Dobrogea sub soare

Dobrogea este acel pamant care, desi locuit din timpuri extrem de vechi de civilizatii remarcabil de avansate, apoi chiar de geto-daci, greci si bizantini, a contat cel mai putin pentru istoria romanilor. Atat de putin incat, atunci cand Rusia tarista ne-a tras teapa imediat dupa Razboiul de Independenta si ne-a oferit-o la schimb cu cele 3 judete din sudul Basarabiei, noi n-am vrut-o. Iar Carol I si Bratianu au acceptat-o doar in ultima instanta, pusi in fata faptului implinit de catre rusi si marile puteri si abia dupa ce oferta rusa scazuse simtitor (am fi avut, printre altele, si Silistra…).

Totusi, cum bine remarca Iorga acum fix 100 de ani, pe cand peregrina prin praful Dobrogei, nicaieri investitiile statului roman nu erau mai mari ca in Dobrogea. Daca ai ochiul format, poti vedea ce a facut statul roman aici in urma cu peste un secol – de la liniile de cale ferata cu lucrari de geniu superbe, la bisericile cladite cu finantare de stat, de la aducerea mocanilor si a aromanilor extrem de harnici (motiv pentru care o sumedenie de sate dobrogene au nume ardelenesti) pana la cladirea a zeci de scoli si aducerea aici a sute de dascali care au scolit o populatie noua, ce inlocuia treptat tatarii si turcii dezradacinati si trimisi peste granita, in sud.

Am hoinarit astazi pe drumurile de carute din Dobrogea, cele aflate la nord de Medgidia, trecand din nou prin Capidava, unde nu s-a schimbat absolut nimic, apoi apucand-o spre manastirea Casian si Cheile Dobrogei. Ca de obicei, Dobrogea te ia prin surprindere: acolo unde pana acum 2 minute vedeai dealuri line si aspect de campie, apare deodata un peisaj de munte, cu munti macinati de milenii asezati frumos intr-un amifteatru natural, umplut de fiinte efemere (aflate la un gratar, desigur).

De aici, te afli la doar jumatate de ora de Vadu, cea mai libera plaja de langa Constanta, acolo unde, spre mirarea mea, abundenta de lume nu a reusit inca sa distruga locul. Poate am avut noroc, insa manelele erau inexistente iar lumea se bucura pur si simplu de o plaja curata si un soare domol de dupa-amiaza, chiar daca apa era prea balacita si plina de meduze pentru a-mi spune ceva.

Cred ca am parcurs azi mai mult de 100 de kilometri exclusiv pe drumuri de carute, uneori chiar drumuri pe care nici carutele nu o mai apuca, atat de mari erau ierburile pe ele. Floarea soarelui e cam arsa de idolul dupa care tot intoarce capul, semn ca aici ploile s-au lasat asteptate, ca de obicei. Peste tot, canale uriase de irigatii lasate in parasire si paduri intregi de scaieti – doar stuful care se unduia in bataia vantului iti dadea semne ca totusi aici este viata si un desert toropit de caldura.

Apropo de vant: mai creste totusi ceva in Dobrogea. Cresc paduri de eoliene. Sunt zeci, sunt sute. Posibil ca la final sa fie cateva mii. Eu sunt mai ecologist de felul meu, insa vederea a sute de eoliene care intunecau orizontul mi-a dat o senzatie cam ciudata – e adevarat ca e energie ‘verde’ insa oare miile de pasari care migreaza spre Delta Dunarii in fiecare an ce parere au?

Daca ai un 4×4, chiar si unul ieftin cum este Duster, merita sa dai o tura hai-hui pe drumurile colbuite din Dobrogea. O sa respiri soare, o sa auzi greieri, o sa mangai cu mana ierburile inalte cat masina si o sa te amuzi scuturand o floarea-soarelui. Dar mai presus de toate o sa simti cat de vechi e locul asta, si cat e de frumos.

V-am zis ca iubesc Dobrogea si ca ma simt aici ca acasa? Oare de ce?…

Maine continuam etapa Dobrogea din Redescopera Romania 2011 cu o expeditie pe grindul lupilor. Uuuuuuuu!

Redescopera Romania este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 si Muzeul National al Taranului Roman

Citeste si:

2 Responses to Dobrogea sub soare

  1. Stefan says:

    Va rog sa incercati sa postati si o harta cu traseul. Ne va ajuta mult pe cei care urmarim acest site, ca ulterior sa putem sa mergem si noi sa vedem aceste locuri minunate. Sunt multe programe care va pot salva hartile din telefon, sau puteti sa adaugati in Google maps traseul si sa postati link-ul. Deasemenea daca se poate sa ziceti foarte pe scurt starea drumului (daca se poate ajunge cu masina sport sau doar 4×4).
    Multumesc mult!
    Stefan

  2. cris says:

    eu cred ca relieful nostru tocmai prin diversitatea lui are un farmec aparte, imi plac muntii verzi, crestele inalte, lacurile, marea dar imi place si relieful desertic toate au o istorie diferita si un iz aparte

Leave a Reply

Please use your real name instead of you company name or keyword spam.