Am vizitat Muzeul Astra din Sibiu in cadrul campaniei Redescopera Romania si am ramas uluit atat de dimensiunile acestuia, cat si de modul extraordinar in care te face sa respiri practic satul romanesc expus aici.

Il voi include, de aceea, direct in topul celor 12 obiective demne de vizitat in Romania, fix langa Salinele Turda. Desi sunt un fan al Muzeului Satului din Bucuresti, trebuie sa spun ca Sibiul ii da clasa, si inca intr-un mare stil! Trebuie sa iti rezervi cel putin 3 ore pentru a te plimba cum se cuvine prin el, insa sfatul meu este sa-ti rezervi cel putin jumatate de zi, pentru ca atmosfera de aici este extrem de relaxanta, imensul parc in care se afla Muzeul fiind o atractie in sine.

Muzeul Satului din Sibiu pe harta

Ajungi foarte usor aici: din centrul Sibiului o iei pe Calea Dumbravii spre Rasinari (directia Paltinis), cale de cativa kilometri, pana vezi pe stanga hotelul Hilton din Sibiu iar pe dreapta gradina zoologica. 100 de metri mai incolo, tot pe dreapta, ai intrarea Muzeului. Daca vii special pentru Muzeu dinspre Valea Oltului, ai un acces mai rapid facand stanga din Talmaciu spre Cisnadie, pe superbul drum care duce la Cisnadioara (ocazie cu care poti face o oprire pentru a vedea si biserica fortificata din Cisnadie). La intalnirea cu Calea Dumbravii, faci dreapta spre Sibiu si in cateva sute de metri ai pe stanga Muzeul.

Muzeul Astra din Sibiu: program si preturi

Muzeul in aer liber se poate vizita vara de Marti pana Duminica intre orele 10-18, iar iarna intre orele 9-17.

Exista insa si o serie de expozitii permanente si temporare, care expun obiecte artizanale din Africa si alte continente, unelte taranesti si altele. Si ele au acelasi program ca expozitia principala.

Pretul unui bilet de intrare: 15 lei pentru adulti, 7.5 lei pentru pensionari, 3.5 lei pentru elevi si studenti. Pentru grupuri organizate mai mari de 20 de persoane, taxa este de 10 lei, iar un insotitor are intrarea gratuita.

Taxa foto este de 5 lei, iar intrarea la Muzeul Emil Sigherus si la Muzeul Civilizatiei Transilvane costa si ea 5 lei (1 leu tarif redus). Pentru mai multe detalii, accesati formidabilul site web al muzeului: http://www.muzeulastra.ro/

Iata si galeria foto cu pricina

Redescopera Romania este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 si Muzeul National al Taranului Roman

Doua dintre atractiile mai putin vizitate ale Dobrogei se afla pe o axa care porneste de la sud de Murfatlar, din lacul de creta, si se termina in nord, cu crestele sterpe ale Muntilor Macinului.

Lacul de creta

Putini sunt cei care, in drumul lor spre mare, fac dreapta din centrul Murfatlarului pentru a vedea – macar 5 minute – un loc dintr-o alta lume.

Locul asta poate fi gasit usor: cum treci de podul peste canalul Dunare-Marea Neagra, intr-o curba la dreapta (cu linie continua, atentie!), se face un drum de tara la stanga, care urca dealurile. Poti deja vedea in stanga ca este vorba de o cariera, aparent de piatra, in realitate de var si creta. Daca apuci pe acel drum, la vreo 200 de metri mai sus poti opri masina si apoi poti cobori pe picioarele proprii pentru a admira privelistea unei alte lumi: o lume de creta, aparent neprielnica oricarei forme de viata si in care s-ar putea filma cu succes o scena de Star Wars.

Lacul de pe fundul carierei iti arata totusi ca esti pe Pamant, iar daca ramai acolo mai mult de 10 minute incepi sa vezi ca zona totusi misuna de viata, tot felul de gaze, soparle si alte vietati minuscule croindu-si drum prin desertul alb incins de soare. Memorabil.

