Drumul vinului valcean – trasee turistice

Cel mai nou circuit turistic de podgorie este DRUMULUI VINULUI VÂLCEAN, cu mai multe variante de trasee, toate foarte apreciate.

Fie că alegeti varianta Prundeni – Drăgăsani – Stefănesti – Voicesti – Lungesti, ori Prundeni – Gusoeni – Ionesti, fie că
optati pentru circuitul Prundeni – Creteni – Mădulari, ori Prundeni – Drăgăsani – Stefănesti – Susani, nu veti fi dezamăgiti.

winecheese

Fiecare variantă de traseu cuprinde o parte din cramele din zonă, unde turiştii pot degusta mai multe soiuri de vin locale produse în podgoria Drăgăsani, dar si o serie de obiective monahale, ori edilitare.

Astfel, în Drăgăsani, turistii pot vizita Casa memorială a scriitorului Gib Mihăescu si Muzeul Viei si Vinului. La Prundeni, poate fi admirată Biserica din satul Bărbuceni, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Nicolae (monument istoric) si Lacul de acumulare Hidroenergetica Zavideni. În comuna Lungesti, poate fi vizitat un superb edificiu monahal, Mânăstirea Mamu, a cărei constructie a început în anul 1695, picturile fiind realizate de celebrii zugravii Pârvu Mutu şi Marin.

Cea mai bună ocazie de a vizita zona este luna octombrie când, anual, în comuna Prundeni, se desfăsoară Festivalul Drumul Vinului Vâlcean.

Turistii care doresc să viziteze zona pot obtine informatii suplimentare accesând www.drumulvinuluivalcean.ro.

regio

Citeste si:

One Response to Drumul vinului valcean – trasee turistice

  1. bogdan says:

    Ce site obosit e ala cu drumulvinuluivalcean.ro pt anul 2013. si mai ales limbajul aproape de lemn in care e scrisa informatia. Traseele alea le-ai luat de undeva de pe site-ul ala sau le-ai propus tu?
    si inca o data, e incredibil cum se pot risipi banii. sa nu scrii nimic despre producatorii de vinuri din zona Dragasani, sa nu spui de unde poti lua un vin specific zonei sau sa faci o degustare de vinuri. pacat ca v-ati asociat cu asa ceva.

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close