pasionatii de masini pot citi strict despre cum s-a comportat masina pe sectiunea speciala din drive-test.ro, site-ul frate al acestui blog de turism.

Vamos!

Brief Moment from Marco Aslan on Vimeo.

Mare scandal mare: brandul de tara, proaspat lansat, nu e pe placul nimanui. Advertiserii stramba din nas la “Explore the Carpathian Garden”, designerii arata cu degetul la frunza din logo care este luata de pe un site de vectoriale stock (pentru neinitiati: nu e desenata de graficienii “marei firme de brand” care a castigat licitatia de 900.000 de euro, ci e cumparata cu 250 de dolari de la un site de la care au mai cumparat – aceeasi frunza – si multi altii). In fine, mai cutremurator, un ‘intreprinzator’ s-a grabit si a inregistrat domeniul carpathiangarden.com, altul inregistrand explorethecarpathiangarden.com.

Cei de la Hotnews s-au grabit si ei sa inregistreze alte domenii similare, toata lumea aratand cu degetul catre incompetenta ministrului de resort si a “marii firme de brand” care s-a ocupat de acest proces. Care, pe buna dreptate, trebuiau sa inregistreze cel putin 7-8 domenii ce folosesc noul brand de tara, ca un lucru elementar. Ei declara ca au facut-o, ceea ce e si mai grav.

In fine. Brandul de tara nu se rezuma la un logo, fie el si facut din elemente stock (in contract si comunicate se afirma ca e din ‘elemente originale’?!). Si nici la o lozinca mai mult sau mai putin inspirata (aici sunt de acord cu zoso, “Old country, new emotions”, care era pe lista, ar fi fost mult mai bun). Strategia de implementare a costat aproape un milion de euro, implementarea propriu-zisa va costa 73 de milioane. Si aici e de fapt problema.

Intreg procesul de alegere a motto-ului si a logo-ului pune sub semnul intrebarii tot restul strategiei de implementare. Daca s-au purtat atat de neprofesionist in cele doua lucruri usoare ale procesului de branding, cat de buna mai e strategia? Asta una. Dar mai sunt si altele.

Daca noi insine nu avem incredere in acest brand facut la repezeala (dar pe bani multi), oare la ce ne vor folosi 73 de milioane de euro aruncate pe sustinerea lui? Daca ministrul de resort (ce se ocupa si de dezvoltarea regionala) vrea sa promoveze destinatiile turistice dar nu face rost de bani pentru o minima infrastructura ca sa ajungi la aceste destinatii, ce rost mai are? Daca monumentele arhitectonice, monumentele istorice, cetatile si celelalte lucruri cu adevarat interesante din Romania se afla intr-o stare jalnica din lipsa de fonduri, ce folos sa le pui o mare lozinca deasupra?

Cu 70 de milioane de euro renovezi linistit 10-15 cetati iar cu cele 3 milioane ramase le poti promova sub forma de unul sau doua circuite. Dar, asa cum sunt acuma, intr-o paragina de nedescris, de ce s-ar obosi cineva sa le viziteze, si daca le-ar vizita, ce ar avea de vazut? Si daca ar vedea ceva, cu ce ar profita statul de pe urma asta?

Noi n-avem placute care sa-ti explice ce vezi la o cetate, n-avem indicatoare care sa te duca la cetatea respectiva, n-avem ghizi, n-avem drumuri, n-avem locuri amenajate pentru artizanii locali (nu, bazarele cu turcisme si chinezisme nu se pun), dar avem 70 de milioane de euro de tocat pe lozinci?

Marea problema a brandului de tara nu este asadar nici logo-ul, nici motto-ul si nici marea strategie de comunicare catre mari si tari a minunatei gradini carpatine. Ci este faptul ca, odata ajuns aici, turistul strain nu reuseste sa vada frumusetea acestei tari decat daca are o tona de rabdare si foarte mult noroc. Iar banii aia multi vor fi tocati pe nimic, avand drept rezultat nimic. Initiativele private facute cu de 40 de ori mai putini bani sunt cu mult mai eficiente decat magaoaiele guvernamentale care nu duc nicaieri.

De fapt, strategia adoptata arata ca publicul tinta relevat de minister este “calatorul cu discernamant”, cel care e dispus sa treaca peste toate obstacolele unei infrastructuri lipsa doar pentru a se bucura de teritorii virgine. Daca asa stau lucrurile, e de rau, caci acest calator – printre care ne numaram si noi - nu reprezinta o masa critica suficienta pentru o industrie de turism. Oricat ne repugna turismul de masa si oricate carari exploram aici pe Xplorio, ideea de baza a strategiei de tara nu e promovarea acesteia catre cele cateva mii de turisti cu discernamant, ci catre zecile de milioane de turisti normali, cu portofele normale.

Ma rog, turismul romanesc va merge inainte, cu sau fara ajutorul nepretuit al guvernantilor.

Pana atunci, am pierdut noul brand de tara. Il declar nul.

Ps. o analiza coerenta o face Bradut pe blogul sau. Iar documentul in sine despre brandingul de tara (documentul-cadru) il puteti vedea la Petreanu.

Luncile Prigoanei from George Man on Vimeo.

RUMANIA

Foarte interesant, cu atat mai mult cu cat documentarul era clar facut de profesionisti din vest.