Muntii Macinului

Daca o apuci spre Nord, pe unul dintre traseele dobrogene despre care am mai scris (drumul spre Nazarcea e reparat!), ajungi in comuna Horia, iar de aici incepe un cu totul alt peisaj dobrogean. Muntii Macinului incep sa se inalte tot mai semet de-a dreapta, culmile lor fiind mult mai spectaculoase decat te-ar lasa sa banuiesti inaltimile relativ mici la care se inalta.

Noi am urcat cu Dusterele din Redescopera Romania pana sus, in varf, pe culmea Pricopanului, pe un ‘drum’ accesibil doar masinilor 4×4 cu reductor (sau Dusterului ). Poti urca si cu piciorul insa, doar cu ceva atentie la taratoarele care isi fac veacul pe aici si neaparat cu pantaloni lungi, pentru a te proteja de scaietii si celelalte plante agatatoare, zgarietoare si taietoare care iti pot face harcea-parcea picioarele.

In jos vei vedea cariera de piatra, iar de jur imprejur ai vedere pana hat, departe, spre Braila si toata zona de centru-nord a Dobrogei. Iarasi, niste munti cu un peisaj complet diferit de ce vezi in restul tarii: sterpi, uscati, bolovanosi si numai potriviti pentru o zi cu iz de desert marocan.

E un traseu de o zi care se poate incheia cu succes la Tulcea, unde Xplorio recomanda hotelul Delta, chiar si aripa de trei stele, care este bine dotata, curata si linistita, dar mai ales cu o priveliste superba asupra portului. Daca tot veni vorba de Tulcea, Xplorio mai recomanda si terasa Republica, unde absolut tot ce am comandat a venit repede si a fost delicios. Nu acelasi lucru pot spune despre celebrul La 2 iepurasi, unde mancarea este doar OK si vine cam rece, personalul fiind putin depasit de numarul mare de clienti (altminteri, pentru o masa ieftina si fara pretentii, sau daca nu sunteti un grup mare, puteti opri).

Din Tulcea, evident, incepe Delta. Despre ea am mai vorbit si vom mai face vorbire…

Redescopera Romania este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 si Muzeul National al Taranului Roman

Dobrogea este acel pamant care, desi locuit din timpuri extrem de vechi de civilizatii remarcabil de avansate, apoi chiar de geto-daci, greci si bizantini, a contat cel mai putin pentru istoria romanilor. Atat de putin incat, atunci cand Rusia tarista ne-a tras teapa imediat dupa Razboiul de Independenta si ne-a oferit-o la schimb cu cele 3 judete din sudul Basarabiei, noi n-am vrut-o. Iar Carol I si Bratianu au acceptat-o doar in ultima instanta, pusi in fata faptului implinit de catre rusi si marile puteri si abia dupa ce oferta rusa scazuse simtitor (am fi avut, printre altele, si Silistra…).

Totusi, cum bine remarca Iorga acum fix 100 de ani, pe cand peregrina prin praful Dobrogei, nicaieri investitiile statului roman nu erau mai mari ca in Dobrogea. Daca ai ochiul format, poti vedea ce a facut statul roman aici in urma cu peste un secol – de la liniile de cale ferata cu lucrari de geniu superbe, la bisericile cladite cu finantare de stat, de la aducerea mocanilor si a aromanilor extrem de harnici (motiv pentru care o sumedenie de sate dobrogene au nume ardelenesti) pana la cladirea a zeci de scoli si aducerea aici a sute de dascali care au scolit o populatie noua, ce inlocuia treptat tatarii si turcii dezradacinati si trimisi peste granita, in sud.

Am hoinarit astazi pe drumurile de carute din Dobrogea, cele aflate la nord de Medgidia, trecand din nou prin Capidava, unde nu s-a schimbat absolut nimic, apoi apucand-o spre manastirea Casian si Cheile Dobrogei. Ca de obicei, Dobrogea te ia prin surprindere: acolo unde pana acum 2 minute vedeai dealuri line si aspect de campie, apare deodata un peisaj de munte, cu munti macinati de milenii asezati frumos intr-un amifteatru natural, umplut de fiinte efemere (aflate la un gratar, desigur).

De aici, te afli la doar jumatate de ora de Vadu, cea mai libera plaja de langa Constanta, acolo unde, spre mirarea mea, abundenta de lume nu a reusit inca sa distruga locul. Poate am avut noroc, insa manelele erau inexistente iar lumea se bucura pur si simplu de o plaja curata si un soare domol de dupa-amiaza, chiar daca apa era prea balacita si plina de meduze pentru a-mi spune ceva.

Cred ca am parcurs azi mai mult de 100 de kilometri exclusiv pe drumuri de carute, uneori chiar drumuri pe care nici carutele nu o mai apuca, atat de mari erau ierburile pe ele. Floarea soarelui e cam arsa de idolul dupa care tot intoarce capul, semn ca aici ploile s-au lasat asteptate, ca de obicei. Peste tot, canale uriase de irigatii lasate in parasire si paduri intregi de scaieti – doar stuful care se unduia in bataia vantului iti dadea semne ca totusi aici este viata si un desert toropit de caldura.

Apropo de vant: mai creste totusi ceva in Dobrogea. Cresc paduri de eoliene. Sunt zeci, sunt sute. Posibil ca la final sa fie cateva mii. Eu sunt mai ecologist de felul meu, insa vederea a sute de eoliene care intunecau orizontul mi-a dat o senzatie cam ciudata – e adevarat ca e energie ‘verde’ insa oare miile de pasari care migreaza spre Delta Dunarii in fiecare an ce parere au?

Daca ai un 4×4, chiar si unul ieftin cum este Duster, merita sa dai o tura hai-hui pe drumurile colbuite din Dobrogea. O sa respiri soare, o sa auzi greieri, o sa mangai cu mana ierburile inalte cat masina si o sa te amuzi scuturand o floarea-soarelui. Dar mai presus de toate o sa simti cat de vechi e locul asta, si cat e de frumos.

V-am zis ca iubesc Dobrogea si ca ma simt aici ca acasa? Oare de ce?…

Maine continuam etapa Dobrogea din Redescopera Romania 2011 cu o expeditie pe grindul lupilor. Uuuuuuuu!

Redescopera Romania este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 si Muzeul National al Taranului Roman

Cea mai obositoare zi din toata campania Redescopera Romania a fost, cel putin pentru mine, si cea mai frumoasa: am plecat din Cluj, am facut un popas la Cetatea Bologa de langa Huedin (arata in continuare tot ca o cetate din Indiana Jones, plina de plante agatatoare si urzici), iar apoi am apucat-o pe Valea Draganului, coborand apoi pe serpentinele de deasupra lacului de acumulare Dragan spre celalalt lac, al Lesului.

De aici incepe Valea Iadului, o vale cu un peisaj elvetian dar cu drumuri romanesti. Adica praf. Si pulbere. Cred ca daca nu eram cu Dusterele faceam urgent cale intoarsa, drumul care anul trecut era practicabil fiind acum doar o colectie de gropi de toate dimensiunile. Si e pacat, caci el urca pe langa lacul Les, iesind apoi in zona de pasune montana unde iti vine sa te asezi jos si sa dormi la soare uitand de tot si de toate.

Poti gasi cazare atat in Valea Draganului (de unde o poti lua, la o adica, si cu bicicleta in sus spre Valea Iadului), dar si aici, la capatul lacului de acumulare. Totul e sa ai un 4×4 sau o masina cu pachet de drumuri (foarte) grele.

Apoi drumul urca prin padure, spre Stana de Vale, trecand pe langa cascada Iadolina, poate nu la fel de spectaculoasa ca alte cascade din zona (vezi Valul Miresii de langa Rachitele), insa intr-o padure salbatica ce iti aduce aminte ca esti doar o simpla parte dintr-un intreg mult mai mare.

Noi ne-am continuat itinerariul pe langa statiunea montana si am fugit catre Pestera Ursilor si apoi Pestera Scarisoara, vazute la capatul a sute de serpentine pe asfalt aproximativ si a ore de condus. Sfat (l-am mai dat, dar il repet) cand vine vorba de Apuseni, indiferent ca e vorba de masivele nordice sau de cele sudice, e bine sa iti rezervi timp din plin pentru trasee care au chiar si relativ putini kilometri. 1 zi e insuficienta pentru a vedea toate atractiile acestor munti.

Iata si pozele din aventura noastra inceputa la ora 9 dimineata si incheiata la 1 noaptea…

Redescopera Romania este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 si Muzeul National al Taranului Roman

Cum urmezi drumul care merge de-a lungul Dunarii, imediat dupa izvoarele sale din Donaueschingen si apoi spre Est, ajungi la un orasel pitoresc, cu o importanta incredibil de mare si pentru Romania. Caci aici, la Sigmaringen, se nasteau, in 1839 si respectiv 1865, doi dintre regii care au fondat si format Romania moderna: Carol I (Karl Eitel Friedrich von Hohenzollern-Sigmaringen) si Ferdinand I (nepotul dupa frate al lui Carol I).

Este vorba de o ramura a dinastiei regale germane, insa este interesant ca cei mai importanti oameni pe care i-a dat Sigmaringenul au facut istorie in alta tara decat a lor. Dar daca cineva vrea sa inteleaga putin ce a lasat in urma Carol I atunci cand, la 27 de ani, pleca inspre Tarile Romane (aflate pe vremea aceea inca sub papucul sultanului Otoman), ar face bine sa viziteze Sigmaringenul, dar si toate imprejurimile tinutului Hohenzollernilor (astazi Baden Wurttemberg).

Nu exista probabil oras mai german decat acesta, dominat cum este de cladiri baroce, dar mai ales de castelul Sigmaringen, leaganul dinastiei cu acelasi nume. Noi l-am vizitat intr-o linistita dupa-amiaza de duminica, cand oamenii inca dormeau pentru a se pregati de carnavalul de cu seara, dar mai ales de a doua zi (prins de noi la Munchen).

Lasi masina in centru, unde ai o parcare generoasa, si urci usor pe strada principala pentru a coti apoi spre castel. Urias, de cateva ori mai mare decat Pelesul, dar la fel de frumos si de bine pastrat. Si nu doar acesta te impresioneaza, ci si imensele castele pe care le vei zari pe drumul care unduieste de-a lungul Dunarii tinere, precum si toate oraselele de pe parcurs.

Din aceasta zona au venit o parte din svabii care au colonizat Banatul, tot din aceasta zona au fost importate multe dintre traditiile catolice prezente inca si in zonele dintre Arad si Resita. Poate tocmai de aceea, uneori ai sentimentul ca te afli acasa – atata doar ca toate casele, castelele si cladirile istorice se afla intr-o stare impecabila.

Doar Dunarea nu seamana a Dunare, fiind inca mica si pricajita, dar suficient de puternica pentru a sapa niste chei chiar prin inima muntilor. De aici poti pleca spre Munchen, cum am facut noi, apucand prin Memmingen, sau poti urca spre Padurea Neagra pe unul dintre drumurile turistice cu peisaje de vedere care se rasfira agale in sus.

De exemplu, o poti apuca pe soseaua 463 spre nord-vest pentru a ajunge, 55 de km mai tarzi, la uriasul si impresionantul castel Burg Hohenzollern, pe care noi din pacate nu am apucat sa-l vedem (leaganul dinastiei Hohenzollern).

Izvorul Dunarii se afla in Donaueschingen, localitatea unde raurile Brigach si Breg se unesc iar fluviul (aici doar un biet parau) ia denumirea Donau, denumire care, schimbata in Dunaj, Duna sau romanescul Dunarea, va insoti aceste ape curgatoare pana la varsarea in Marea Neagra, 2860 km mai la vale.

E putin amuzant sa-ti dai seama ca asa-zisul izvor al Dunarii (Donauquelle) este de fapt un simplu bazin din care izvoraste un paraias afluent al celor doua rauri reunite si ca Dunarea insasi este o conventie politica, care ‘incepe’ de la acel bazin. Totusi, locul are un farmec aparte: placi in toate limbile natiunilor riverane, inclusiv romana, strajuiesc locul, iar curatenia e impecabila, chiar daca parcul in sine pare putin cam in parasire.

Cum ajungi la izvoarele Dunarii

Noi am venit aici dinspre Sud, pe un drum superb pe care il recomandam oricui: dinspre Elvetia, am apucat-o pe soselele care strabat muntii dintre Bad Sackingen si sudul Padurii Negre, apoi ne-am continuat drumul de-a lungul Dunarii (L277) prin Tuttlingen spre Sigmaringen.

Poti ajunge aici facand si drumul in sens invers, pornind dinspre Munchen spre Memmingen, apoi apucand-o pe drumurile nationale germane mai sus amintite spre regiunea Sigmaringen, cu tinta Donaueschingen.

In Donaueschingen cauta parcarea spatioasa dinspre iesirea estica a centrului orasului (intreaba cu privire la ea, caci nu se afla, asa cum te-ai astepta, fix in centru, ci la 150 m mai jos, langa parc; e gratuita). Plimba-te putin spre centru iar apoi apuc-o pe treptele din parcul de langa castelul care adaposteste izvorul Dunarii.

Merita 15 minute si centrul oraselului, teribil de linistit cand l-am vizitat noi, intr-o dupa-amiaza insorita de martie. De aici ai la dispozitie foarte multe localitati germane dedicate relaxarii si poti face mici tururi cu masina sau bicicleta in muntii Padurea Neagra, aflati la nord-vest. Sau o poti apuca agale de-a lungul Dunarii, care intra destul de curand intr-un defileu maiestuos, strajuit de castele cocotate in varf de munte.

Intri insa deja in patria dinastiei Sigmaringen, cea care a dat si regii romani. Dar despre acest oras si aceasta regiune, in articolul nostru despre Sigmaringen.

Chamonix este un loc de neratat atunci cand vrei sa skiezi pe unele dintre cele mai spectaculoase partii alpine sau daca tot ce-ti doresti este sa petreci cateva zile relaxate intr-una dintre cele mai celebre statiuni franceze din Alpi.

Skiorii au la indemana mai multe partii pentru toate nivelurile de experienta, excelent amenajate, iar preturile le regasiti in linkul oferit in acest paragraf.

Normal, totul costa mai mult aici, preturile fiind apropiate de cele elvetiene atat in privinta cazarii cat si in ceea ce priveste serviciile. Poti totusi sa te cazezi in statiunile adiacente, ceva mai ieftine si aflate la doar cateva minute de mers cu masina. Preturile la haine si accesorii de ski nu pareau excesiv de mari insa, iar daca o masa de 2 persoane la unul dintre resto-urile locale sare binisor de 50 de euro, poti alege oricand sa infuleci crepe sau preparate calde cu doar cativa euro, de la multele puncte de servire stradala.

Pentru turistii ocazionali, ca noi, Chamonix-ul poate reprezenta o etapa de 2-5 ore intr-un tur de 1 zi al Alpilor francezi care sa includa mai multe sosele alpine ce fac legatura cu Evian si Geneva. O ora poti dedica unei plimbari prin statiune, insa fara indoiala ca atractia principala o constituie urcarea cu telefericul pana la Aiguille du Midi sau chiar survolarea ghetarilor din telecabina.

De parcat, noi am parcat langa teleferic in parcarea Grepon, caci e relativ ieftin (gratis 1 ora, apoi 50 de centi in plus per ora) si ajungi oricum in maximum 5 minute pe jos in centrul statiunii.

Aveti aici un link catre tot ce vreti sa stiti despre telecabinele si telefericele din Chamonix, noi vom mai spune doar ca am vizitat statiunea iarna, pe o vreme cand telecabina urca doar la 2317m altitudine. Motiv de revenit cu alta ocazie, ca sa putem urca pana sus.

Atentie ca ascensiunea pe cablu pana la Aiguille du Midi (3842m) costa 42.50 euro de persoana (127.50 euro pentru o familie compusa din 2 adulti si copii), sau ‘doar’ 13.50 euro de persoana pana la baza Plan de L’Aiguille (2317 m). Adaugati 3 euro de caciula daca doriti ca, odata ajunsi la Aiguille du Midi, sa urcati cu liftul panoramic.

Sunt insa mult mai multe trasee, inclusiv la o grota aflata sub ghetar, astfel incat cei care nu doresc sa schieze au ce vedea. Tot ce mai putem spune este ca ne-am dori ca si statiunile noastre sa arate macar pe jumatate la fel de bine pe cat arata Chamonix, precum si toate celelalte statiuni poate mai putin celebre pe care le-am vazut in scurtul nostru periplu prin Alpi!

O tura de o zi prin Alpii francezi trebuie musai sa inceapa la crapatul zilei, mai ales daca o faci pe timp de iarna. Noi am pornit din Champanges, acolo unde ne-am stabilit cartierul general pentru tura noastra, apoi am apucat spre Abondance, Chatel, Monthey, Martigny, urcand din nou apoi spre Chamonix, si intorcandu-ne prin Geneva (mare greseala, caci intri pe autostrada iar asta te costa 8 euro).

Sfatul ar fi sa iesiti de pe drumul national care duce spre Geneva imediat dupa Servoz si sa apucati pe soseaua care urca spre Morzine, pentru a cobori apoi in Thonon les Bains. Normal, daca aveti de gand sa faceti o tura mai mare, atunci o puteti lua de la Chamonix si inspre sud, unde va asteapta alte zone rapitor de frumoase.

Rezervati-va 4-5 ore pentru Chamonix, musai, caci de aici puteti urca (100 euro pt 2 persoane) la peste 3800 de metri altitudine cu telecabina, pentru a admira Mont Blanc-ul in toata splendoarea sa. Nu strica 1 ora oprire in Thonon les Bains si inca una in Evian, pentru a va patrunde de frumusetea zonei.

De prisos sa spunem ca soselele sunt in foarte buna stare, chiar si iarna, desi spre Chamonix puteti da de ambuteiaje daca veniti aici in sezon. Asadar, plimbare placuta!

Ultima oprire a echipei Redescopera Romania in Muntenia a fost si cea mai bogata in istorie, atat de bogata incat cele 2 ore petrecute la Curtea Domneasca de la Targoviste au fost insuficiente pentru a ne patrunde pe deplin de toata importanta acestei cladiri.

Si cand spun ‘cladiri’, ma refer la toate constructiile din acest perimetru de circa 3 hectare, cladite una peste alta in timpuri si epoci diferite, intr-un perpetuu ciclu al ridicarii si distrugerii, al pacii indestulatoare si al razboiului si arderii violente.

Ajungi aici usor, urmand Calea Domneasca, in fapt drumul care unea vechea capitala a Tarii Romanesti, Targovistea, cu mai noul Bucuresti. Si asta, pentru ca Targovistea a avut un statut de resedinta domneasca, alaturi de Curtea de Arges si mai vechiul Campulung.

Sunt multe scrise pe internet despre istoria Curtii Vechi de la Targoviste, insa eu o sa imi permit sa citez dintr-o carte needitata in timpurile noastre, si anume din Romania asa cum era pana la 1918, ghid istoric si turistic scris de… Nicolae Iorga, o carte care ar trebui musai reeditata pentru a intelege cum s-a prefacut Romania in ultimii 100 de ani. Iata ce scria Iorga cu un secol in urma:

“Mai departe, dupa desfasurarea stradei Domnesti, curata si cu casele cuviincioase, apare Biserica Domneasca, o cladire adeseori arsa si prefacuta, putin schimbata pe din afara, in aceasta ultima infatisare a ei, si incununata cu trei turnuri mari ce se indeasa unul in altul. Apoi, chiar langa dansa, cuprinsa parte in curtea bisericii, parte in a noului spital, Curtea Veche.
Acum se vad, din acest rar monument al arhitecturii noastre laice, incapatoare, trainice si modeste – dupa insasi firea poporului nostru – numai pivniti adanci, unde, in puterea unui contract cu primaria, bragagii sarbi si-au facut ghetariile, odai mari si mici, care n-au niciodata mai mult decat trei pareti si carora li s-a spulberat de multa vreme acoperisul si li s-a naruit fruntea paretilor; apoi o culme prin care se crapa doua feresti moarte. Un mare turn rotund, al Chindiei, de unde se pandeste focul, arata in mijloc zidurile-i prefacute in veacul trecut. Iar, in dreapta si in stanga, despartind curti, intrand in case mai noua, cu sau fara spoiala varului, boltindu-se peste strade urate, stramte, noroioase sau plangand in singuratatea pustie, acele ziduri de caramida trainica, pusa in lung si in lat, imbinata cu bolovani, inaintea carora seimenii [ostasii domnesti] turbati de bielsug au oprit pe batranul patriarh Matei [Basarab], stapanul lor si domnul tarii.
De atunci inainte, de la uciderea sfetnicilor de capatenie ai domnului care zabovise prea mult intre ai sai [1653], de la inchiderea portilor cetatii inaintea celui ce se cuvenia sa-i aiba cheile, de la moartea lui Matei in mijlocul parerilor de rau, ca un blastam apasa asupra vechiului scaun de domnie. In 1655, la Bucuresti, seimenii secera ca graul copt capetele celor mai multi dintre fruntasii tarii: lacomia lor despoaie casele si pangareste bisericile, care raman cu paretii goi. Peste trei ani, Preda Brancoveanu e taiat aici, in “casele domnesti”, de armasul paganului Mihnea-voda. Peste cateva luni, beslii turcesti ai aceluiasi tiran arunca pe ferestile care s-au facut tarna pe urma, trupurile zugrumate ale multora dintre cei ramasi in viata, si dorobantii le calca in picioare, pe cand odaile rasuna de cantecele de triumf ascutilte ale muzicii turcesti.
Apoi calaii se dusera si ei, spre pribegie si nenorocire. Strajile parasira locurile lor de paza. In curtea macelurilor se facu liniste, liniste. Sindila putrezi, si caramizile cazura in salbateca impleticire a buruienilor, crescute din pamantul framantat cu sange.
Dar iata ca soseste domnia de bielsug si stralucire a lui Constantin Brancoveanu. Pompa stapanirii se intoarce iarasi in odaile cu totul prefacute. Sunt din nou sfaturi, serbatori, muzici; cu toate ca, in vremea de injosire si supunere, zidurile nu se mai apara. In toamna anului 1713 vin inca la Targoviste, in vremea culesului viilor din deal, batranul voievod, doamna, coconii, nurorile si micii nepotei, impreuna cu obisnuitul alai. Dar, la Pasti, aceiasi oaspeti veseli pornesc, cu cenusa pe cap, spre temnitile si pietele de ucidere ale Constantinopolei.
Curtile domnesti se inmormantara iarasi, si an de an incheieturile lor de piatra se desfacura. Spiritul plecaase de pretutindeni si nu mai era nici o mila pentru amintiri…”

In fine, Iorga continua povestea cu refacerea turnului Chindiei (ridicat initial chiar de Vlad Tepes) de catre Bibescu-Voda, precum si cu distrugerea curtii domnesti in cutremurul din 1803, dupa care a urmat abandonul si starea de lucruri deplorabila de pe la 1911, cand vizitase Iorga ruinele, cu depozite de gheata si case de mahala printre ruine.

La vreo 50 de ani dupa cele scrise de Iorga, intreaga zona a fost curatata si cercetata arheologic pe indelete, fiind reconstruite anumite parti pentru a avea macar o idee despre maretia acestor palate domnesti, ridicate intr-o zona in care jafurile si arderile navalirilor otomane aveau loc de cel putin 2-3 ori pe secol. Astazi, Curtea Domneasca din Targoviste este probabil una dintre cele mai bine organizate obiective turistice de la noi, completa cu ghid si indicatoare care iti explica ce vezi si de ce vezi.

Merita vizitata pe dinauntru si Biserica Domneasca, fie si numai pentru a admira frescele cu chipurile domnitorilor romani pe post de sfinti, precum si diverse tablouri ireverentioase la adresa turcilor, precum cel in care domnitorul roman este servit la masa de un turc. Ma rog, acestea erau relativ ascunse de ochii care puteau turna la Inalta Poarta, iar ulterior n-au mai contat, sub domnia fanariotilor.

Musai sa dati o fuga la Targoviste indiferent ca locuiti in Bucuresti, Ploiesti, Pitesti sau chiar mai sus, spre locurile Brasovului, pentru ca veti putea vedea nu doar Curtea Domneasca si Turnul Chindiei, ci si Muzeul Tiparului din aceeasi incinta, precum si casele de targoveti de pe Calea Domneasca si din imprejurimi, multe dintre ele adevarate bijuterii arhitectonice. Dar despre ele, revenim cu alta ocazie.

Am ajuns aici in cadrul campaniei Redescopera Romania, un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia,Romtelecom, Paralela 45 si Muzeul Taranului Roman.

www.redescoperaromania.ro

Daca vrei sa urmezi un curs de olarit, sau sa privesti mai intai cum un mester olar da forma noilor vase si apoi sa incerci sa-ti murdaresti si tu mainile, vino la Horezu, patria olaritului din sudul Carpatilor.

Imediat cum intri in Horezu venind dinspre Ramnicu Valcea, pe o parte si de alta a drumului, sunt cateva baraci si case cu produse de olarit. Totusi, nu toate au produse romanesti autentice, desi kitschul obisnuit in Romania isi face mult mai slab simtita prezenta. Noi am oprit pe dreapta, la finalul sirului de case cu ceramica, la mesterii olari Nicoleta si Laurentiu Pietraru. Si bine am facut!

Ne-am jucat ca niste copii cu lutul, unii cu mai multa indemanare, altii cu mai putina sau chiar deloc, insa sub privirea si cu ajutorul olaritei care ne-a scos de fiecare data din bucluc. Rezultatele au fost peste asteptari la fete, si conform celor mai joase asteptari la baieti

E o senzatie unica sa dai forma cu palmele tale unui vas, iar sentimentul avut la final, cand tai cu ata vasul de pe roata de olar si-l privesti, e unul incredibil. Acum nu ne ramane decat sa asteptam ca olarii sa si arda vasele facute de noi, apoi sa ne regasim cu ei la Bucuresti, sa ne putem lauda la toata lumea cu creatiile noastre.

Am ajuns aici in cadrul campaniei Redescopera Romania, un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia,Romtelecom, Paralela 45 si Muzeul Taranului Roman.

www.redescoperaromania.ro